Capitolul 3 - PREVEDERI PRIVIND PROIECTAREA INSTALAŢIILOR DE DETECTARE, SEMNALIZARE ŞI ALARMARE A INCENDIILOR - Normativ din 2015 PRIVIND SECURITATEA LA INCENDIU A CONSTRUCŢIILOR - Partea a III-a - INSTALAŢII DE DETECTARE, SEMNALIZARE ŞI ALARMARE INCENDIU, Indicativ P118/3-2015

M.Of. 243 bis

În vigoare
Versiune de la: 19 Noiembrie 2018
CAPITOLUL 3:PREVEDERI PRIVIND PROIECTAREA INSTALAŢIILOR DE DETECTARE, SEMNALIZARE ŞI ALARMARE A INCENDIILOR
SECŢIUNEA 1:
3.1.CONFORMITATE
3.1.1.Instalaţiile de detectare, semnalizare şi alarmare incendiu trebuie să se proiecteze în conformitate cu prevederile prezentului normativ şi a reglementărilor tehnice specifice.

3.1.2.Toate dispozitivele conectate la sistem trebuie alese în conformitate cu prevederile SR EN 54-13. Trebuie respectate toate restricţiile referitoare la proiectarea şi planul de montare a sistemului oferite în tema de proiect.
3.1.3.Părţile componente trebuie să fie în conformitate cu părţile corespondente ale acestui normativ şi cu părţile corespunzătoare din SR EN 54. Dispozitivele care nu includ un element de decizie nu pot fi conforme cu partea corespondentă a prezentului normativ decât dacă ele sunt conectate la partea din sistem care include elementul de decizie.
3.1.4.Conformitatea unei componente cu normativul nu garantează că această componentă funcţionează în mod corect când este conectată la o altă componentă din normativ care-i corespunde (de exemplu un echipament de control şi semnalizare cu un detector de căldură), numai dacă ambele componente verificate împreună satisfac condiţiile pentru un sistem.
3.2.GENERALITĂŢI
3.2.1.O instalaţie de detectare, semnalizare şi alarmare incendiu este alcătuită din următoarele elemente componente (fig. 3.1): A - detector (detectoare) de incendiu; B - echipament de control şi semnalizare (ECS); C - dispozitive de alarmare; D - declanşator/declanşatoare manual(e) de alarmare; E - dispozitiv de transmisie a alarmei; F - staţie de recepţie a alarmei; G - sisteme de comandă automată pentru stingerea incendiului; H - echipament de protecţie împotriva incendiului; J - dispozitiv de transmisie semnal de defect; K - staţie de recepţie semnal de defect; L - echipament de alimentare cu energie electrică; M - modul de control şi semnalizare a alarmei vocale; N - modul de intrare sau ieşire auxiliară; O - modul pentru funcţia de management (monitorizare).
Opţional sistemul de detectare, semnalizare şi alarmare incendiu poate fi prevăzut cu "seiful cu cheie şi panoul pentru pompier".
1 - funcţii de detectare şi activare;
2 - funcţii de comandă a acţiunilor;
3 - funcţii pentru echipamente asociate locale;
4 - funcţii pentru echipamente asociate la distanţă.
Figura 3.1 Componente ale instalaţie de detectare, semnalizare şi alarmare incendiu - IDSAI. Funcţiile instalaţiei sunt în conturul marcat cu linie punct.
3.2.2 Documentaţia tehnico-economică stabileşte măsurile, tehnicile, procedeele şi organizarea instalaţiilor de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu.

3.2.3.Dimensionarea instalaţiei de detectare, semnalizare şi alarmare incendiu şi amenajarea spaţiilor necesare instalării echipamentelor aferente se stabileşte de proiectant pe baza destinaţiei construcţiei, caracteristicilor specifice ale produselor utilizate şi în funcţie de pericolul prognozat.

3.2.4.Instalaţia de detectare, semnalizare şi alarmare incendiu trebuie proiectată astfel încât activarea sistemelor de stingere a incendiilor să nu pună în pericol persoane aflate în zona protejată. Se vor lua măsuri de protecţie a acestora atât în cazul alarmelor reale cât şi în cazul alarmelor false.

3.2.5.În completarea destinaţiei principale a IDSAI, acestea pot fi folosite pentru monitorizarea şi comanda directă sau indirectă a unor sisteme sau dispozitive auxiliare, (vezi 3.3.8 (2)e), dar neexcluzând orice alt sistem sau dispozitiv auxiliar pe care proiectantul îl considera necesar a fi integrat în instalaţia de detectare, semnalizare şi alarmare a incendiilor.

3.2.6.Funcţionarea sau defectul unui element al dispozitivelor auxiliare trebuie să nu pericliteze funcţionarea sistemului de detectare a incendiilor sau să împiedice transmiterea unui semnal către alte dispozitive auxiliare.
3.2.7._
(1)Atunci când este necesară instalarea unui echipament de alarmă împotriva incendiului în zone care prezintă un pericol de explozie a unui gaz combustibil, praf sau vapori, trebuie utilizat echipamentul certificat ca fiind potrivit în aceste scopuri şi care respectă prevederile tehnice naţionale. (NP 099-2004 şi recomandările din SR EN 60079-14).
(2)În zonele cu atmosfere periculoase se aplică reguli speciale de cablare, în conformitate cu normativele naţionale.
3.2.8.Toate echipamentele prevăzute în sistem trebuie să asigure compatibilitatea în conformitate cu recomandările din SR EN 54-13.
3.2.9.Sistemul trebuie proiectat astfel încât să limiteze efectele unor defecte ale cablurilor sau ale conexiunilor (vezi cap. 5).
3.2.10. Proiectul sistemului trebuie realizat astfel încât să se prevină pe cât posibil alarmele false (vezi cap. 3.10)
3.2.11. Documentaţia tehnică elaborată de proiectant trebuie să conţină:
a)planurile de instalare;
b)indexul zonelor de detectare;
c)lista componentelor sistemului;
d)schema-bloc;
e)identificarea echipamentului;
f)planul de verificare periodică (service).
3.3.CONDIŢII PRIVIND PROIECTAREA INSTALAŢIILOR DE DETECTARE, SEMNALIZARE ŞI ALARMARE INCENDIU
3.3.1._
(1)Echiparea cu instalaţii de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu se asigură în mod obligatoriu la construcţii şi/sau spaţii (o încăpere sau mai multe încăperi, inclusiv circulaţie lor comune):
a)toate categoriile de construcţii/compartimente/spaţii prevăzute, conform reglementărilor specifice, cu sisteme de evacuare a fumului sau sisteme de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi, cu instalaţii automate de stingere cu apă tip sprinklere, sprinklere deschise - drencere sau pulverizatoare, ceaţă de apă, ori cu substanţe speciale, în condiţiile în care acţionarea acestora se face prin astfel de instalaţii;
b)construcţii închise de importanţă excepţională - A şi deosebită - B, încadrate conform legislaţiei specifice;
c)clădiri înalte, cu excepţia clădirilor cu destinaţia de locuinţe, şi foarte înalte, indiferent de destinaţie;
d)săli aglomerate şi spaţiile aferente acestora;
e)clădiri închise ori spaţii civile având destinaţie:
- administrativă, cu aria desfăşurată mai mare de 600 m2;
- de cultură, cu aria desfăşurată mai mare de 600 m2;
- de comerţ, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 m2;
- de sport, în care se pot afla simultan mai mult de 200 de persoane;
- de cult, cu peste 300 de persoane;
- de învăţământ, care adăpostesc peste 200 de persoane;
- de turism, cu cel puţin 25 de camere sau 50 de locuri de cazare;
- de cazare a elevilor, studenţilor, sportivilor, având mai mult de 100 de locuri de cazare;
- de sănătate, cu paturi staţionare/pentru supravegherea, îngrijirea ori cazarea/adăpostirea bătrânilor, persoanelor cu dizabilităţi sau lipsite de adăpost, cu aria desfăşurată mai mare de 150 m2;
- învăţământ/educaţie antepreşcolar(ă) (0-3 ani/creşe, centre de zi) şi/sau de învăţământ preşcolar (3-6 ani/grădiniţe, centre de zi)/pentru supravegherea, îngrijirea ori cazarea/adăpostirea copiilor antepreşcolari şi preşcolari, cu aria desfăşurată mai mare de 150 m2;
f)clădiri ori spaţii civile subterane, cu excepţia locuinţelor, cu aria desfăşurată mai mare de 300 m2;
g)parcaje subterane potrivit reglementărilor specifice;
h)parcaje supraterane închise, cu mai mult de 50 de autoturisme;
i)clădiri ori spaţii civile, cu excepţia locuinţelor, cu peste 300 de persoane sau cu aria desfăşurată mai mare de 1.000 m2;
j)clădiri închise ori spaţii de producţie şi/sau depozitare având risc mare sau foarte mare de incendiu şi aria desfăşurată mai mare de 600 m2;
k)depozite închise cu stive având înălţimea mai mare de 4 m.
(2)Pentru clădirile ori spaţiile enumerate la alin. (1) trebuie supravegheate suplimentar următoarele zone:
- puţurile lifturilor şi spaţiile destinate transportului şi transmisiei;
- canalele şi puţurile de cabluri;
- instalaţiile de climatizare, de aerisire şi de ventilaţie, precum şi canalele de admisie şi evacuare a aerului;
- canalele şi puţurile pentru materiale şi deşeuri, precum şi incintele de colectare ale acestora;
- spaţiile de depozitare a materialelor combustibile, altele decât cele de la alin. (1);
- spaţiile delimitate de tavane/plafoane false ori suspendate şi de pardoseli tehnice/supraînălţate;
- compartimente ale încăperilor în care sunt amenajate spaţii pentru depozitare pe verticală la care marginea superioară se află la o distanţă mai mică de 0,5 m de tavan sau de alte elemente aflate la partea superioară a încăperii.
(3)Fac excepţie de la prevederile alin. (1) spaţiile de depozitare pentru cereale în vrac.
(4)La clădirile ori spaţiile de turism, cu mai puţin de 25 de camere sau 50 de locuri de cazare, precum şi în fiecare locuinţă dispusă la mansardele amenajate sau realizate la clădiri de locuit colective cu mai mult de patru niveluri supraterane se prevăd detectoare de fum autonome, standard de referinţă SR EN 14604-2006/AC:2009. Detectoarele autonome de fum se prevăd şi în fiecare locuinţă dispusă în subsolul sau demisolul clădirilor de locuit colective.

