Art. 3. - Activele fixe corporale ale instituţiilor publice se reevaluează după cum urmează: - Norme Metodologice din 2008 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice

M.Of. 835

În vigoare
Versiune de la: 30 Decembrie 2016
Art. 3
(1)Activele fixe corporale ale instituţiilor publice se reevaluează după cum urmează:
a)activele fixe corporale aflate în patrimoniu: terenuri şi amenajări la terenuri, construcţii, instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii, mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active fixe corporale;
b)activele fixe corporale date în concesiune, cu chirie, în folosinţă gratuită persoanelor juridice fără scop patrimonial, precum şi cele date în administrarea regiilor autonome;
c)capacităţile puse în funcţiune parţial, de natura activelor fixe corporale pentru care încă nu s-au întocmit formele de înregistrare ca active fixe corporale;
d)activele fixe corporale la care s-au efectuat lucrări de investiţii (modernizări, reparaţii capitale, reabilitări, consolidări etc.) care au majorat valoarea de înregistrare în contabilitate a acestora, indiferent de sursa de finanţare a investiţiilor.
Reevaluarea se efectuează separat pentru valoarea de înregistrare de la data intrării în patrimoniu sau data ultimei reevaluări şi separat pentru valoarea investiţiei, prin aplicarea indicilor de preţ corespunzători perioadelor când acestea au intrat în patrimoniu sau au fost reevaluate şi când au fost efectuate investiţiile.
Valoarea actualizată a activelor fixe corporale modernizate se determină prin însumarea valorilor actualizate ale valorii de înregistrare în contabilitate cu valoarea actualizată a investiţiilor;
e)activele fixe corporale achiziţionate de instituţiile publice în cadrul contractelor de leasing financiar;
f)activele fixe corporale aflate la reprezentanţele diplomatice, comerciale, militare din străinătate, în zonele de conflict. Acestea se inventariază şi se reevaluează de instituţiile publice în patrimoniul cărora sunt înregistrate.
(2)Investiţiile efectuate la activele fixe corporale închiriate de instituţiile publice se reevaluează de operatorii economici/instituţiile publice care au efectuat investiţiile.