Art. 20. - Structura de securitate îndeplineşte următoarele atribuţii specifice pentru organizarea şi administrarea securităţii: - Norma din 2013 privind protecţia informaţiilor clasificate în Ministerul Apărării Naţionale
M.Of. 115 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 28 Februarie 2013
Art. 20
(1)Pentru implementarea măsurilor de protecţie a informaţiilor naţionale, NATO, UE şi Echivalente clasificate, la nivelul fiecărei unităţi militare funcţionează o structură de securitate, conform statelor de organizare, care se subordonează nemijlocit comandantului/şefului unităţii militare sau locţiitorului acestuia, iar pe linie de specialitate este coordonată de structura de securitate de la eşalonul superior sau de structura în coordonarea căreia se află.
(2)Structura de securitate se dimensionează în funcţie de volumul şi nivelul de clasificare al informaţiilor gestionate de unitatea militară, efectivul încadrat, precum şi de numărul structurilor subordonate/coordonate.
(3)Structura de securitate îndeplineşte următoarele atribuţii specifice pentru organizarea şi administrarea securităţii:
a)întocmeşte programul de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate şi, după aprobare, acţionează pentru aplicarea acestuia;
b)avizează programele de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate de la eşaloanele subordonate nemijlocit şi de la unităţile militare aflate în coordonare;
c)întocmeşte planul anual specific de pregătire a personalului unităţii militare;
d)întocmeşte planul anual specific de control pe linia securităţii, pe baza extrasului din planul unic de control primit de la eşalonul superior;
e)întocmeşte şi actualizează lista cu informaţiile clasificate deţinute de unitatea militară, pe niveluri de clasificare;
f)răspunde de implementarea reglementărilor privind protecţia informaţiilor clasificate pe timpul îndeplinirii misiunilor în afara teritoriului statului român;
g)actualizează documentele de organizare şi administrare a securităţii din unitatea militară;
h)desfăşoară activitatea de pregătire specifică a personalului unităţii militare care are acces la informaţii clasificate şi participă la cea a structurilor de securitate din unităţile militare subordonate;
i)efectuează şi, după caz, participă la controalele privind modul de aplicare a reglementărilor de securitate;
j)întocmeşte semestrial "Sinteza activităţilor de control şi a modului de aplicare şi respectare a reglementărilor privind protecţia informaţiilor clasificate";
k)ţine evidenţa încălcărilor reglementărilor de securitate şi a incidentelor de securitate din unitatea militară şi de la structurile subordonate.
(4)Structura de securitate îndeplineşte următoarele atribuţii specifice pentru protecţia personalului:
a)îl consiliază pe comandantul/şeful unităţii militare în activitatea de selecţionare a personalului în vederea verificării, avizării şi autorizării acestuia pentru a avea acces la informaţii clasificate;
b)iniţiază, la ordinul comandantului/şefului unităţii militare, procesul de eliberare, revalidare şi retragere a documentelor de acces la informaţii clasificate;
c)pune la dispoziţia personalului formularele tip corespunzătoare nivelului de acces şi acordă asistenţă de specialitate la completare;
d)execută verificările privind personalul unităţii militare în vederea acordării autorizaţiilor de acces la informaţii secrete de serviciu;
e)instruieşte personalul autorizat, odată cu semnarea Angajamentului de confidenţialitate, pe timpul valabilităţii documentelor de acces la informaţii clasificate, precum şi la încetarea raporturilor de muncă;
f)la ordinul comandantului/şefului unităţii militare, înaintează Direcţiei contrainformaţii şi securitate militară aspectele ce pot constitui elemente de incompatibilitate pentru accesul la informaţii clasificate, pentru personalul care a fost deja autorizat, în vederea reverificării persoanei şi prevenirii scurgerii de informaţii clasificate;
g)comunică Direcţiei contrainformaţii şi securitate militară toate modificările survenite în formularele tip ale personalului, de la data autorizării, şi solicită, după caz, revalidarea.