3.3.2._
(1)Gradul de acoperire cu instalaţii de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu pentru construcţiile şi spaţiile prevăzute la pct. 3.3.1 trebuie să fie cel de acoperire totală cu detectoare de incendiu şi declanşatoare manuale, fiind supravegheate toate spaţiile din clădire, cu excepţia celor menţionate la pct. 3.3.3.
(2)Pentru celelalte construcţii şi spaţii care nu sunt indicate la pct. 3.3.1, gradul de acoperire cu instalaţii de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu poate fi şi/sau:
- acoperire parţială: este supravegheat, la fel ca şi în cazul acoperirii totale, numai spaţiul vulnerabil la incendiu;
- acoperire locală: este supravegheat un echipament sau o zonă locală care nu trebuie izolată de restul clădirii, ea oferind un nivel mai ridicat de protecţie decât cel al clădirii.
(3)Gradul de acoperire parţială şi locală cu instalaţii de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu se stabileşte de către proiectant.

3.3.3._
(1)Zone exceptate de la supraveghere:
a)spaţiile sociale (duşuri, toalete, spălătorii, etc.) dacă în aceste incinte nu se depozitează materiale sau deşeuri care pot determina apariţia unui incendiu însă nu şi zonele comune de acces ale acestor spaţii sociale;
b)adăposturi de protecţie civilă care, în timp de pace, nu sunt utilizate în alte scopuri sau nu au altă destinaţie;
c)rampe de încărcare aflate în spaţii deschise.
(2)Pot constitui zone exceptate de la supraveghere spaţiul gol dintre planşeu şi tavanul/plafonul fals/suspendat şi spaţiul de sub pardoseala supraînălţată, dacă sunt îndeplinite simultan condiţiile:
a)spaţiile delimitate trebuie să aibă înălţimea maximă de 0.8 m, lăţimea maximă de 10 m, lungimea maximă de 10 m şi sunt compartimentate cu elemente de construcţie din clasa de reacţie la foc A1 sau A2s1d0;
b)nu sunt montate componente ale instalaţiei de detectare şi semnalizare a incendiilor sau componente ale iluminatului de siguranţă, cu excepţia cazului când acestea asigură o continuitate în alimentarea cu energie electrică şi/sau transmisia de semnal pe durata incendiului, dar nu mai puţin de 30 minute;
c)sarcina termică este mai mica de 25 MJ/m2.
3.3.4._
(1)Proiectarea instalaţiei de detectare, semnalizare şi alarmare incendiu trebuie efectuată astfel încât să se adopte toate măsurile posibile pentru evitarea alarmelor false.

(2)Se vor lua în consideraţie condiţiile de mediu, activitatea desfăşurată în spaţiile supravegheate, pericolul izbucnirii şi propagării incendiului.
SECŢIUNEA 2:Echipamentul de control şi semnalizare (ECS)
3.3.5.Se recomandă ca ECS să asigure monitorizarea unei arii de maxim 10000m2, dar nu mai mult de 512 detectoare.
3.3.6.În cazul utilizării unui echipament de control şi semnalizare, vor fi asigurate următoarele:
a)documentele de referinţă pentru ECS, după caz SR EN 12094-1:2004 sau SR EN 54-2:2000+ A1-2007, precum şi reglementările tehnice echivalente pentru utilizarea preconizată;
b)ECS cu una sau mai multe zone de stingere dotate cu microprocesor, memorie de evenimente care poate fi descărcată sau citită de la panoul central;
c)ECS trebuie să dispună de afişaj de semnalizare sinoptic, iar cele cu afişaj alfanumeric, cu posibilitatea afişării mesajelor şi în limba română. Memoria de evenimente va putea fi descărcată sau citită pe afişajul local.

d)liniile de comandă vor fi monitorizate;
e)în cazul defectelor sau al avariilor funcţionale la un element component, doar o zonă de stingere nu va putea fi controlată.
3.3.7.Dacă numărul de detectoare a căror stare prelucrată de ECS este mai mare de 512, atunci vor fi operaţionale cel puţin:
a)un al doilea afişaj alfanumeric care are şi interfaţă electronică, gata de operare sau
b)un echipament de înregistrare ce permite citirea rapidă (ca de exemplu o imprimantă).
3.3.8.În cazul în care unitatea centrală funcţionează în regim de avarie, aceasta va trebui să semnalizeze starea de alarmă.
3.3.9.Unităţile centrale de procesare, un concentrator sau un echipament de semnalizare şi de control care sunt instalate în sisteme cu peste 512 detectoare, cu o întindere totală de peste 10000m2 trebuie sa aibă un sistem redundant de procesare. Astfel, în cazul unei avarii la unitatea centrală de procesare, se asigură procesarea semnalelor recepţionate de la zonele de detectare.
3.3.10. Defectele apărute pe circuitele de intrare/ieşire ale modulelor de interfaţă sau ale modulelor de control nu vor afecta calea de transmitere a semnalelor către echipamentul de control şi semnalizare.
3.3.11.Proiectarea instalaţiei de detectare, semnalizare şi alarmare incendiu trebuie efectuată astfel încât aceasta să semnaleze prezenţa unui defect în cazul oricărei căi de transmisie (sau oricăror echipamente monitorizabile) care necesită o indicare a avariei şi/sau în cazul unui circuit deschis sau scurt-circuit la cablu de alimentare.

3.3.12. Dacă spaţiul protejat are o arie mai mare de 10000m2 sau mai mult de 1000 de elemente (detectoare), trebuie prevăzut un sistem de management al situaţiilor de pericol, pentru a facilita identificarea zonei de unde s-a făcut alarmarea.
SECŢIUNEA 3:Căi de transmisie
3.3.13.La o cale de transmisie se pot conecta dispozitive amplasate pe o suprafaţă desfăşurată a construcţiei de maximum 6.000 mp.

3.3.14. _
(1)Proiectarea instalaţiei de detectare, semnalizare şi alarmare incendiu trebuie efectuată în aşa fel încât avariile pe căile de transmisie să nu poată determina întreruperea comunicării cu sistemele de semnalizare, comandă şi control fără semnalizarea avariei.

(2)În cazul apariţiei unei avarii la cablaj (scurt-circuit, circuit deschis sau punere la pământ al/a unei căi de transmisie), aceasta nu va putea împiedica:
a)funcţionarea detectoarelor de incendiu;
b)funcţionarea declanşatoarelor manuale de alarmare;
c)funcţionarea dispozitivelor de alarmare la incendiu;
d)transmisia şi recepţia semnalelor între elementele componente fără ca defectul să fie semnalizat;
e)activarea echipamentelor auxiliare (echipamente de stingere, uşi de protecţie la fum sau incendiu, echipamente pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi, trape de fum, oprirea ventilaţiei, comanda lifturilor şi uşi de securitate).
3.3.15.Proiectarea instalaţiei de detectare, semnalizare şi alarmare incendiu trebuie efectuată în aşa fel încât un defect (scurt-circuit sau circuit deschis al unei căi de transmisie) nu va provoca pierderea a mai mult de o zonă de detectare cu o suprafaţă maximă de 1600m2 (dar nu mai mult de 32 de detectoare automate sau 10 declanşatoare manuale de alarmare) sau a unei zone de alarmare. Pentru aceasta se vor folosi izolatoare de scurtcircuit (în situaţiile în care nu sunt incluse în dispozitivele de alarmare) în reţelele în buclă. Izolatoarele de scurtcircuit pot fi utilizate şi pentru separarea funcţiilor menţionate la 3.3.14.(2). Pentru arii sub 1600m2 numărul de izolatoare se va selecta astfel încât, în caz de defect, să nu fie afectat un număr mai mare de 10% din numărul total de dispozitive instalate în sistem.

3.3.16. _
(1)Proiectarea instalaţiei de detectare, semnalizare şi alarmare incendiu trebuie efectuată astfel încât două defecte în orice circuit individual să nu poată anula protecţia de pe o suprafaţă mai mare de 10000 m2.

(2)În cazul în care sistemul are în componenţă mai multe compartimente de incendiu, două defecte în orice circuit individual nu vor anula mai mult de cinci compartimente de incendiu.
3.3.17. Dacă zona de detectare are o arie mai mare de 1000m2 trebuie utilizate sisteme adresabile care să facă posibilă localizarea detectorului care a declanşat alarma.
3.3.18. Pentru realizarea căilor de transmisie se pot utiliza căi de comunicaţie radio, certificate în conformitate cu recomandările din SR EN 54-25.
3.3.19.La clădirile de locuit foarte înalte trebuie să se prevadă instalaţii de detectare, semnalizare şi alarmare a incendiului obligatoriu pentru spaţiile comune precum: circulaţiile (orizontale sau verticale) funcţionale şi de evacuare a utilizatorilor în caz de incendiu (holuri, coridoare, vestibuluri, case de scări/scări de evacuare închise, degajamente protejate, tuneluri de evacuare etc.), depozite, centrală termică de bloc etc.

