Art. 4. - Şcoala Primară "Kinderama" din municipiul Bucureşti, sectorul 1, are următoarele obligaţii: - Ordinul 5741/2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară ''Kinderama'' din municipiul Bucureşti, sectorul 1

M.Of. 890

În vigoare
Versiune de la: 4 Septembrie 2024
Art. 4
(1)Şcoala Primară "Kinderama" din municipiul Bucureşti, sectorul 1, are următoarele obligaţii:
a)de a angaja personal didactic şi administrativ pentru formaţiunile de studiu şcolarizate conform dispoziţiilor art. 1, cu respectarea prevederilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare;
b)de a solicita acreditarea în termen de maximum trei ani de la absolvirea primei promoţii, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelul de învăţământ "preşcolar", limba de predare "română", forma de învăţământ "program prelungit", dar nu mai târziu de anul şcolar 2029-2030;
c)de a solicita acreditarea în termen de maximum trei ani de la absolvirea primei promoţii, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelul de învăţământ "primar", limba de predare "română", forma de învăţământ "cu frecvenţă (zi)", dar nu mai târziu de anul şcolar 2031-2032;
d)de a întocmi şi înainta Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar raportul anual de evaluare internă a calităţii, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an (https://calitate.aracip.eu).
(2)Proprietarul imobilului de la adresa menţionată, în care se desfăşoară activităţile de învăţământ, are obligaţia de a asigura condiţiile de funcţionare, inclusiv obţinerea şi menţinerea autorizaţiei sanitare şi a autorizaţiei de securitate la incendiu.
(3)Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.