Art. 41. - Licenţa de execuţie pentru traseu se eliberează: - Norme Metodologice din 2001 de autorizare si efectuare a transporturilor rutiere si a activitatilor conexe acestora

M.Of. 58

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 21 Aprilie 2005
Art. 41
(1)Licenţa de execuţie pentru traseu se eliberează:
a)în cazul transportului rutier de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean, de către agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. în a cărei rază se află traseul respectiv;
b)în cazul transportului rutier de persoane prin servicii regulate în trafic interjudeţean, inclusiv între două judeţe limitrofe, precum şi între municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov de către:
- agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. în a cărei rază se află localitatea cap de traseu de plecare în cursă, dacă operatorul de transport rutier public are sediul în acel judeţ;
- agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. în a cărei rază se află localitatea cap de traseu de plecare în cursă, dacă operatorul de transport rutier public are deschis în acel judeţ un punct de lucru, o filială sau o sucursală pentru care a obţinut exemplar de serviciu al licenţei de transport rutier public şi nu îşi are sediul în unul dintre cele două judeţe în care se găsesc capetele de traseu;
- agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. în a cărei rază se află localitatea cap de traseu de plecare (tur) în cursă, dacă operatorul de transport rutier public deţine exemplare de serviciu ale licenţei de transport rutier public în ambele judeţe în care se găsesc capetele de traseu;

c)în cazul transportului rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional, de către agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. în a cărei rază se află localitatea cap de traseu de pe teritoriul României şi în care operatorul de transport rutier public îşi are sediul ori are deschis un punct de lucru, o filială sau o sucursală pentru care a obţinut exemplar de serviciu al licenţei de transport rutier public.
(2)Licenţele de execuţie pentru traseu se eliberează numai după prezentarea contractelor pentru utilizarea autogărilor sau a punctelor de îmbarcare/debarcare autorizate.
(3)Neprezentarea acestor contracte în termen de 15 zile de la atribuirea cursei sau a traseului duce la pierderea dreptului de execuţie a acelei curse sau a acelui traseu, în cazul în care operatorul de transport rutier se face vinovat. În acest caz cursa sau traseul se atribuie, în ordinea punctajului, următorului solicitant.
(4)În cazul în care în termenul prevăzut la alin. (3) operatorul de transport prezintă documente din care rezultă că i s-a refuzat accesul la autogara sau nu i s-a răspuns la solicitare în termenul de 5 zile prevăzut în caietul de sarcini al licenţei de execuţie pentru autogara, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. se autosesizează, urmând să investigheze cazul respectiv, procedând la suspendarea licenţei de execuţie pentru autogara în cazul în care se constată că nu s-au respectat prevederile caietului de sarcini. În cazul în care se constată că refuzul este justificat datorită depăşirii capacităţii autogării (număr de plecări/sosiri, staţionări la peron) sau în cazul în care licenţa de execuţie pentru autogară a fost suspendată, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va oferi o altă autogară sau, cu aprobarea consiliului local, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, un alt punct de îmbarcare/debarcare şi va modifica în consecinţă caietul de sarcini al licenţei de execuţie pentru traseu.