3.4.STABILIREA ZONELOR DE DETECTARE
3.4.1.Stabilirea zonelor de detectare se face astfel încât locul alarmei să fie uşor depistat în cel mai scurt timp posibil din indicaţiile oferite de echipamentul de control şi semnalizare. Trebuie elaborate proceduri pentru verificarea semnalelor de alarmare şi intervenţii ulterioare.
3.4.2.Stabilirea zonelor de detectare trebuie să ia în consideraţie planul intern al clădirii, dificultăţile posibile de deplasare şi verificare, prezenţa altor pericole posibile precum şi situarea zonelor de alarmă.
3.4.3.Condiţii privind stabilirea zonei de detectare:
a)aria unei zone de detectare nu va depăşi 1600m2;
b)dacă zona care trebuie supravegheată depăşeşte 1600m2, aceasta se împarte în zone de detectare. Orice acţiune asupra unui detector va permite o localizare clară a zonei afectate;
c)dacă zona supravegheată este formată din mai mult de un compartiment de incendiu suprafaţă totală a acesteia nu trebuie să depăşească 400m2;
d)fiecare zonă de detectare trebuie restricţionată la un singur etaj al clădirii, afară de cazul când zona este formată dintr-o casă a scării, luminator, puţul ascensorului sau alte structuri similare care se întind pe mai mult de un etaj, dar într-un singur compartiment de incendiu precum şi în situaţia în care suprafaţa total desfăşurată a clădirii este mai mică de 300m2;
e)detectoarele de incendiu instalate în golurile din pardoseala supraînălţată şi tavanul/plafonul fals/suspendat, în canalele şi puţurile pentru cabluri, în instalaţiile de ventilare şi climatizare, vor fi incluse în zone de detectare separat.
3.5.STABILIREA ZONELOR DE ALARMARE
3.5.1.Stabilirea zonelor de alarmare depinde de nevoia de diferenţiere între tipurile de alarmă folosite. Dacă se va folosi un semnal de alarmă unitar nu este necesară împărţirea în zone diferite.
3.5.2.Stabilirea zonelor de alarmare trebuie să fie în conformitate cu procedurile de acţionare în caz de incendiu.
3.5.3.Mai multe zone de detectare pot declanşa o singură zonă de alarmare. Semnalul de alarmă trebuie transmis în conformitate cu prevederile subcapitolului 3.8.
3.6.ALEGEREA DETECTOARELOR ŞI A DECLANŞATOARELOR MANUALE DE ALARMARE
3.6.1.Generalităţi
3.6.1.1.Factorii care condiţionează alegerea tipului de detector sunt:
a)cerinţe legislative;
b)materialele din zona supravegheată;
c)configuraţia spaţiului (în special înălţimea tavanului);
d)efectele instalaţiei de ventilare şi încălzire;
e)condiţiile ambientale din încăperile supravegheate;
f)posibilitatea declanşării unor alarme false.
3.6.1.2.Detectoarele utilizate trebuie să fie acelea care vor furniza cea mai rapidă avertizare de încredere conform condiţiilor menţionate la art. 3.6.1.1. Nu există un tip de detector adecvat pentru toate aplicaţiile, iar alegerea finală depinde de condiţiile date.
3.6.1.3.Detectoarele adresabile trebuie să comunice către echipamentul de control şi semnalizare sau să semnalizeze local starea de defect sau murdărire.
3.6.1.4.Deoarece nici un detector nu poate corespunde tuturor aplicaţiilor, alegerea finală depinde de anumiţi parametri specifici. Uneori, pentru anumite aplicaţii, se optează pentru o îmbinare de diferite tipuri de detectoare.
3.6.1.5.Detectoarele punctuale de fum şi căldură necesită existenţa unui tavan (sau a unei suprafeţe similare) pentru a dirija produsele de ardere dinspre conul de ardere. Ca urmare, ele sunt adecvate utilizării în majoritatea clădirilor, însă sunt în general inadecvate utilizării în exterior.
3.6.1.6.Detectoarele de flacără se pot utiliza în exterior sau în incinte cu tavane foarte înalte, unde detectoarele de căldură şi de fum sunt inadecvate.
3.6.1.7.Detectoarele multisenzor se obţin prin combinarea a două sau mai multe tipuri de detectoare (fum/căldură sau fum/căldură flacără) şi prelucrarea semnalelor de fiecare tip cu ajutorul unor calcule matematice. Astfel se poate face o distincţie mai bună între alarmele reale şi cele false.
3.6.2.Detectoare de fum
3.6.2.1.Atât detectoarele de fum de tip optic cât şi cele cu cameră de ionizare au o gamă suficientă de răspuns pentru a fi alese în majoritatea aplicaţiilor.
3.6.2.2.Detectoarele de fum cu camera de ionizare sunt sensibile în special la fumul care conţine particule mici precum cele produse în incendiile cu flacără deschisă şi propagare rapidă, dar sunt mai puţin sensibile la particulele mari aflate în fumul dens, care poate fi produs de materiale ce ard mocnit.
3.6.2.3.Detectoarele optice de fum care sunt sensibile la particulele mari şi active din punct de vedere optic, regăsite în fumul dens, sunt mai puţin sensibile la particulele mici.
3.6.2.4.Detectoarele de fum prin aspiraţie utilizează un sistem de tuburi pentru a testa atmosfera zonei aflată sub supraveghere şi pentru a duce fumul la un detector. Un tub de preluare a fumului are mai multe orificii de aspiraţie. Densitatea fumului la detector va corespunde valorii medii a densităţii fumului preluat de la toate orificiile de aspirare. Detectoarele din sistemul de aspirare a fumului sunt adesea utilizaţi frecvent pentru a supraveghea echipamentele electronice, spaţiile pentru arhive etc.
3.6.2.5.În general, detectoarele de fum furnizează un răspuns mai rapid decât detectoarele de căldură, însă pot fi mai predispuse la furnizarea alarmelor false, dacă nu sunt instalate corespunzător.
3.6.2.6.Atunci când din procesele de producţie rezultă fum, abur, praf etc. ce ar putea declanşa detectoarele de fum, trebuie ales pentru utilizare un alt tip de detector, conform factorilor precizaţi la art. 3.6.1.1 (de exemplu de căldură sau de flacără).
3.6.2.7.Detectoarele lineare sunt potrivite în cazul supravegherii, de exemplu, a încăperilor întinse, (fig. 3.20) încăperilor înalte, canalelor de cabluri sau a încăperilor cu un tavan cu valoare artistică şi istorică.
3.6.2.8.Detectoarele de fum nu pot detecta produsele provenite din arderea curată a unor lichide (ca de exemplu alcoolul). Dacă arderea este de aşteptat să se limiteze la astfel de materiale, vor fi utilizate în zona respectivă detectoare de căldură sau de flacără.
3.6.3.Detectoare de căldură
3.6.3.1.Detectoarele de căldură sunt în general considerate cel mai puţin sensibile dintre toate tipurile de detectoare. Un detector de căldură semnalizează atunci când flăcările ating aproximativ o treime din distanţa de la baza focului la tavan.
3.6.3.2.Detectoarele de căldură cu gradient de temperatură sau termodiferenţiale se vor utiliza în locuri cu variaţii lente sau nesemnificative ale temperaturii, în condiţiile activităţii normale, unde alarma trebuie declanşată la creşteri rapide sau depăşirea unei valori limită a temperaturii.
3.6.3.3.Detectoarele de prag de temperatură sau termomaximale se vor utiliza în locuri cu variaţii mari de temperatură, în cazul activităţii normale şi unde trebuie semnalizată ca alarmă depăşirea unei valori maxime a acestei temperaturi.
3.6.3.4.Clasificarea detectoarelor de căldură conform SR EN 54-5-2002 este dată în tabelul 3.1
Tabelul 3.1 Clasificarea detectoarelor de căldură

Clasa

Detectorului

Temperatura nominală °C

Temperatura maximă °C

Temperatura minimă de răspuns static °C

Temperatura maximă de răspuns static °C

A1

25

50

54

65

A2

25

50

54

70

B

40

65

69

85

C

55

80

84

100

D

70

95

99

115

E

85

110

114

130

F

100

125

129

145

G

115

140

144

160

3.6.4.Detectoare de flacără
3.6.4.1.Detectoarele de flacăra sesizează radiaţiile unei flăcări. Pot fi identificate radiaţiile în ultraviolet, radiaţiile în infraroşu sau o combinaţie dintre cele două tipuri de radiaţii.
3.6.4.2.Detectorul de flacără trebuie să fie sensibil la spectrul de radiaţie produs de flacăra generată de materialele combustibile din zona supravegheată de acesta.
3.6.4.3.Detectoarele de flacără pot reacţiona la un incendiu mai rapid decât un detector de fum sau de căldură.
3.6.4.4.Detectoarele de flacără sunt utilizate în special în următoarele aplicaţii:
a)supravegherea unei zone mari şi deschise dintr-un depozit cu materiale combustibile (depozit cherestea);
b)supravegherea locală a zonelor critice unde flăcările focului se pot propaga rapid ( pompe, vane sau conductele care conţin combustibil lichid);
c)supravegherea unor zone ce conţin materiale combustibile în straturi subţiri (lambriuri, suprafeţe acoperite cu vopsea în ulei etc.) orientate vertical.
3.6.4.5.Detectoarele de flacără trebuie utilizate doar dacă există o linie vizuală către zona supravegheată.
3.6.4.6.Detectoarele de flacără UV nu trebuie utilizate în încăperi cu degajări de praf, ceaţă sau fum. Trebuie evitate zonele cu depuneri de ulei, grăsimi şi praf.
3.6.4.7.Radiaţiile ultraviolete pot să nu fie sesizate de un detector de flacără UV dacă focul arde mocnit producând fum, înainte de apariţia flăcării.
3.6.4.8.În clădirile unde, cel mai probabil, materialele vor arde la foc mocnit, detectoarele de flacără UV trebuie să fie folosite împreună cu detectoare de alt tip.
3.6.4.9.Detectoarele de flacără IR pot fi utilizate în încăperi unde un incendiu mocnit este probabil a apărea în zona supravegheată deoarece radiaţiile în infraroşu penetrează fumul dens.
3.6.4.10. _
(1)Trebuie luate în considerare radiaţiile care pot influenţa funcţionarea detectoarelor de flacără.
(2)Dacă detectoarele de flacără vor fi expuse la radiaţia solară directă, trebuie alese tipuri de detectoare de flacără insensibile la aceasta sau pot fi prevăzute cu parasolare.
3.6.4.11. Depunerile de pe sistemele optice pot reduce performanţa detectoarelor de flacără până la nefuncţionarea acestora. Periodic trebuie curăţate sistemele optice.
3.6.5.Declanşatoare manuale de alarmare (butoane de semnalizare manuală)
3.6.5.1.Se recomandă ca în cadrul aceleiaşi instalaţii de detectare, semnalizare şi alarmare incendiu declanşatoarele manuale să fie de acelaşi tip.

