Partea ii - Norme tehnice privind avizarea, constatarea prejudiciilor şi plata despăgubirilor - Norma din 2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule
M.Of. 858
Ieşit din vigoare Versiune de la: 18 Ianuarie 2013
PARTEA II:Norme tehnice privind avizarea, constatarea prejudiciilor şi plata despăgubirilor
TITLUL I:Avizarea şi constatarea prejudiciilor
Art. 38
(1)Pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate depun o cerere de despăgubire la asigurătorul RCA cu care proprietarul sau utilizatorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, a încheiat asigurarea obligatorie RCA, la reprezentanţa de despăgubiri, la Asociaţia "Fondul de protecţie a victimelor străzii" ori către BAAR, în calitatea sa de birou gestionar.
(2)Depunerea cererii de despăgubire cu privire la producerea evenimentului asigurat prin poliţa de asigurare RCA reprezintă avizare de daună şi obligă asigurătorul RCA răspunzător să deschidă dosarul de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părţii prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluţionarea cererii de despăgubire şi să soluţioneze cererea de despăgubire în termenul legal.
(3)Asigurătorul are obligaţia înregistrării tuturor documentelor depuse la dosarul de daună.
Art. 39
(1)În cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluţiile tehnologice adoptate, precum şi modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, respectiv costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate.
(2)În situaţia respectării prevederilor alin. (1), asigurătorul de bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate, fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptăţit să respingă o astfel de cerere.
(3)Eventuala diferenţă de despăgubire, rezultată din modul de calcul al valorii maxime a despăgubirii, dacă este justificată, rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asiguratul persoană vinovată, dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depăşeşte limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de vehicul, prevăzută în poliţa de asigurare.
Art. 40
(1)Procesul-verbal de constatare a pagubelor se semnează de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia.
(2)Eventualele obiecţii ale părţilor cu privire la prejudiciile constatate vor fi menţionate în procesul-verbal sau într-o anexă la acesta.
(3)Eventualele modificări în cuprinsul procesului-verbal trebuie certificate sub semnătura persoanelor precizate la alin. (1).
(4)Dacă prin demontarea sau reparaţia bunului avariat au rezultat şi alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au putut fi constatate iniţial, se va întocmi un proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor.
Art. 41
La momentul efectuării constatării, asigurătorul RCA este obligat să elibereze persoanei prejudiciate o copie a procesului-verbal de constatare a pagubelor sau o notă de constatare, în care să se indice şi numărul dosarului deschis, piesele constatate ca avariate în unul şi acelaşi accident şi soluţiile tehnice adoptate: înlocuire sau reparaţie, precum şi lista documentelor necesare a fi depuse de către păgubit pentru finalizarea dosarului de daună şi efectuarea plăţii.
Art. 42
Asigurătorii RCA pot acorda despăgubiri şi în cazul în care persoana păgubită a procedat la repararea vehiculului avariat, înainte ca asigurătorii să efectueze constatarea prejudiciului, dacă împrejurările şi cauzele producerii evenimentului asigurat, precum şi cuantumul pagubei rezultă din actele aflate la dosar. În asemenea situaţii stabilirea mărimii cuantumului pagubelor se face în baza datelor consemnate în constatarea amiabilă, în actele încheiate de organele de poliţie, de unităţile de pompieri sau de celelalte autorităţi publice competente, a documentaţiilor privind costul efectiv al reparaţiilor efectuate, coroborate cu preţurile practicate de unităţile de specialitate, a declaraţiilor scrise ale părţilor implicate în accident şi ale martorilor cu privire la accidentul produs, precum şi a altor dovezi prezentate, coroborate cu propriile constatări ale asigurătorului, rezultate în urma examinării reparaţiilor executate la vehicul şi, după caz, a înlocuirii eventualelor părţi componente sau piese avariate, precum şi cu investigaţiile în legătură cu dinamica accidentului, localizarea acestuia etc. Şi în aceste cazuri datele constatate vor fi consemnate în procesul-verbal de constatare a pagubelor la vehicule, care va fi semnat de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia.
TITLUL II:Stabilirea despăgubirilor
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 43
Despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, în baza poliţei RCA, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pe baza elementelor cuprinse în formularul "Constatare amiabilă de accident" ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, pe baza înştiinţării sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător, precum şi a oricăror mijloace de probă, ori prin hotărâre judecătorească.
Art. 44
Stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, înştiinţare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.
