Art. 4. - Ordonanta 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă - Republicare

M.Of. 603

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2024
Art. 4
În înţelesul prezentei ordonanţe, următorii termeni se definesc astfel:
a)consumator-orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care cumpără, dobândeşte, utilizează ori consumă produse sau servicii în afara activităţii profesionale;
b)comerciant - persoana fizică sau juridică autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă;
c)comerţ cu ridicata/de gros - activitatea desfăşurată de comercianţii care cumpără produse în cantităţi mari în scopul revânzării acestora în cantităţi mai mici altor comercianţi sau utilizatori profesionali şi colectivi;
d)comerţ cu amănuntul/de detail - activitatea desfăşurată de comercianţii care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora;
e)comerţ de tip cash and carry/formă de comerţ cu autoservire pe bază de legitimaţie de acces - activitatea desfăşurată de comercianţii care vând mărfuri prin sistemul de autoservire către persoane juridice, persoane fizice autorizate, asociaţii familiale autorizate conform legii şi persoane fizice înregistrate în baza de date a vânzătorului, în scopul revânzării şi/sau prelucrării, precum şi al utilizării acestora ca produse consumabile, păstrând regimul diferenţiat de preţ tip engros/en detail;

f)comerţ ambulant - activitatea de comercializare cu amănuntul realizată prin trecere dintr-un loc în altul, în rulote mobile, standuri mobile, chioşcuri mobile sau în vehicule special amenajate;
g)serviciu de alimentaţie publică - activitatea de pregătire, preparare, prezentare şi servire a produselor şi a băuturilor pentru consumul acestora în unităţi specializate sau la domiciliul/locul de muncă al consumatorilor;
h)exerciţiu comercial - una sau mai multe activităţi de comercializare cu ridicata, cu amănuntul, de tip cash and carry, de alimentaţie publică, precum şi a serviciilor desfăşurate de un comerciant. Obiectul activităţilor de comercializare îl constituie produsele şi serviciile cuprinse în anexa la prezenta ordonanţă;
i)serviciu de piaţă - orice acţiune sau prestaţie care face obiectul vânzării-cumpărării pe piaţă şi care nu are drept consecinţă transferul proprietăţii asupra unui bun corporal, efectuată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor;
j)structură de vânzare - spaţiul de desfăşurare a unuia sau mai multor exerciţii comerciale;
k)suprafaţă de vânzare - suprafaţă destinată accesului consumatorilor pentru achiziţionarea produsului/serviciului, expunerii produselor oferite, plăţii acestora şi circulaţiei personalului angajat pentru derularea activităţii. Nu constituie suprafeţe de vânzare cele destinate depozitării şi păstrării mărfurilor, producţiei, birourilor şi anexelor;
l)structură de vânzare cu suprafaţă mică - structură de vânzare având o suprafaţă de vânzare de până la 400 m2 inclusiv;
m)structură de vânzare cu suprafaţă medie - structură de vânzare având o suprafaţă de vânzare cuprinsă între 400-1.000 m2 inclusiv;
n)structură de vânzare cu suprafaţă mare - structură de vânzare având o suprafaţă de vânzare mai mare de 1.000 m2;
o)centru comercial - structura de vânzare cu suprafaţă medie sau mare în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate. Suprafaţa de vânzare a unui centru comercial este rezultată din suma suprafeţelor de vânzare cu amănuntul de produse şi servicii de piaţă şi de alimentaţie publică cuprinse în acesta;
p)comerţ în zone publice - activitatea de comercializare a produselor şi serviciilor, desfăşurată permanent sau sezonier în pieţe, târguri, oboare, pasaje publice, porturi, aeroporturi, gări, autogări, drumuri publice şi străzi sau orice zonă de altă natură destinată folosinţei publice.
q)parc comercial - perimetru ce grupează două sau mai multe clădiri cu destinaţia de structuri de vânzare cu suprafeţe medii ori mari, în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună, inclusiv spaţii de parcare şi circulaţie comune, precum şi utilităţi adecvate. Suprafaţa unui parc comercial este rezultată din suma suprafeţelor construite a clădirilor cu destinaţia de structuri de vânzare cu suprafeţe medii sau mari care fac parte din acesta, la care se adaugă suprafeţele spaţiilor de parcare şi circulaţie comune, precum şi suprafeţele celorlalte elemente de infrastructură comune;
r)supermagazin - structură de vânzare cu suprafaţă medie sau mare între 1.000 m2 şi 2.500 m2, utilizată pentru comerţ specializat ori nespecializat, care comercializează mărfuri alimentare şi/sau nealimentare, având drept caracteristici autoservirea şi plata mărfurilor la casele de marcat amplasate la ieşire;

s)hipermagazin - structură de vânzare cu amănuntul, cu suprafaţa de peste 2.500 m2, utilizată pentru comerţ specializat şi/sau nespecializat, care comercializează mărfuri alimentare şi/sau nealimentare, având drept caracteristici: prezenţa tuturor raioanelor, inclusiv a celor cu vânzători, case de marcat amplasate la ieşirea din fluxul de autoservire, sector de alimentaţie publică reprezentat prin una sau mai multe săli de consumaţie, amplasarea în zonele periferice ale oraşului, în centrele comerciale ori în parcurile comerciale.