3.6.5.2.Declanşatoarele manuale de alarmare pentru instalaţia de detectare, semnalizare şi alarmare incendiu trebuie să se diferenţieze clar în raport cu cele utilizate pentru alte scopuri.

3.6.5.3.Declanşatoarele manuale de alarmare trebuie să fie uşor de identificat şi folosit, astfel încât, orice persoană care sesizează un incendiu să poată transmite semnalul de incendiu prin intermediul acestuia, fără să fie necesară citirea în prealabil a unor instrucţiuni laborioase.
3.6.5.4.Transmisia semnalului de alarmare datorat unui declanşator manual se face fără întârziere către dispeceratul central de recepţie a alarmelor.
3.6.5.5.Se recomandă utilizarea declanşatoarelor manuale de alarmare de tip B ori de câte ori există riscul acţionării accidentale sau când este necesară a asigura o protecţie fizică a acestora.
3.7.CONDIŢII PRIVIND AMPLASAREA DETECTOARELOR ŞI A DECLANŞATOARELOR MANUALE DE ALARMARE
3.7.1.Generalităţi
3.7.1.1.Detectoarele trebuie să fie însoţite de date tehnice ca să permită corecta instalare şi întreţinere.
3.7.1.2.Detectoarele de incendiu trebuie amplasate astfel încât parametrul fizic şi/sau chimic asociat cu incendiul în zona supravegheată să ajungă la detector fără a fi deformat sau atenuat şi fără întârziere.
3.7.1.3.Detectoarele trebuie să fie prevăzute şi în zonele ascunse, unde incendiul ar putea izbucni sau s-ar putea propaga. Astfel de zone ar putea include spaţiile închise aflate în pardoseala tehnică şi/sau deasupra plafoanelor false, canale de cabluri etc.
3.7.1.4.Declanşatoarele manuale de alarmare trebuie amplasate astfel încât orice persoană care depistează un incendiu să poată transmite o alarma la echipamentul de control şi semnalizare cu rapiditate şi uşurinţă.
3.7.1.5.Fiecare cameră supravegheată sau spaţiu închis trebuie să conţină cel puţin un detector.
3.7.1.6.Factorii care trebuie luaţi în considerare la amplasarea detectoarelor sunt:
- suprafaţa supravegheată;
- distanţa dintre orice punct al zonei supravegheate şi cel mai apropiat detector;
- distanţa faţă de ziduri, obstacole, bariere;
- înălţimea şi configuraţia tavanului;
- mişcarea aerului prin ventilaţie;
- prezenţa unor surse de radiaţii generatoare de interferenţe.
3.7.2.Amplasarea detectoarelor în raport cu elementele de construcţie, de instalaţii sau materialele depozitate
3.7.2.1.Distanţa dintre un detector şi perete nu trebuie să fie mai mică de 0,5m.
3.7.2.2.Tavanele cu elemente suspendate, de exemplu conductele de aer condiţionat, vor fi considerate ca fiind plate dacă există un spaţiu minim de 15 cm între tavan şi acele elemente (a se vedea fig. 3.2).
3.7.2.3.În cazul tavanelor cu grinzi, traverse sau cu elemente de instalaţii suspendate (de exemplu, conducte de aer condiţionat) care trec pe sub tavan la o distanţă mai mică de 0,15 m de acesta, distanţa minimă laterală la care se amplasează un detector de incendiu va fi cel puţin 0,5 m (a se vedea fig. 3.3 a şi 3.4).
3.7.2.4.Nu trebuie să existe echipamente sau materiale depozitate pe o rază de 0,5m în lateral şi sub detectoare (a se vedea fig. 3.3b şi 3.4).
Figura 3.2 Tavan cu elemente suspendate
Figura 3.3 Amplasarea detectoarelor în raport cu: a) elemente de instalaţii suspendate; b) echipamente sau materiale depozitate
Figura 3.4 Amplasarea detectorului faţă de elemente de construcţii
3.7.3.Amplasarea detectoarelor de incendiu în raport cu tavanul încăperii supravegheate şi stabilirea distanţelor orizontale maxime dintre detectoare
3.7.3.1.Performanţa detectoarelor de fum şi de căldură, cu excepţia detectoarelor liniare sau cu aspiraţie, depinde de existenţa unui tavan situat deasupra detectorului, aproape de acesta.
3.7.3.2.Utilizarea detectoarelor este limitată de înălţimea incintei protejate conform tabelului 3.2.
3.7.3.3.Detectoarele trebuie amplasate astfel încât elementele sale sensibile să se situeze în limitele menţionate în tabelul 3.3.
Tabelul 3.2 - Alegerea detectorului în funcţie de înălţimea spaţiului supravegheat

Înălţimea camerei

Detector de fum SR EN 54-7

Detector de căldură SR EN 54-5 Clasa:

Detector de flacără

SR EN 54-10

A1

A2, B, C, D, E, F, G

< = 4,5 m

1

1

1

1

4,5 ... > = 6 m

1

1

1

1

6 ... > = 7,5 m

1

1

0

1

7,5 ... > = 12 m

1

0

0

1

12 ... > = 16 m

0

0

0

1

16 ... > = 45 m

0

0

0

1

0 - nepermis

1 - permis

3.7.3.4.În cazul în care este posibilă stratificarea aerului în spaţiul de supravegheat (în caz de incendiu, fumul se va aplatiza şi va forma un strat înainte de a ajunge la tavan), pe lângă detectoarele ce se vor amplasa la tavan se vor prevedea şi detectoare ce se vor amplasa la înălţimea de stratificare.
3.7.3.5.Numărul de detectoare va fi calculat astfel încât aria de detectare a unui detector Amax să corespundă valorii din tabelul 3.3.
3.7.3.6.Aria Amax din tabelul 3.3 se poate reduce cu:
- 30% pentru detectoarele de fum punctuale unde două detectoare (sau două zone de detectare) se află în interdependenţă. Distanţa minimă între detectoarele aflate în interdependenţă este 2,5 m;
- 50% pentru detectoarele de căldură punctuale unde două detectoare (sau două zone de detectare) se află în interdependenţă. Distanţa minimă între detectoarele aflate în interdependenţă este 2,5 m;
- 50% pentru detectoarele de fum şi căldură punctuale atunci când zona supravegheată este prevăzută cu instalaţii de stingere a incendiului.
Tabelul 3.3 - Aria maximă (Amax) protejată de un detector punctual de căldură şi fum

Aria încăperii de protejat (m2)

Tipul de detector

Înălţimea încăperii

(m)

Amax

(m2)

< = 20°(*)

> 20°(*)

< = 30

detector de căldură clasă A1 (SR EN 54-5)

< = 7,5

30

30

detector de căldură clasă A2, B, C, D, E, F, G (SR EN 54-5)

< = 6,0

> 30

detector de căldură clasă A1 (SR EN 54-5

< = 7,5

20

40

detector de căldură clasă A2, B, C, D, E, F, G (SR EN 54-5)

< = 6,0

< = 80

detector de fum

( SR EN 54-7)

< = 12

80

80

> 80

detector de fum ( SR EN 54-7)

< = 6,0

60

90

> 6,0

< = 12

80

110

(*) - Unghiul de înclinare faţă de orizontală al tavanului sau acoperişului. În cazul mai multor înclinări diferite se va lua în calcul cea mai mică înclinare.
3.7.3.7.Interdependenţa dintre două detectoare (sau două zone de detectare) se recomandă în spaţiile în care se pot produce alarme false datorită condiţiilor de mediu, ca de exemplu:
- degajări mari de praf din procesul tehnologic;
- prezenţa scamelor (de exemplu în industria textilă);
- spaţii în care se prelucrează materiale combustibile (lemn, plastic, ulei, unsori, vopsele);
- spaţii în care se află motoare cu ardere internă (garaje, parcări subterane);
- spaţii în care se degajă vapori şi solvenţi din procesul de producţie sau depozitare;
- spaţii prevăzute cu instalaţii automate de stins incendiu.
3.7.3.8.Pentru detectoarele punctuale (de detectare a fumului şi a căldurii) distanţa orizontală de la orice punct din zona supravegheată la cel mai apropiat detector nu trebuie să depăşească valoarea precizată în tabelele 3.4 şi 3.5
Tabelul 3.4 - Distanţa maximă orizontală (DH) de la un punct al tavanului la cel mai apropiat detector de fum punctual (SR EN 54-7)

Suprafaţa maximă supravegheată

de detector, Amax (m2)

DH (m)

alfa(*) < = 20°

alfa(*) > 20°

< = 10

2,3

2,9

10 < Amax < = 20

3,3

4,1

20 < Amax < = 30

4,1

5,0

30 < Amax < = 40

4,7

5,8

40 < Amax < = 50

5,2

6,5

50 < Amax < = 60

5,7

7.1

60 < Amax < = 70

6,2

7,7

70 < Amax < = 80

6,6

8,2

80 < Amax < = 90

7,0

8,7

90 < Amax < = 100

7,4

9,2

100 < Amax < = 110

7,7

9,6

__
(*) alfa - este unghiul de înclinare faţă de orizontală a tavanului sau acoperişului.

Pentru înclinări diferite se va considera cea mai mică înclinare.