(5)Structura de securitate îndeplineşte următoarele atribuţii specifice pentru protecţia fizică:
a)prezintă comandantului/şefului unităţii militare propuneri privind măsurile de protecţie fizică;
b)verifică, inopinat sau pe baza planificării, viabilitatea măsurilor de protecţie fizică a obiectivelor, sectoarelor, locurilor, echipamentelor, instalaţiilor şi activităţilor în cadrul cărora sunt gestionate informaţii clasificate;
c)participă la întocmirea planului de cooperare cu alte structuri cu responsabilităţi pe linia protecţiei fizice;
d)controlează prin măsuri procedurale accesul vizitatorilor, regimul accesului cu laptop-uri, memory-stick-uri, telefoane mobile şi alte echipamente şi dispozitive, cu facilităţi de stocare/transmitere a datelor;
e)participă la întocmirea planului de pază şi intervenţie.
(6)Structura de securitate îndeplineşte următoarele atribuţii specifice pentru protecţia documentelor clasificate:
a)coordonează şi controlează activitatea CDC;
b)verifică corectitudinea elaborării documentelor clasificate;
c)avizează multiplicarea documentelor clasificate şi difuzarea acestora;
d)avizează distrugerea documentelor clasificate;
e)coordonează şi controlează activitatea CSMR;
f)avizează predarea pentru consultare a documentelor clasificate strict secret de importanţă deosebită/echivalente;
g)avizează multiplicarea sau traducerea documentelor clasificate NATO, UE şi Echivalente;
h)cercetează orice încălcare a reglementărilor privind protecţia informaţiilor clasificate naţionale, NATO, UE şi Echivalente;
i)execută instruirea comisiilor de verificare a existenţei documentelor clasificate, anual şi ori de câte ori este nevoie;
j)întocmeşte darea de seamă cu rezultatul verificării anuale a existenţei documentelor clasificate create în anul anterior şi o înaintează la structura de securitate a eşalonului superior.
(7)Structura de securitate îndeplineşte următoarele atribuţii specifice pentru securitatea industrială:
a)asigură şi răspunde de clasificarea corectă a contractelor de achiziţii publice;
b)pune la dispoziţia structurii responsabile cu achiziţiile "chestionarul de securitate industrială", conform modelului din anexa nr. 25 la Standardele naţionale, în vederea transmiterii către operatorii economici selectaţi pentru participarea la procedura de atribuire a contractelor clasificate secret de serviciu;
c)întocmeşte solicitarea către Direcţia contrainformaţii şi securitate militară pentru eliberarea avizului de securitate necesar operatorilor economici care participă la procedurile de atribuire a contractelor clasificate secret de serviciu;
d)întocmeşte anexele de securitate ale contractelor clasificate;
e)transmite operatorului economic formularele de bază-date personale şi angajamentele de confidenţialitate, pentru autorizarea angajaţilor selecţionaţi pentru acces la informaţii clasificate;
f)întocmeşte avizul necesar emiterii autorizaţiilor de acces la informaţii secrete de serviciu, pentru angajaţii operatorului economic stabiliţi pentru a avea acces la aceste informaţii;
g)întocmeşte cererile de permise de vizită în locuri protejate unde se vehiculează informaţii clasificate aferente contractelor;
h)întocmeşte şi actualizează evidenţa operatorilor economici care sunt invitaţi şi participă la procedura de atribuire a contractelor clasificate, precum şi a angajaţilor acestora care participă la această activitate, în registre speciale;
i)întocmeşte şi actualizează evidenţa documentelor de autorizare ale operatorilor economici şi ale angajaţilor acestora pentru acces la informaţii clasificate eliberate de ORNISS şi Ministerul Apărării Naţionale, în registre speciale;
j)întocmeşte şi actualizează evidenţa contractelor clasificate încheiate de unitatea militară şi structurile subordonate, în registre speciale.
(8)Structura de securitate asigură implementarea şi menţinerea cerinţelor privind protecţia informaţiilor clasificate în sistemele informatice şi de comunicaţii.
(9)Structura de securitate îndeplineşte următoarele atribuţii specifice pentru protecţia informaţiilor clasificate în activitatea de informare publică:
a)verifică informaţiile ce urmează să fie tipărite, multiplicate, difuzate, transmise prin canale de comunicaţii neprotejate (fax, telex, telefon, Internet, e-mail) şi avizează transmiterea/difuzarea acestora în situaţia în care nu conţin informaţii clasificate, conform prevederilor legale în vigoare;
b)verifică în prealabil informaţiile care sunt trimise/prezentate la activităţile cu participare internaţională, organizate în ţară sau în străinătate;
c)consiliază conducerea unităţii militare în probleme specifice acestei activităţi.