Art. 33. - Vânzările cu preţ redus prevăzute la art. 16, astfel cum sunt definite de prezenta ordonanţă, atunci când consumatorii sunt anunţaţi despre o reducere de preţuri care comportă o comparaţie exprimată în cifre, sunt supuse următoarelor reguli de fixare şi publicitate a preţurilor: - Ordonanta 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă - Republicare
M.Of. 603
În vigoare Versiune de la: 12 Decembrie 2024
Arată norme de aplicare
Art. 33
(3)Produsele aflate la comercializare cu preţ redus/oferte promoţionale, cu 3 zile înainte de expirarea datei durabilităţii minimale/datei-limită de consum aferente produselor alimentare sau a termenului de valabilitate/datei de minimă durabilitate aferente produselor nealimentare, se sortează şi se expun la comercializare, pe rafturi sau în standuri, delimitate vizibil, cu informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor. Nerespectarea prevederilor prezentului alineat este considerată practică comercială incorectă şi se sancţionează conform reglementărilor legale în vigoare.
(1)Vânzările cu preţ redus prevăzute la art. 16, astfel cum sunt definite de prezenta ordonanţă, atunci când consumatorii sunt anunţaţi despre o reducere de preţuri care comportă o comparaţie exprimată în cifre, sunt supuse următoarelor reguli de fixare şi publicitate a preţurilor:
a)Orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse sau servicii identice. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus.
a)Orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse sau servicii identice. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus.b)Orice anunţ de reducere de preţuri, indiferent de forma, modul de publicitate şi motivaţia reducerii, trebuie să se adreseze ansamblului consumatorilor şi să indice în cifre o reducere în raport cu preţurile de referinţă, excepţie făcând:
- publicităţile comparative de preţ;
- anunţurile publicitare exclusiv literare, care nu conţin cifre;
- anunţurile de preţ de lansare a unui nou produs pe piaţă;
- anunţurile publicitare orale efectuate exclusiv în interiorul magazinului pentru reduceri de preţuri la un anumit raion, pentru o foarte scurtă perioadă a unei zile de vânzare.
c)Publicitatea prin catalog şi ofertele de reducere de preţuri, lansate de comercianţii care practică vânzarea prin corespondenţă, pot fi valabile numai până la epuizarea stocurilor, cu condiţia ca această menţiune să figureze vizibil şi lizibil în catalog.
d)Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice:
- fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat;
- fie prin menţiunile "preţ nou", "preţ vechi" lângă sumele corespunzătoare;
- fie prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat.
e)Se interzice ca o reducere de preţ pentru un produs şi/sau serviciu să fie prezentată consumatorilor ca o ofertă gratuită a unei părţi din produs şi/sau serviciu.
f)Toate documentele justificative legale care atestă veridicitatea preţului de referinţă trebuie să fie păstrate pentru a putea fi prezentate ori de câte ori este nevoie organelor de control abilitate.
g)Orice anunţ de reducere de preţuri ce nu corespunde reducerii practicate efectiv în raport cu preţul de referinţă este considerat o formă de publicitate înşelătoare şi este sancţionat conform reglementărilor legale în vigoare.
(2)Aceste reguli nu se aplică atunci când reducerile de preţ pe produs rezultă din creşterea cantităţii de produs conţinută în ambalajul utilizat în mod uzual în comercializarea acestora sau din creşterea numărului de produse identice oferite spre vânzare într-un ambalaj colectiv.
(3)Produsele aflate la comercializare cu preţ redus/oferte promoţionale, cu 3 zile înainte de expirarea datei durabilităţii minimale/datei-limită de consum aferente produselor alimentare sau a termenului de valabilitate/datei de minimă durabilitate aferente produselor nealimentare, se sortează şi se expun la comercializare, pe rafturi sau în standuri, delimitate vizibil, cu informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor. Nerespectarea prevederilor prezentului alineat este considerată practică comercială incorectă şi se sancţionează conform reglementărilor legale în vigoare.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Fluxuri numărul de obiecte din listă: (2)
Fluxuri numărul de obiecte din listă: (2)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (481)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (481)
- Decizie nr. RJ d95454dd5/2025 din 02-dec-2025, Tribunalul Bacau, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 3ge7873g8/2025 din 03-oct-2025, Judecatoria Buftea, plangere contraventionala (Civil)
- Sentinta nr. RJ 59e6943d4/2024 din 19-iul-2024, Judecatoria Brasov, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)