Tabelul 3.5 - Distanţa maximă orizontală (DH) de la un punct oarecare al tavanului la cel mai apropiat detector de căldură (SR EN 54-5)

Suprafaţa maximă supravegheată

de detector, Amax (m2)

DH (m)

alfa(*) < = 20°

alfa(*) > 20°

< = 10

2,5

3,3

10 < Amax < = 12

2,7

3,6

12 < Amax < = 14

3,0

3,9

14 < Amax < = 16

3,2

4,1

16 < Amax < = 18

3,4

4,4

18 < Amax < = 20

3,5

4,6

20 < Amax < = 22

3,7

4,8

22 < Amax < = 24

3,9

5,1

24 < Amax < = 26

4,0

5,3

26 < Amax < = 28

4,2

5,5

28 < Amax < = 30

4,4

5,7

30 < Amax < = 32

4,7

5,9

32 < Amax < = 34

-

6,0

34 < Amax < = 36

-

6,2

36 < Amax < = 38

-

6,4

38 < Amax < = 40

-

6,6

(*) Unghiul de înclinare faţă de orizontală a tavanului sau acoperişului.
Pentru înclinări diferite se va considera cea mai mică înclinare.
3.7.4.Amplasarea detectoarelor sub tavane/acoperişuri, platforme
3.7.4.1.Detectoarele de căldură trebuie montate direct sub tavan.
3.7.4.2.În cazul detectoarelor de fum, distanţa dintre detector şi tavan depinde de unghiul de înclinare al tavanului şi de înălţimea camerei. (tabelul 3.6)
3.7.4.3.În cazul unui tavan fals care permite circulaţia aerului (de exemplu deschizături, grilaje etc.) într-un procentaj mai mare de 75%, nu vor fi necesare detectoare de fum suplimentare montate sub tavanul fals.
3.7.4.4.În cazul încăperilor/clădirilor în care tavanul/acoperişul are un unghi de înclinare mai mare de 20o, cu una mai multe pante/ape, vor fi instalate detectoare de fum în punctul cel mai înalt al încăperii/acoperişului (a se vedea fig. 3.5).
3.7.4.5.În cazul încăperilor cu tavan/acoperiş de tip şed (a se vedea fig. 3.5), va fi montat un rând de detectoare de fum în fiecare vârf, dacă distanţa hS > 0,6m la o distanţă D faţă de tavan conform tabelului 3.6.
3.7.4.6.În cazul în care distanţa hS < 0,6m detectoarele pot fi instalate pe suprafaţa tavanului/acoperişului care are unghiul de înclinare mai mic la o distanţă D faţă de tavan conform tabel 3.5.
3.7.4.7.În cazul instalării unui al doilea rând de detectoare pe tavanul/acoperişul tip şed, acestea pot fi instalate pe tavanul cu unghiul de înclinare mai mic de 20°.
3.7.4.8.Instalarea detectoarelor punctuale de fum şi căldură sub platforme sau alte locaţii similare se prevede în situaţiile în care lungimea (l), lăţimea (b) şi aria platformei (A) (fig. 3.6 a) depăşesc valorile limită indicate în tabelul 3.7.
Tabelul 3.6 - Distanţe între detectoarele de fum şi tavan

Înălţimea încăperii

h[m]

Unghiul de înclinare a tavanului

< = 20°

> 20°

D

D

< = 6,0

0 - 0,25 m

0,20 m - 0,5 m

> 6,0

< = 12,0

0 - 0,4 m

0,35 m - 1,0 m

D = distanţa între detector şi tavan; - unghi de înclinare tavan
Figura 3.5 - Aşezarea şi distanţa între un punct al tavanului şi detector, în cazul tavanelor cu formă particulară
* - dacă hS > 0,6 m, ** - dacă a > 7,5 m sau dacă hS < = 0,6 m
D - se stabileşte în conformitate cu tabelul 3.6, h - înălţimea încăperii
Tabelul 3.7 - Valori limită pentru amplasarea sub platforme a detectoarelor

Tip detector

Înălţime montare platformă

h[m]

Lungime platformă

l[m]

Lăţime platformă

b[m]

Arie

Platformă

A[m2]

Detector de căldură

SR EN 54-5

< 7,5

> 2,0

> 2,0

> 9

Detector de fum

SR EN 54-7

< = 6,0

> 2,0

> 2,0

> 16

între 6,0 şi 12,0

> 3,5

> 3,5

> 31,5

3.7.5.Amplasarea detectoarelor pe tavan cu neregularităţi
3.7.5.1.În vederea amplasării detectoarelor pe tavan cu grinzi, prezenţa grinzilor este luată în considerare în funcţie de înălţimea camerei şi a grinzii ( a se vedea, fig. 3.7).
3.7.5.2.Detectoarele se vor instala pe tavan sau la o distanţă mai mică decât înălţimea minimă a grinzilor ce se iau în considerare.
3.7.5.3.Amplasarea detectoarelor sub tavan cu grinzi (fig. 3.6b), se face luând în considerare aria tavanului aşa cum se indică în tabelul 3.8.
Figura 3.6 Amplasarea detectoarelor a) sub platforme, b) sub tavane cu grinzi
Tabelul 3.8 - Amplasarea detectoarelor în conformitate cu aria tavanului

Tip detector

Aria maximă de detectare

Amax [m 2]

Aria unei alveole din tavan

[m2]

Număr de alveole care revin unui detector

Detector de căldură

SR EN 54-5

20

> 12

1

8-12

2

6-8

3

4-6

4

< 4

5

30

> 18

1

12-18

2

9-12

3

6-9

4

< 6

5

Detector de fum

SR EN 54-7

60

> 36

1

24-36

2

18-24

3

12-18

4

< 12

5

80

> 48

1

32-48

2

24-32

3

16-24

4

< 16

5

3.7.5.4.Când alveolele din tavan sunt formate de grinzi cu înălţimea mai mare de 80 cm fiecare alveolă se consideră o arie ce trebuie supravegheată.
Figura 3.7 - Amplasarea detectoarelor în funcţie de înălţimea camerei şi a grinzii
3.7.6.Amplasarea detectoarelor pe holuri înguste şi în spaţiile din tavan
3.7.6.1.Pe holurile înguste şi în spaţiile din tavan cu un diametru mai mic de 3 m, distanţa dintre detectoare se stabileşte respectându-se următoarele reguli:
a)distanţa dintre detectoarele de căldură va fi de maxim 10 m (5 m pentru detecţia cu interdependenţa între două zone sau două detectoare, conform 3.7.3.6.) a se vedea fig. 3.8 a;
b)distanţa dintre detectoarele de fum va fi de maxim 15 m (11 m pentru detecţia cu interdependenţa între două zone sau două detectoare, 7,5 m la acţionarea dispozitivelor de protecţie în caz de incendiu (conform 3.7.3.6), a se vedea fig. 3.8 b.
3.7.6.2.Distanţa până la capetele holurilor nu va depăşi jumătatea distanţelor menţionate mai sus.
3.7.6.3.Se prevede câte un detector la fiecare intersecţie a culoarelor sau schimbare de direcţie.
3.7.6.4.Detectoarele se vor monta pe tavan, între grinzi, dacă distanţa dintre grinzi este mai mare de 1m.
3.7.6.5.În cazul în care distanţa este mai mică de 1m, detectoarele se montează pe grinzi.
Figura 3.8 Amplasarea detectoarelor în cazul holurilor înguste a) - detectoare de căldură b) - detectoare de fum
3.7.7.Amplasarea detectoarelor în spaţii prevăzute cu instalaţii de ventilare/climatizare (conform cu recomandările din CEA 4040)
3.7.7.1.Detectoarele nu trebuie montate în imediata apropiere a gurii de admisie a aerului proaspăt din sistemul de ventilare/climatizare.(fig. 3.11)
3.7.7.2.În cazul în care admisia aerului se face printr-un tavan perforat, tavanul trebuie să fie fără orificii pe o rază de 0,6 m în jurul fiecărui detector.
3.7.7.3.Amplasarea detectoarelor în funcţie de poziţia gurilor de introducere a aerului se face aşa cum se indică în fig. 3.9, 3.10, 3.11.
3.7.7.4.Amplasarea detectoarelor în funcţie de poziţia gurilor de aspiraţie a aerului se face aşa cum se indică în fig. 3.12, 3.13, 3.14, 3.15a şi 3.15b.
3.7.7.5.Amplasarea detectoarelor în pardoseala supraînălţată, în cazul în care introducerea aerului se face prin pardoseală, se face ca în fig. 3.16.
3.7.7.6.Amplasarea detectoarelor în încăperile cu circulaţie internă a aerului se face ca în fig. 3.17.
3.7.7.7.Amplasarea detectoarelor în încăperile în care ventilarea/climatizarea se face numai pentru utilajele din încăpere se face ca în fig. 3.18.
3.7.7.8.Detectoarele amplasate în pardoseala supraînălţată vor avea aria de supraveghere maximă de:
- 30m2 dacă viteza aerului v < = 1m/ s. Distanţa maximă pe orizontală dintre detector şi orice punct de pe tavan sau podea va fi d < = 4m;
- 20m2 dacă viteza aerului este 1m/ s < v < = 4m/ s;
- 10m2 dacă viteza aerului este 4m/ s < v < = 8m/ s.
3.7.7.9.Amplasarea trebuie să permită accesul la detectoare pentru testare şi întreţinere.
Figura 3.9 Detectoare de fum amplasate simetric, între gurile de introducere montate în tavan
Figura 3.10 Detectoare de fum amplasate pe plafon când introducerea aerului se face prin tavane false perforate. Pe o rază de 0,6m în jurul detectorului nu trebuie să existe perforaţii
Figura 3.11 Distanţele de amplasare a detectoarelor de fum (vedere în secţiune şi vedere în plan) când gurile de introducere sunt amplasate pe pereţi; a) viteza de introducere a aerului este mai mare de 1m/s; b) viteza de introducere a aerului este mai mică de 1m/s
Figura 3.12 Detectoare amplasate simetric între gurile de aspiraţie montate la nivelul tavanului
Figura 3.13 Detectoare amplasate la nivelul tavanului (1), în spaţiul de deasupra tavanului fals (2) şi pe conductele de aspiraţie montate deasupra tavanului fals (3).
Figura 3.14 Detectoare amplasate la nivelul tavanului, pe axul fiecărei guri de aspiraţie dar nu direct în curentul de aer, gurile de aspiraţie fiind montate sub tavan
b)vedere în plan
Figura 3.15 Amplasarea detectoarelor în cazul în care aspiraţia aerului din încăpere se face printr-un tavan fals: a) vedere în secţiune; b) vedere în plan
Figura 3.16 Amplasarea detectoarelor în podea falsă, a-distanţe mici şi b-distanţe mari
Figura 3.17 Amplasarea detectoarelor într-o încăpere cu circulaţia internă a aerului
Figura 3.18 Amplasarea detectoarelor într-o încăpere cu utilaje răcite cu aer
3.7.8.Amplasarea detectoarelor în conductele de aer
3.7.8.1.Detectoarele optice de fum sau detectoarele de fum prin aspiraţie pot fi montate în conductele de aer pentru a oferi protecţie împotriva împrăştierii fumului de către instalaţia de ventilare/climatizare sau ca element de protecţie locală.
3.7.8.2.În cazul în care instalaţia de climatizare/ventilare nu este în stare de funcţionare, fumul provenit de la incendiu nu va ajunge la detectoare şi acestea nu vor fi operaţionale.
3.7.8.3.Diluarea sau turbulenţa fumului poate reduce eficienţa detectorului de fum în conducta unde aerul extras din mai multe puncte este combinat.
3.7.8.4.Pentru creşterea eficienţei, detectoarele trebuie instalate pe porţiunile drepte ale conductelor, la o distanţă de cel puţin trei ori mai mare decât diametrul conductei faţă de cel mai apropiat cot sau derivaţie.
3.7.8.5.Detectoarele de fum se vor alege corespunzător vitezei aerului şi vor fi echipate cu elementele constructive prevăzute de producător (tuburi suplimentare de prelevrare sau paravane de protecţie).
3.7.9.Amplasarea detectoarelor în spaţiile înalte de depozitare cu rafturi
3.7.9.1.Sunt considerate spaţii înalte de depozitare cu rafturi acele încăperi unde distanţa dintre suprafaţa pardoselii şi partea superioară a bunurilor depozitate este mai mare de 6m.
3.7.9.2.În acest caz se utilizează o IDSAI prevăzută cu detectoare de fum prin aspiraţie sau detectoare de fum liniare.
3.7.9.3.Tubulatura de aspiraţie va fi montată pe părţile exterioare ale rafturilor, iar în cazul rafturilor duble şi pe spaţiul median.
3.7.9.4.Distanţa maximă faţă de tavan la care se prevăd orificiile pentru aspiraţie nu trebuie să fie mai mare de 6 m.
3.7.9.5.Distanţa maximă pe orizontală dintre tuburile de aspiraţie nu trebuie să fie mai mare de 6 m.
3.7.9.6.Distanţa maximă dintre orificiul de aspiraţie şi suprafaţa exterioară raftului nu trebuie să depăşească 3 m.
3.7.9.7.Aceleaşi distanţe se aplică şi în cazul zonei de influenţă a două detectoare sau a două zone de detectare.
3.7.9.8.Fiecare detector de fum prin aspiraţie va fi asociat unei zone proprii. O zonă de detectare nu va cuprinde mai mult de 20 de orificii de aspiraţie.
3.7.10. Amplasarea detectoarelor de flacără
3.7.10.1. Detectoarele de flacără trebuie amplasate astfel încât între acestea şi aria de detectare să nu existe obstacole ce ar putea obtura vizibilitatea acesteia.
3.7.10.2. Detectoarele de flacără trebuie amplasate astfel încât să nu fie influenţate de surse de căldură (de radiaţie) aflate în utilizare normală.
3.7.10.3. Detectoarele de flacără trebuie amplasate astfel să poată realiza o monitorizare optimă a ariei de detectare.
3.7.10.4. Detectoarele de flacără montate pe perete şi/sau colţ, cu un unghi de înclinare al axei optice de 45° faţă de podea, vor avea un unghi de detectare de cel puţin 90° (vezi fig. 3.19). Distanţa maximă până la cel mai îndepărtat punct (Do) şi aria maximă supravegheată sunt date în tabelul 3.9.
3.7.10.5. Numărul şi poziţia detectoarelor de flacără se stabilesc astfel încât să se asigure o monitorizare uniformă a spaţiului supravegheat.
3.7.10.6. Numărul detectoarelor se stabileşte în funcţie de condiţiile existente în spaţiul de supravegheat. Poziţia detectorului se alege astfel încât să fie posibilă o supraveghere directă a oricărei posibile surse de incendiu, considerându-se orice obstacol care ar putea întârzia sau atenua radiaţia electromagnetică provenită de la sursa de incendiu la detector. Dacă există obstacole, numărul de detectoare va fi suplimentat.
3.7.10.7. Detectoarele de flacără amplasate în exterior, vor fi alese respectându-se recomandările producătorului, astfel încât, acestea să corespundă condiţiilor de mediu.
Figura 3.19 - Explicativă asupra amplasării detectoarelor de flacără pe colţ cu un unghi de înclinare al axei optice de 45o
Tabelul 3.9 - Aria maximă supravegheată în funcţie de tipul detectorului

