Art. 7. - Cererea de înscriere va fi însoţită doar de următoarele documente: - Ordonanta 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii

M.Of. 39

În vigoare
Versiune de la: 8 Octombrie 2024
Art. 7
(1)Oricare dintre membrii asociaţi, pe baza împuternicirii date în condiţiile art. 6 alin. (2) lit. h), poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială urmează să-şi aibă sediul.
(2)Cererea de înscriere va fi însoţită doar de următoarele documente:
a)statutul asociaţiei, într-o singură copie certificată pentru conformitate cu originalul de persoana împuternicită în condiţiile art. 6 alin. (2) lit. h);
b)actele doveditoare ale sediului, precum şi cele privind patrimoniul iniţial doar în cazul aportului în natură constând în bunuri imobile;
c)copii certificate pentru conformitate cu originalul ale actelor doveditoare ale identităţii membrilor asociaţi;
d)declaraţie pe propria răspundere a persoanei care, în temeiul alin. (1), formulează cererea de înscriere, care cuprinde datele de identificare ale beneficiarilor reali ai asociaţiei, în sensul reglementărilor din domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului. Datele de identificare ale beneficiarului real sunt: numele, prenumele, data naşterii, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa. În cazul asociaţiilor constituite/conduse doar de persoane fizice, nu este obligatorie depunerea declaraţiei pe propria răspundere atunci când singurii beneficiari reali sunt persoanele fizice ale căror date de identificare sunt cuprinse în documentele din dosar, caz în care completarea registrului central se va face din oficiu pe baza acestora şi conform regulilor prevăzute la art. 4 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;
e)dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia.

f)avizul consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte, în cazul în care asociaţia va desfăşura şi activităţi religioase.

(21)În cazul în care documentele prevăzute la alin. (2) lit. b) şi c) sunt redactate într-o limbă străină, ele se depun în copie certificată, însoţite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat.

(22)În cazul în care denumirea asociaţiei este în altă limbă decât limba română, la cererea de eliberare a dovezii disponibilităţii denumirii prevăzute la alin. (2) lit. e) se ataşează o traducere legalizată efectuată de un traducător autorizat, excepţie făcând denumirile care conţin nume proprii, intraductibile şi denumirile consacrate pe plan internaţional. Prevederile alin. (3)-(34) se aplică în mod corespunzător.
(23)La depunerea actelor doveditoare ale sediului prevăzute la alin. (2) lit. b) nu este necesar avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă, prevăzut la art. 40 din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, cu modificările ulterioare, atunci când persoana împuternicită în condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. h) declară pe propria răspundere faptul că asociaţia nu va desfăşura activitate la sediul ales.
(24)În cazul în care la constituirea asociaţiei participă şi o persoană juridică, cu privire la aceasta cererea de înscriere va fi însoţită doar de următoarele documente:
a)extras oficial de la registrul autorităţii relevante la care este înregistrată, care să ateste forma persoanei juridice şi reprezentanţii acesteia;
b)în cazul în care statutul asociaţiei este semnat de o altă persoană decât reprezentanţii prevăzuţi în documentul de la lit. a), hotărârea organelor de conducere ale persoanei juridice fondatoare în sensul înfiinţării asociaţiei şi desemnării persoanei pentru a o reprezenta în cadrul asociaţiei;
c)cazier fiscal al persoanei juridice fondatoare, caz în care nu este necesară depunerea unui cazier fiscal şi de către persoana fizică reprezentant al persoanei juridice.
(25)Prevederile alin. (23) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care persoana juridică devine membru în organele de conducere.

(3)Este interzis ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea altei persoane juridice fără scop patrimonial, constituite potrivit prevederilor prezentei ordonanţe. Astfel, o denumire este susceptibilă de a fi apropriată dacă nu aparţine unei alte persoane juridice fără scop patrimonial de acelaşi fel - asociaţie, fundaţie sau federaţie - prin înscrierea ei anterioară în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial.

(31)Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice. Prin sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice se înţelege includerea în denumirea asociaţiei a unor termeni şi expresii precum: "comisariat", "inspectorat", "gardă", "autoritate", "poliţie", "jandarmerie", "protecţia consumatorilor" sau derivatele acestora.

(32)Înscrierea unei asociaţii folosind în denumirea sa cuvintele «naţional» sau «român» ori derivatele acestora se realizează numai cu acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului.

(33)Este interzis ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii şi care funcţionează în acord cu aceasta, cum ar fi: «Barou», «Cameră», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România», «Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti», «Consiliul de Mediere», «Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România», «Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România», precum şi altele asemenea.
(34)Este interzis, sub sancţiunea nulităţii absolute a statutului ca o filială sau sucursală să poarte o altă denumire decât cea a asociaţiei sau fundaţiei care o constituie.

(35)Interdicţiile cu privire la denumire prevăzute pentru asociaţii şi fundaţii sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru federaţii.

(4)În cazul nerespectării dispoziţiilor alin. (3)-(33) şi alin. (35), Ministerul Justiţiei va refuza motivat eliberarea dovezii disponibilităţii denumirii.

OUG nr. 142/2020:
(1)Pentru anul 2020, termenul până la care se depune declaraţia privind beneficiarul real, prevăzut la art. 344 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este 1 noiembrie 2020.
(2)Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică şi obligaţiei de completare a documentelor potrivit cerinţelor prevăzute la art. 6, 7, 16 şi 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost stabilite prin art. 63 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.