Art. 8. - Pentru cheltuielile de transport se aplică următoarele reguli de decontare: - Ordinul 185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial ''Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013''
M.Of. 86
Ieşit din vigoare Versiune de la: 17 Martie 2010
Art. 8
Pentru cheltuielile cu cazarea, transportul şi diurna se aplică următoarele reguli specifice de eligibilitate:
a)În cazul personalului autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de finanţarea acestora, pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în cadrul localităţii, în interesul serviciului, drepturile acestora se stabilesc potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului.
b)Pentru cheltuielile de transport se aplică următoarele reguli de decontare:
(i)avionul, pe orice distanţă, clasa economică;
(ii)trenul, după tariful clasei a II-a, pe distanţe de până la 300 km, şi după tariful clasei l, pe distanţe mai mari de 300 km;
(iii)navele de călători, după tariful clasei I;
(iv)mijloace de transport în comun, după tarifele stabilite pentru acele mijloace;
(v)mijloace de transport auto, costul real al combustibilului.
c)Costul tichetelor pentru rezervarea locurilor, costul suplimentelor de viteză, precum şi comisioanele percepute de agenţiile de voiaj intră în cheltuielile de transport care se decontează.
d)Sunt eligibile cheltuielile pentru utilizarea vagonului de dormit numai în cazul călătoriilor efectuate pe timp de noapte, pe distanţe de peste 300 km.
e)Sunt considerate eligibile şi:
(i)cheltuielile pentru transportul efectuat cu mijloacele de transport în comun la şi de la aeroport, gară, autogara sau port, în cazul în care acestea sunt situate în altă localitate;
(ii)cheltuielile de transport efectuate în localitatea unde se execută delegarea, cu mijloacele de transport în comun, dus-întors, pe distanţa dintre gară, aerogara, autogara sau port şi locul delegării ori locul de cazare;
(iii)cheltuielile de transport pe distanţa dintre locul de cazare şi locul delegării;
(iv)taxele pentru trecerea podurilor;
(v)taxele de traversare cu bacul;
(vi)taxele de aeroport, gară, autogara sau port;
(vii)alte taxe privind circulaţia pe drumurile publice, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.
f)Pentru cheltuielile aferente diurnei se aplică următoarele reguli de decontare:
(i)numărul zilelor calendaristice în care persoana se află în delegare se calculează de la data şi ora plecării până la data şi ora înapoierii mijlocului de transport din şi în localitatea unde îşi are locul permanent de muncă, considerându-se fiecare 24 de ore câte o zi de delegare;
(ii)pentru delegarea cu durata de o singură zi, precum şi pentru ultima zi, în cazul delegării de mai multe zile, diurna se acordă numai dacă durata delegării este de cel puţin 12 ore;
(iii)maxime de referinţă: 350 lei pe zi/persoană.
g)Pentru cheltuielile de cazare se aplică următoarele reguli de decontare:
(i)sunt eligibile cheltuielile de cazare pe baza documentelor justificative emise de structurile de primire turistice, încadrate cu maximum 3 stele. În structurile de primire turistice se includ: hoteluri, moteluri, vile, bungalouri, cabane, campinguri, sate de vacanţă, pensiuni, popasuri turistice, spaţii de campare organizate în gospodăriile populaţiei destinate prin construcţie cazării;
(ii)la stabilirea cheltuielilor de cazare care se decontează se iau în considerare taxa de parcare hotelieră, taxa de staţiune şi alte taxe prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare;
(iii)în situaţia în care în costul cazării este inclus şi micul dejun, se decontează şi contravaloarea acestuia;
(iv)maxime de referinţă: 450 lei pe zi/persoană.