Tip detector 1)

Dimensiune maximă a laturii

(a, b, Rh)

(m)

Do (distanţa maximă până la cel mai îndepărtat punct din incintă) 2)

(m)

Aria maximă supravegheată

(m2)

clasa 1

25

45

625

clasa 2

17

33

289

clasa 3

12

23

144

1)- detector conform SR EN 54-10
2)- Corespunzătoare laturii unui cub cu (a, b sau Rh) x
3.7.11. Amplasarea detectoarelor de fum liniare
3.7.11.1. Detectoarele de fum liniare trebuie montate în conformitate cu instrucţiunile producătorului.
3.7.11.2. Detectorul de fum liniar se amplasează astfel încât între emiţător (E) şi receptor (R) să existe vizibilitate.
3.7.11.3. Fasciculul optic nu trebuie să fie întrerupt prin schimbarea poziţiei obiectelor în spaţiul supravegheat.
3.7.11.4. Detectoarele de fum liniare vor fi instalate pe elemente de susţinere fixe care să nu fie supuse vibraţiilor şi/sau variaţiilor de temperatură. Acestea pot determina deplasarea sau dilatarea elementelor de susţinere (ex: o grindă de metal) şi implicit deplasarea razei de lumină focalizată pe receptorul R, ceea ce poate genera declanşarea unor alarme false.
3.7.11.5. Detectoarele de fum liniare pot fi utilizate în combinaţie cu detectoarele de fum punctuale în cazuri particulare cum ar fi:
a)spaţii foarte înalte unde detectoarele punctuale de fum nu sunt eficiente;
b)spaţii unde detectoarele de fum nu pot fi utilizate din cauza condiţiilor de mediu.
3.7.11.6. În cazul în care există posibilitatea stratificării aerului, ceea ce ar împiedica fumul să ajungă la tavan, distanţa Dv dintre detector şi tavan va fi superioară valorilor precizate în tabelul 3.10, astfel încât, fasciculul optic să se găsească sub stratul de aer cald care împiedică fumul să ajungă la tavan.
Tabelul 3.10: Distanţe maxime şi arii de detectare (Amax) ale detectoarelor liniare de fum

Înălţimea incintei H[m]

D [m]

[m]

Amax

[m2]

Dv[m]

< = 20°

> 20°

< = 6,0 m

6

12

1200

0,3 până la 0,5

0,3 până la 0,5

> 6 m

< = 12 m

6,5

13

1300

0,4 până la 0,7

0,4 până la 0,9

> 12 m

< = 20 m

7

14

1400

0,6 până la 0,9

0,8 până la 1,2

D [m] - distanţa orizontală maximă dintre un punct oarecare de pe tavan şi fasciculul optic;
Dv [m] - distanţa dintre detector şi tavan;
- unghiul de înclinare al tavanului faţă de orizontală. Dacă un tavan are pante diferite, va fi considerată panta cea mai mică;
a[m] - distanţa maximă dintre două fascicule paralele, 2xD;
Amax [m2]- aria maximă de detectare obţinută ca produsul dintre distanţa maximă [m]
şi
distanţa maximă L[m] măsurată între emiţător şi receptor.
3.7.11.7. Dacă înălţimea încăperii este mai mare de 12 m şi până la 20 m, este necesar să se efectueze supravegherea spaţiului prin montarea detectoarelor liniare pe două niveluri. Fasciculele detectoarelor aflate la nivelul inferior trebuie amplasate astfel:
a)la o înălţime aproximativ egală cu jumătate din înălţimea de instalare a detectoarelor de la nivelul superior;
b)distanţa relativă "a" dintre fasciculele de la nivelul inferior nu trebuie să depăşească 25 % din înălţimea de montaj a nivelului inferior de detectare.
c)distanţa dintre pereţi şi fasciculele paralele cele mai apropiate ale nivelului inferior nu trebuie să depăşească 12,5 % din înălţimea de montaj a nivelului inferior de detectare.
În fig. 3.20 se indică un exemplu de amplasare.
Fig. 3.20 Exemplu de amplasare a unor detectoare liniare de fum într-o incintă cu înălţimea de 20 m (vedere perpendiculară pe direcţia fasciculelor de detectare)
3.7.11.8. Distanţa minimă, dintre fasciculul optic şi pereţi sau alte obiecte nu va fi mai mică de 0,5 m, iar distanţa maximă dintre emiţător şi receptor, L, nu va depăşi 100 m (fig. 3.21).
Figura 3.21 Explicativă asupra modului de stabilire a ariei zonei supravegheate A
A - aria zonei supravegheate; L - lungimea razei de lumină; l - lăţimea zonei supravegheate; E - emiţător; R - receptor.
3.7.12. Amplasarea detectoarelor speciale
3.7.12.1. Pentru toate detectoarele care pentru moment nu sunt incluse în specificaţiile acestui normativ, proiectarea şi instalarea acestora vor fi realizate în conformitate cu instrucţiunile producătorului.
Figura 3.22 Amplasarea declanşatoarelor manuale de alarmare pe căile de evacuare în caz de incendiu.
3.7.13. Amplasarea declanşatoarelor manuale de alarmare
3.7.13.1. _
(1)Declanşatoarele manuale de alarmare vor fi amplasate pe căile de evacuare în caz de incendiu, în imediata vecinătate a fiecărei uşi care face legătura cu scara de evacuare în caz de incendiu şi la fiecare ieşire în exterior (a se vedea fig. 3.22 a), astfel încât nici o persoană să nu fie nevoită să parcurgă o distanţă mai mare de 30 m pentru a ajunge la un declanşator manual de alarmă (a se vedea fig. 3.22 b).
(2)Distanţa maximă de parcurs din orice punct al clădirii până la cel mai apropiat declanşator de alarmă nu va depăşi 20 m în cazul clădirilor înalte sau cu aglomerări de persoane, respectiv 15 m la clădirile foarte înalte ori cu persoane care nu se pot evacua singure.