Art. 45
Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care:
1.se formulează pretenţii de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu excepţia lipsei de folosinţă a mijloacelor de transport cu care persoana prejudiciată îşi realizează obiectul de activitate şi pentru care deţine licenţă şi autorizare în acest sens, dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparaţiei pagubelor produse la mijloacele de transport. Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosinţă se determină luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri sau de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparţine păgubitului şi se face cu înscrisuri doveditoare;
2.se formulează pretenţii de despăgubiri pentru: hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre preţioase, obiecte de artă, obiecte din platină, aur sau argint, mărci poştale, timbre, precum şi pentru dispariţia sau distrugerea banilor;
3.nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse.
Art. 46
În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă:
1.potrivit legii, acţiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părţilor;
2.deşi hotărârea instanţei penale a rămas definitivă şi irevocabilă, stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior;
3.deşi acţiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părţilor:
a)s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată şi persoana prejudiciată îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia;
b)sau, din actele încheiate de autorităţile publice, rezultă atât răspunderea civilă a acestora, prejudiciile cauzate, cât şi vinovăţia penală a conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs şi persoana prejudiciată îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia.
Art. 47
La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, ţinându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăşi valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi nici limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA.
Art. 48
(1)În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a avarierii ori a distrugerii bunurilor aparţinând mai multor persoane în unul şi acelaşi accident de vehicul depăşeşte, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin poliţa de asigurare RCA, exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor păgubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă, în limita acestei sume, fiecărei persoane păgubite, proporţional cu raportul dintre limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare şi totalul cuantumului despăgubirilor.
(2)În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a vătămărilor corporale sau a decesului mai multor persoane în unul şi acelaşi accident de vehicul depăşeşte, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin documentul de asigurare RCA, exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului, despăgubirile se acordă în limita acestei sume, proporţional cu prejudiciul suferit de fiecare persoană vătămată, fără însă a se depăşi, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin poliţa de asigurare RCA.
CAPITOLUL II:Stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului
Art. 49
La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:
1.în caz de vătămare corporală:
a)diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;
b)venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;
c)salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;
d)eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;
e)cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;
f)daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România;
2.în caz de deces:
a)cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;
b)cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;
c)veniturile nete nerealizate şi alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului şi până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;
d)daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
CAPITOLUL III:Stabilirea despăgubirilor în cazul avarierii sau al distrugerii vehiculelor
Art. 50
(1)Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA.
(2)Prin valoare rămasă se înţelege valoarea acelor părţi din vehicul rămase neavariate, demontabile şi valorificabile, cuprinsă între 0,1% şi cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului. În cazul unei daune totale, dacă persoana păgubită face dovada radierii din circulaţie a vehiculului avariat şi a valorificării integrale a acestuia către o societate specializată în dezmembrarea şi reciclarea vehiculelor, valoarea rămasă este cea menţionată în documentele fiscale justificative eliberate de societatea respectivă, fără a putea depăşi 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului.
(3)Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 55. Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi de materiale pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi reparaţie la vehicule.
(4)La avarierea unui ansamblu sau subansamblu se ia în considerare înlocuirea numai a părţilor componente sau a pieselor care au fost avariate.
(5)Prin părţi componente sau piese care necesită înlocuirea se înţelege numai cele a căror reparare sau folosire, chiar reparate, nu mai este posibilă din punct de vedere tehnic din cauza gradului de avariere al acestora ori, cu toate că repararea este posibilă, costul de reparaţie, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente depăşesc valoarea de nou a părţii componente sau a piesei respective, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente.
(6)Se consideră că a fost necesară revopsirea integrală a vehiculului atunci când părţile avariate din cauza accidentului reprezintă minimum 50% din suprafaţa totală exterioară a vehiculului respectiv.
(7)Preţurile părţilor componente, ale pieselor înlocuitoare noi şi ale materialelor sunt cele practicate de unităţile de specialitate.
(8)În cazurile în care pentru repararea vehiculelor a fost necesară procurarea directă de către deţinător a unor părţi componente, piese sau materiale, cu plata în valută, costul acestora este egal cu preţul de achiziţie prevăzut în actele de cheltuieli prezentate, inclusiv cheltuielile de transport, taxe vamale, la care se adaugă TVA aferent, echivalat în lei la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data efectuării plăţii facturii de către păgubit, pentru piesele şi materialele cumpărate din spaţiul Uniunii Europene. Dacă piesele şi materialele necesare efectuării reparaţiei vehiculului sunt cumpărate din afara spaţiului Uniunii Europene, costul acestora este egal cu costul de achiziţie prevăzut în actele de cheltuieli prezentate, inclusiv cheltuielile de transport şi orice alte taxe legate direct de importul acestora, în strictă conformitate cu prevederile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii. În aceste cazuri costul părţilor componente, al pieselor sau al materialelor nu va depăşi preţurile de vânzare practicate de unităţile de specialitate din România, dacă acestea sunt comercializate şi în România.
