Secţiunea 1 - Dispoziţii comune - Ordinul 138/2016 privind organizarea şi executarea controalelor în Ministerul Afacerilor Interne

M.Of. 700

În vigoare
Versiune de la: 27 Martie 2017
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii comune
Art. 10
(1)Inspecţia, controlul de fond şi controlul tematic se realizează planificat. În vederea planificării controalelor, anual, până la data de 31 ianuarie, se aprobă următoarele documente:
a)Planul unic de inspecţii şi controale tematice - de către ministrul afacerilor interne, la propunerea Corpului de control al ministrului;
b)Planul de controale tematice - de către secretarul de stat coordonator, pentru controalele tematice executate la instituţiile prefectului de către alte structuri decât cea prevăzută la lit. a);
c)Planul unic de controale de fond şi controale tematice - de către conducătorii entităţilor MAI care dispun executarea acestor controale.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), controlul tematic se poate realiza şi neplanificat, atunci când intervine un eveniment neprevăzut care face necesară executarea unui astfel de control.
Art. 11
(1)Cu ocazia executării controalelor se urmăreşte realizarea obiectivelor generale şi a unor obiective specifice.
(2)Obiectivele generale urmărite cu ocazia executării controalelor vizează, după caz, următoarele:
a)modul de îndeplinire a obiectivelor stabilite în strategii şi planuri de acţiuni care privesc activitatea entităţii MAI supusă controlului;
b)modul de implementare şi dezvoltare a sistemului de control intern managerial;
c)evaluarea eficienţei acţiunilor organizate prin prisma raportului dintre resursele alocate şi rezultatele obţinute, din perspectiva siguranţei cetăţeanului şi a comunităţii;
d)existenţa şi aplicabilitatea programelor strategice de prevenire, identificare şi combatere a infracţionalităţii, capacitatea de operaţionalizare şi raţionalizare a resurselor umane în concordanţă cu nevoile operative;
e)existenţa şi eficacitatea unor programe operative specifice/planuri de măsuri pentru eliminarea cauzelor/vulnerabilităţilor ce determină un nivel ridicat de risc infracţional;
f)capacitatea managerială de implementare a unui program coerent şi continuu de pregătire, instruire, perfecţionare şi antrenament, în relaţionare directă cu specificul atribuţiilor;
g)organizarea şi executarea activităţilor specifice conform atribuţiilor funcţionale, în limita competenţelor conferite de lege personalului de control;
h)activitatea de management resurse umane, respectiv recrutarea, selecţia şi încadrarea personalului, gestiunea personalului şi practica disciplinară, formarea profesională, precum şi de organizare;
i)activitatea de planificare structurală, organizarea activităţilor pentru creşterea capacităţii de răspuns a structurii/instituţiei în situaţii deosebite şi a capacităţii operative, de intervenţie şi cooperare;
j)activitatea de înzestrare şi respectarea disciplinei în domeniu;
k)activitatea logistică;
l)activitatea medicală şi sanitar-veterinară;
m)activitatea financiar-contabilă;
n)activitatea de comunicaţii şi informatică;
o)activitatea de secretariat, relaţii publice, relaţii cu publicul, arhivă şi informare-documentare;
p)activitatea de protecţie a informaţiilor clasificate;
q)activitatea juridică;
r)pregătirea pentru reacţii în situaţii de criză şi logistica pentru stări excepţionale;
s)diagnoza climatului organizaţional, gradul de încredere al comunităţii şi imaginea instituţiilor în rândul opiniei publice;
t)activitatea în domeniul politicilor publice şi planificării strategice şi bugetare;
u)activitatea de afaceri europene, Schengen şi relaţii internaţionale;
v)activitatea specifică de implementare în entităţile MAI a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, în limitele competenţelor legale;
w)modul de utilizare a bazelor de date.
(3)Obiectivele specifice urmărite cu ocazia executării controalelor se stabilesc în planurile de control.
Art. 12
(1)Controlul se execută pe baza planului de inspecţie, planului de control de fond, planului de control tematic sau planului de control inopinat, după caz.

(2)Planurile prevăzute la alin. (1), denumite generic planuri de control, se aprobă de către:
a)ministrul afacerilor interne, pentru controalele executate de Corpul de control al ministrului;
b)secretarul de stat coordonator, pentru controalele tematice executate la instituţiile prefectului de către alte structuri decât cea prevăzută la lit. a);
c)directorul general al Corpului de control al ministrului, pentru cazurile în care conducerea MAI a dispus efectuarea controlului;
d)conducătorul entităţii MAI care a dispus controlul.
(3)Cu ocazia controlului executat de o altă structură decât cea de control se informează structura de control din cadrul entităţii MAI al cărei comandant/şef a dispus controlul, referitor la obiectivele planului de control.
(4)Planurile de control au următoarea structură:
a)scopul şi obiectivele controlului;
b)perioada de activitate supusă controlului;
c)componenţa comisiei de control şi a subcomisiilor;
d)durata estimată de executare a controlului.
(5)Controlul inopinat se poate declanşa fără plan de control, în baza dispoziţiei conducerii MAI sau, după caz, a conducătorului entităţii MAI. În acest caz, planul de control are structura prevăzută la alin. (4) lit. a)-c) şi se aprobă în prima zi lucrătoare de la declanşarea controlului.

Art. 13
(1)Controlul se execută de o comisie de control formată din personal al Corpului de control al ministrului sau al structurii de control, precum şi, după caz, din specialişti ai altor structuri. Componenţa comisiei de control se stabileşte prin planul de control sau, în situaţia de la art. 12 alin. (5), prin dispoziţia scrisă a persoanei care a dispus controlul.

(2)Comisia de control este condusă de un preşedinte, calitate care revine:
a)directorului general al Corpului de control al ministrului, adjunctului acestuia, sau persoanei cu funcţie de conducere cel puţin la nivel de şef serviciu din cadrul acestei structuri - pentru inspecţii;
b)persoanei numite prin dispoziţie a directorului general al Corpului de control - pentru controalele tematice şi controalele inopinate;
c)persoanei numite prin ordin sau dispoziţie a conducătorului entităţii MAI care a dispus controlul - pentru controalele dispuse de aceste entităţi MAI.
(3)Pentru urmărirea îndeplinirii obiectivelor generale prevăzute la art. 11 alin. (2), în componenţa comisiei de control sunt cooptaţi, la solicitarea preşedintelui acesteia, specialişti cu experienţă profesională în domeniul evaluat.
(4)Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) provin din:
a)unităţi ale aparatului central şi instituţii/structuri aflate în subordinea sau din cadrul MAI, desemnaţi de conducătorii acestora, cu ocazia executării de către Corpul de control al ministrului a inspecţiilor, controalelor tematice şi inopinate;
b)entităţile MAI ai căror conducători au dispus executarea controalelor de fond, tematice şi inopinate, precum şi din unităţile subordonate acestora.
(5)Pe durata executării controlului, specialiştii cooptaţi se subordonează preşedintelui comisiei de control.