3.7.13.2. Declanşatoarele manuale de alarmare trebuie să fie amplasate la vedere, să fie uşor de identificat şi uşor accesibile.
3.7.13.3. Declanşatoarele manuale de alarmare trebuie montate la o înălţime între 1,2 m şi 1,5 m deasupra pardoselii, dacă producătorul nu impune alte condiţii.
3.7.13.4. În spaţiile unde se află persoane cu dizabilităţi locomotorii declanşatoarele manuale de alarmare se vor amplasa astfel încât să fie accesibile acestora.
3.8.Alegerea dispozitivelor de alarmare
3.8.1.Generalităţi
3.8.1.1.O zonă de alarmare este definită ca fiind, în general, un domeniu al clădirii care coincide cu limitele unui compartiment de incendiu sau mai multor compartimente alăturate. Zonele de alarmare vor fi în conformitate cu scenariul de securitate la incendiu.
3.8.1.2.Dacă un semnal de alarmă trebuie difuzat în întreaga clădire nu este necesară nici o divizare în zone de alarmare.
3.8.1.3.Când o zonă de alarmare cuprinde mai multe compartimente de incendiu în fiecare compartiment se va prevedea cel puţin un dispozitiv de alarmare.
3.8.1.4.Între zonele de alarmare trebuie să existe o separare clară pentru a se asigura distingerea semnalelor numai în zona de interes nu şi în zonele alăturate.
3.8.1.5.Modul de alarmare a ocupanţilor clădirii trebuie să fie în conformitate cu cerinţele procedurii aplicate în caz de incendiu, din scenariul de securitate la incendiu.
3.8.1.6.Procedura aplicată în caz de incendiu poate necesita ca alarma să fie întâi transmisă unui personal desemnat, care mai apoi se poate ocupa de punerea în aplicare a planului de apărare împotriva incendiilor. În astfel de cazuri, o alarmă generală de incendiu nu trebuie anunţată imediat.
3.8.1.7.După verificarea acestora, alarmele trebuie transmise pompierilor cât mai repede posibil. Acest lucru poate fi realizat utilizând o legătură, preferabil direct la pompieri.
3.8.1.8.Dacă, în clădire, există personal desemnat, apelul poate fi efectuat prin telefon către un număr stabilit anterior de pompieri sau către numărul de urgenţă naţional. Trebuie ca numărul telefoanelor din clădire să fie suficient pentru a nu întârzia apelarea pompierilor.
3.8.1.9.Legăturile automate trebuie să fie monitorizate, pentru ca orice eroare de legătură să fie semnalizată fie la staţia de control de la distanţă sau la ECS.
3.8.1.10. Orice alarmă destinată ocupanţilor clădirii trebuie transmisă cel puţin prin semnal acustic. Acestea pot fi dispozitive de alarmare tonală şi sisteme de alarmare vocală.
3.8.1.11. În funcţie de destinaţia clădirii şi/sau utilizatorii clădirii, dispozitivele de alarmare transmit semnalul de alarmare, în moduri diferite, prin:
a)semnal acustic;
b)semnal optic;
c)mesaj vocal (preînregistrat sau utilizând un operator uman);
d)mesaj printr-un dispozitiv cu semnal tactil (de exemplu vibraţii).
3.8.1.12. În clădirile unde utilizatorii clădirii pot fi persoane neinstruite în privinţa procedurilor de intervenţie la incendiu, pentru transmiterea mesajelor de alarmare la incendiu se recomandă utilizarea semnalelor de alarmare vocală.
3.8.2.Dispozitive de alarmare acustice (conform SR EN 54-3)
3.8.2.1.Trebuie instalate cel puţin 2 dispozitive de alarmare într-o instalaţie, chiar dacă nivelul de sunet recomandat poate fi atins cu un singur dispozitiv.
3.8.2.2.Trebuie instalat cel puţin un dispozitiv de alarmare pentru fiecare compartiment de incendiu.
3.8.2.3.În zonele de alarmare în care semnalele sonore nu pot fi recepţionate din motive diferite (de exemplu: zgomotul de fundal este excesiv, persoane cu dizabilităţi fizice) semnalul acustic va fi dublat de semnal optic şi/sau tactil.
3.8.2.4.Nivelul sunetului furnizat va fi în aşa fel încât semnalul de alarmare să fie auzit imediat peste oricare zgomot ambiental.
3.8.2.5._
(1)Sunetul alarmei de incendiu va avea un nivel cu cel puţin 5 dB deasupra oricărui alt sunet care ar putea să dureze pe o perioadă mai mare de 30 de secunde, dar nu mai mic de 65 dB. Dacă alarma are scopul de a trezi persoane din somn, atunci nivelul minim trebuie să fie de 75 dB.

(2)Aceste niveluri minime vor fi atinse în oricare punct în care sunetul de alarmă trebuie să fie auzit.
3.8.2.6.Nivelul sunetului nu trebuie să depăşească 120 dB la o distanţă de 1 m de receptorul de alarmă.
3.8.2.7.Nivelul sunetului se măsoară cu aparate de măsură special concepute în conformitate cu SR EN 61672, tip 2, cu răspuns încet.
3.8.2.8.Caracteristicile sunetului utilizat pentru alarmare vor fi aceleaşi în toate părţile clădirii.
3.8.2.9.Pentru a preveni apariţia unor niveluri mari ale sunetului care ar putea apărea în anumite zone, se recomandă utilizarea unui număr mai mare de dispozitive de alarmare cu nivel redus al intensităţii sunetului, decât un număr mai mic de dispozitive de alarmare cu un nivel al sunetului mai mare.
3.8.2.10. Semnalul de alarmă de incendiu se recomandă să fie cu o frecvenţă cuprinsă între 0,5-2 kHz.
3.8.3.Dispozitive de alarmare care transmit semnalul prin mesaj vocal (conform SR EN 54-16 şi SR EN 54-24)
3.8.3.1.În cazul folosirii de mesaje preînregistrate, sistemul trebuie proiectat în aşa fel încât să nu poată activa simultan mai multe module de comunicare.
3.8.3.2.Accesul la interfaţa de comandă a sistemelor de adresare publică, în caz de incendiu, trebuie limitat la persoanele desemnate în acest scop în condiţiile legii.
3.8.3.3.Trebuie iniţiată o alarmă potrivită (fie înregistrată dinainte sau sintetizată) care poate fi transmisă automat ca răspuns la o alarmă de incendiu, imediat sau cu întârziere (corespunzător procedurii aplicate în caz de incendiu); această transmisie nu trebuie să depindă de prezenţa unui operator.
3.8.3.4.Toate mesajele vocale să fie în limba română, clare, scurte, fără ambiguităţi, inteligibile şi, pe cât posibil, prestabilite. Atunci când este cazul pot fi şi într-o altă limbă.
3.8.3.5.Nivelul intensităţii sunetului în cazul mesajului vocal trebuie stabilit conform cu cap. 3.8.2, dar va trebui să fie cu cel puţin 10 dB peste nivelul oricărui sunet care probabil să persiste pe o durată mai mare de 30s.
3.8.3.6.Transmiterea mesajelor vocale în caz de incendiu trebuie concepută şi realizată astfel încât acestea să nu fie confundate cu alte mesaje vocale (de exemplu, mesajul privind pauza de masă, începutul sau sfârşitul programului), fiind necesară încetarea acestora în momentul transmiterii mesajelor vocale de alarmare la incendiu.
3.8.3.7.Intervalul de timp dintre două mesaje succesive nu trebuie să depăşească 30 de secunde.
3.8.3.8.În cazul unei alarme de incendiu trebuie să rămână în funcţiune numai modulul de comunicare, generatorul de mesaj sau microfonul care deserveşte IDSAI. Acestea trebuie menţinute astfel încât să poată fi transmise anunţuri sau instrucţiuni referitoare la cazurile de urgenţă.
3.8.3.9.Cel puţin un microfon folosit în caz de incendiu va fi instalat lângă echipamentul de control şi de semnalizare (ECS).
3.8.3.10. Pot fi prevăzute mai multe echipamente de transmitere a mesajelor vocale (de exemplu, microfoane suplimentare care să deservească IDSAI), însă proiectarea sistemului trebuie să se facă astfel încât să nu fie posibilă funcţionarea simultană a mai mult de un microfon, un modul de comunicare sau un generator de mesaje.
3.8.4.Dispozitive de alarmă vizuale (conform SR EN 54-23)
3.8.4.1.În zone în care nivelul zgomotului ambiental depăşeşte 90 dB, în zone în care este necesară o protecţie la zgomot şi în zonele în care se pot afla persoane cu dizabilităţi auditive, precum şi în alte situaţii stabilite de proiectanţii sistemului de securitate se prevăd numai dispozitivele de alarmare vizuale.

