Art. 76. - Pentru organizarea şi controlul iluminării răspund următorii salariaţi: - Ordinul 1186/2001 pentru aprobarea Regulamentului de exploatare tehnică feroviară nr. 002
M.Of. 681
În vigoare Versiune de la: 21 August 2025
Art. 76
(1)Iluminarea dispozitivelor de semnalizare trebuie să asigure vizibilitatea clară a semnalelor, atât ziua cât şi noaptea, din cabina de conducere a vehiculelor feroviare motoare.
(2)Toate dispozitivele de semnalizare care dau indicaţii de noapte, diferite de cele de zi, trebuie să fie iluminate după calendarul de iluminare.
(3)Agenţii însărcinaţi cu întreţinerea şi aprinderea semnalelor şi indicatoarelor răspund pentru iluminarea lor corespunzătoare, la timp şi fără întrerupere.
(4)Pentru organizarea şi controlul iluminării răspund următorii salariaţi:
a.şefii secţiilor de centralizare şi telecomandă, pentru semnalele luminoase şi indicatoarele iluminate electric din instalaţiile de centralizare electrodinamică şi bloc de linie automat;
b.şefii de staţie, pentru semafoare, semnale mecanice prevestitoare, semnale mecanice de manevră, indicatoare de staţie, indicatoare de macaz ale aparatelor de cale sau ale opritoarelor, saboţilor de deraiere şi ale coloanelor hidraulice;
c.conducătorii altor unităţi şi/sau subunităţi, pentru dispozitive de semnalizare de pe liniile de cale ferată proprii;
d.şefii de district, pentru semnalele mobile de acoperire ale porţiunilor de linie slăbite sau închise pentru lucrări sau din alte cauze;
e.şefii subunităţilor zonale de electrificare, pentru indicatoarele proprii.
(5)Modalităţile de aprindere şi stingere a dispozitivelor de iluminare a semnalelor mecanice prevestitoare, a indicatorului permanent de acoperire a punctelor de secţionare de pe secţiile cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor şi a indicatorului "împingerea trenului încetează" se stabilesc de către conducătorul teritorial al subunităţii gestionare de infrastructură.