Art. 14. - Prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale poate fi constatată chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale. - Ordonanta 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

M.Of. 410

În vigoare
Versiune de la: 29 Iunie 2024
Art. 14
(1)Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancţiunii.

(2)Prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale poate fi constatată chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale.

*) În aplicarea art. 14 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, în litigiile având ca obiect plângere contravenţională, instanţa de judecată poate invoca, din oficiu, prescripţia executării sancţiunii contravenţionale.