Art. 23. - Norma din 2024 de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
M.Of. 171
În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2024
Art. 23
(1)Femeile care au născut şi au crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază, în condiţiile legii, de reducerea vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5 la lege cu câte 6 luni pentru fiecare copil, respectiv maximum 3 ani şi 6 luni pentru 7 şi mai mulţi copii.
(2)Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) se face cu certificatul de naştere al copiilor şi declaraţie pe propria răspundere că a crescut copii până la vârsta de 16 ani.
(3)De prevederile alin. (1) beneficiază şi femeile care au adoptat şi au crescut copii pe o perioadă de cel puţin 13 ani.
(4)Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (3) se face cu certificatul de naştere al copiilor/hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a încuviinţat adopţia şi declaraţie pe propria răspundere că a crescut copii timp de cel puţin 13 ani.