3.8.4.2.Un semnal optic de alarmare trebuie să fie uşor de sesizat şi de recunoscut în raport cu alte semnale optice utilizate în clădire. Trebuie să fie vizibil din orice punct al ariei protejate.
3.9.ALEGEREA ŞI CONDIŢIILE DE AMPLASARE ALE ECHIPAMENTULUI DE CONTROL ŞI SEMNALIZARE (ECS)
3.9.1.Generalităţi
3.9.1.1.ECS poate fi instalat în următoarele configuraţii:
a)independent;
b)cu panou frontal de comandă;
c)cu panou de comandă de la distanţă.
3.9.1.2.Pentru alte configurări (de exemplu panouri cu telecomandă) trebuie definite specificaţii în proiect.
3.9.1.3.Echipamentele de control şi semnalizare se vor instala, de regulă, în serviciul destinat pompierilor, în spaţii uşor accesibile sau, când nu există serviciu de pompieri, într-o incintă supravegheată permanent; dacă nu este îndeplinită această condiţie, ECS trebuie conectat la o staţie de control de la distanţă. Aceasta din urmă va fi prevăzută cu un post telefonic.
3.9.1.4.ECS va asigura retranslaţia indicaţiilor în clădirile prin panouri suplimentare de avertizare în cazul în care există mai multe intrări pentru pompieri şi/sau în cazul în care ECS se află într-o zonă necirculată.
3.9.1.5.Dacă se montează mai multe panouri suplimentare de avertizare care permit preluarea controlului de la mai multe locaţii, trebuie luate măsuri pentru a se preveni operarea contradictorie a comenzilor din poziţii diferite prin retranslaţia comenzilor.
3.9.1.6.Panourile suplimentare de avertizare trebuie montate în încăperi care satisfac aceleaşi condiţii conform art. 3.9.2.1.
3.9.1.7.La intrările destinate accesului forţelor de intervenţie trebuie amplasat un dispozitiv de alarmare optică.

3.9.2.Condiţii privind amplasarea ECS
3.9.2.1.Încăperile special destinate echipamentelor de control şi semnalizare trebuie să corespundă următoarelor condiţii:
a)să fie amplasate cât mai aproape de centrul de greutate (centrul cel mai apropiat ca amplasament de majoritatea echipamentelor deservite) al reţelei respective, asigurând un grad de securitate corespunzător;
b)să fie situate, în general, la parter, în spaţii uşor accesibile din exterior, în vecinătatea uşilor de acces de intervenţie ale pompierilor. Când specificul clădirii impune, se admite amplasarea echipamentelor de control şi semnalizare aferente IDSAI la alte niveluri ale clădirii;
c)accesul către încăperile unde sunt amplasate ECS trebuie să fie uşor. Pe calea de acces nu trebuie să existe obstacole care ar putea împiedica sau întârzia intervenţia personalului desemnat;
d)să nu fie traversate de conductele instalaţiilor utilitare (apă, canalizare, gaze, încălzire, etc.). Sunt admise numai racorduri pentru instalaţiile care deservesc încăperile respective;
e)să nu fie amplasate sub încăperi încadrate în clasa AD4 conform normativului I7 - 2011 (medii expuse la picături cu apă);
f)spaţiile pentru ECS să fie prevăzute cu instalaţii de iluminat de siguranţă pentru continuarea lucrului;
g)accesul să fie permis doar persoanele specializate şi desemnate în condiţiile legii.
3.9.2.2.Amplasarea echipamentului de control şi semnalizare (ECS) impune, în plus faţă de cele prevăzute la articolul 3.9.2.1, următoarele:
a)indicaţiile şi controalele să fie uşor accesibile pompierilor şi personalului responsabil din clădire;
b)iluminatul să permită citirea cu uşurinţă a etichetelor şi indicaţiilor vizuale, (cel puţin 200lx);
c)riscul de incendiu să fie mic şi spaţiul să fie prevăzut cu cel puţin un element de detectare conectat la sistemul de semnalizare a incendiilor.
3.9.2.3.Dacă echipamentul de control şi semnalizare este distribuit în mai multe carcase aflate în spaţii diferite, este necesar ca:
a)spaţiul de amplasare al fiecărei carcase să satisfacă cerinţele de la art. 3.9.2.2;
b)conexiunile dintre carcase să fie protejate împotriva şocurilor mecanice şi împotriva deteriorării prin incendiu, conform cap. 5.3;
c)facilităţile de monitorizare a defectelor să acopere interconectările dintre diferite carcase ale centralei.
3.9.2.4.Dacă este necesară montarea ECS în spaţii care nu îndeplinesc condiţiile de la pct. 3.9.2.1 şi 3.9.2.2, atunci amplasarea echipamentelor de control şi semnalizare aferente IDSAI se realizează în încăperi special destinate separate prin elemente de construcţii incombustibile clasa de reacţie la foc A1 ori A2-s1d0, cu rezistenţa la foc minimum REI60 pentru planşee şi minimum EI60 pentru pereţi. Golurile de acces în aceste încăperi vor fi protejate cu uşi rezistente la foc El230-C. Aceste încăperi se prevăd cu minimum o priză de 16 A/230 V pentru lămpi şi unelte (scule, accesorii) portabile, alimentată din circuitele sistemelor cu rol de securitate la incendiu.

3.9.2.5.[textul din subpunctul 3.9.2.5.. din capitolul 3, sectiunea 3 a fost abrogat la 19-nov-2018 de Art. I, punctul 12. din Ordinul 6025/2018]
3.9.2.6.[textul din subpunctul 3.9.2.6.. din capitolul 3, sectiunea 3 a fost abrogat la 19-nov-2018 de Art. I, punctul 13. din Ordinul 6025/2018]
3.9.2.7.În încăperile în care sunt amplasate ECS se va instala un post telefonic dedicat, conectat la sistemul de telefonie interioară a obiectivului ori la alte mijloace care asigură transmisia la distanţă.

3.9.2.8.Pentru localizarea rapidă, uşoară şi fără ambiguitate a alarmei şi pentru a lega indicaţia centralei de poziţia oricărui detector sau declanşator manual trebuie furnizate cel puţin: zona alarmată sau elementul din zonă care a declanşat alarma, un text care să furnizeze informaţii de localizare a alarmei, diagrame de conectare, avertizări optice pentru indicarea la distanţă a stării elementului de detectare sau declanşatorului manual (vezi 3.9.2.2a).

3.9.2.9._
(1)În cazul centralelor de supraveghere la distanţă se asigură o semnalizare de alarmare printr-o legătură automată cu pompierii într-un timp minim de semnalizare.
(2)Alarmarea automată, în cazul existenţei pazei în momentul declanşării alarmei, trebuie confirmată de către personalul de pază şi retransmisă telefonic serviciului de pompieri.
3.9.2.10. _
(1)Legăturile automate trebuie monitorizate astfel încât orice defect să fie identificat la distanţă sau la centrală.
(2)Acolo unde există centre de supraveghere la distanţă trebuie transmise cel puţin semnalele generale de incendiu sau defect. Dacă spaţiul este permanent supravegheat atunci se poate utiliza telefonul pentru anunţarea pompierilor.
3.10.ALARME FALSE
3.10.1. Este posibil ca parametrii monitorizaţi, de exemplu căldură, fum, monoxid de carbon, radiaţii UV şi IR să provoace alarme false.
3.10.2. _
(1)Nivelul de sensibilitate se stabileşte luând în considerare nivelul de perturbaţii atunci când acestea se cunosc.
(2)Pentru evitarea alarmelor false se aplică cel puţin una dintre următoarele metode:
a)alegerea corectă a detectorului;
b)alegerea unei sensibilităţi asemănătoare pentru detectoare(dacă este posibil);
c)integrarea a mai mult de o valoare de prag pentru a permite etape separate de non alarmă, pre-alarmă şi alarmă;
d)alegerea algoritmilor potriviţi pentru procesul de luare a deciziei în sistemele controlate cu software;
e)utilizarea în acelaşi dispozitiv de detectare a doi sau mai mulţi parametri împotriva incendiilor;
f)proiectarea instalaţiei cu dubla incidenţă a detectării (dependenţă de două zone, dependenţa de două detectoare sau detector multisenzor);
(3)În cazul posibilităţii de întârziere a transmisiei semnalului alarmei împotriva incendiilor către un centru cu comandă de la distanţă, vor fi întrunite următoarele cerinţe:
a)ca ultimă posibilitate, pe durata de activitate se poate utiliza un sistem de confirmare pre-transmisie către dispeceratul central şi/sau brigada de pompieri;
b)IDSAI va aştepta 30 secunde confirmarea semnalului de alarmă;
c)fără confirmare, semnalul de alarmă va fi transmis după 30 secunde;
d)în funcţie de procesul care se declanşează în caz de incendiu, dimensiunea clădirii, timpul de sosire al pompierilor, poate fi acceptat un timp minim de investigare de 2 minute după confirmarea sistemului de alarmă;
e)recepţia altor semnale de alarmă pe parcursul timpului de investigare va activa echipamentul de semnalizare a alarmei împotriva incendiului fără întârziere;
f)setarea "transmisiei întârziate" va putea fi efectuată doar manual, dezactivarea va putea fi setată automat. Scoaterea din funcţiune va putea fi efectuată, de asemenea, manual.
3.10.3. Detectoarele de căldură nu vor fi instalate acolo unde temperatura ambiantă, din cauza surselor de căldură naturale sau operaţionale, poate ajunge la niveluri unde apare un risc de declanşare a detectoarelor.
3.10.4. _
(1)Atunci când detectoarele de fum sunt instalate în camere joase, (cu o înălţime mai mică de 3 m) trebuie luate măsuri pentru prevenirea declanşării detectoarelor la, de exemplu, fumul de ţigară, procesele de lucru etc.
(2)Pentru evitarea declanşării detectoarelor şi a alarmelor false pot fi introduse următoarele măsuri:
a)evitarea poziţionării detectoarelor lângă surse probabile de fum;
b)interzicerea fumatului;
c)înlocuirea detectoarelor de fum cu cele de căldură;
d)condiţionarea declanşării alarmei de intrarea în starea de alarmă a două zone diferite sau a două detectoare din aceeaşi zonă de detectare.
3.10.5. În camerele cu un puternic curent de aer, există riscul ca praful să se aşeze pe detectoare şi să provoace o alarmă falsă. În astfel de cazuri, trebuie instalat un scut de protecţie special pentru a proteja detectoarele.
3.10.6. Toate dispozitivele utilizate în sistemele de detectare vor avea protecţie adecvată împotriva perturbaţiilor electromagnetice (CEM) potrivită pentru a evita alarmele false cauzate de interferenţele electromagnetice.