(9)Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate.
(10)În cazul în care pentru reparaţiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, cuantumul pagubei se stabileşte luând în calcul preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale.
(11)Dacă pentru unele părţi componente sau piese ale vehiculului nu există preţuri practicate de unităţile de specialitate, valoarea de nou a acestora se stabileşte pe baza preţurilor din cataloagele pentru piese de schimb sau, în lipsă, prin asimilare cu preţurile din cataloage ori cu cele practicate de unităţile de specialitate, pentru părţile componente ori piesele unor vehicule similare. În cazul în care preţurile din cataloage sunt exprimate în valută, se va calcula echivalentul în lei la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data producerii accidentului.
(12)Despăgubirile nu pot depăşi:
a)cuantumul despăgubirii, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul face dovada reparării vehiculului;
b)cuantumul despăgubirii, diferenţa dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, şi în cazul daunelor parţiale.
(13)Dauna totală se defineşte ca fiind situaţia în care cuantumul pagubei, aşa cum a fost definit la alin. (3), depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.
(14)În cazul unei daune majore, asigurătorul RCA are obligaţia de a comunica în scris păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată, precum şi modul de calcul al acesteia.
(15)Se defineşte dauna majoră ca fiind dauna pentru care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.
CAPITOLUL IV:Stabilirea despăgubirii pentru cuplul tractor-remorcă/semiremorcă
Art. 51
(1)Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente a remorcilor/semiremorcilor are acoperire doar dacă acestea nu sunt ataşate unui vehicul tractor.
(2)În cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca/semiremorca este ataşată vehiculului tractor, răspunderea aparţine vehiculului tractor.
(3)Asigurătorul vehiculului tractor are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată, având totuşi posibilitatea exercitării dreptului de regres asupra asigurătorului remorcii/semiremorcii, în cazul în care poate dovedi că dauna s-a produs ca urmare a unei defecţiuni tehnice a remorcii/semiremorcii, care nu putea fi observată de către conducătorul auto.
(4)În cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca/semiremorca este ataşată vehiculului tractor, despăgubirea va fi suportată, în funcţie de situaţiile mai jos prezentate, de către:
a)asigurătorul vehiculului tractor, în situaţia în care vehiculul tractor este identificat şi asigurat, indiferent dacă remorca/semiremorca este sau nu este identificată ori asigurată;
b)Asociaţia "Fondul de protecţie a victimelor străzii" sau biroul naţional al statului în care vehiculul tractor staţionează în mod obişnuit, pentru vehicule înmatriculate în alte state, în situaţia în care vehiculul tractor este identificat şi neasigurat, indiferent dacă remorca/semiremorca este sau nu este identificată ori asigurată;
c)asigurătorul remorcii/semiremorcii, în situaţia în care vehiculul tractor este neidentificat, iar remorca/semiremorca este identificată şi asigurată; după plata despăgubirii, asigurătorul remorcii/semiremorcii are drept de regres împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului şi, după caz, împotriva asigurătorului vehiculului tractor, dacă aceştia vor fi identificaţi ulterior;
d)Asociaţia "Fondul de protecţie a victimelor străzii", în situaţia în care vehiculul tractor este neidentificat, iar remorca/semiremorca este identificată şi neasigurată.
Art. 52
(1)Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabileşte scăzându-se din valoarea de nou a acestuia uzura corespunzătoare.
(2)Modalitatea de stabilire a valorii de nou şi a uzurii corespunzătoare, prevăzute de prezentele norme, se aplică inclusiv în cazul despăgubirii stabilite prin hotărâre judecătorească.
Art. 53
Prin valoarea de nou a vehiculelor se înţelege:
a)pentru vehiculele de producţie românească, preţul de comercializare de nou, conform listelor de preţuri de la unităţi de specialitate din România, valabile la data producerii accidentului;
b)pentru vehiculele de producţie străină, preţul de comercializare de nou:
- conform listelor de preţuri de la unităţi de specialitate din România, valabile la data producerii accidentului; sau, în lipsa acestora,
- pe baza cataloagelor de specialitate, echivalat în lei la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data producerii accidentului;
c)pentru tipurile de vehicule la care nu există preţuri stabilite sau pentru tipuri ori modele care nu se mai fabrică, ultimul preţ de comercializare (de nou) al acelui tip/model de vehicul, comunicat de producător, sau valoarea stabilită prin asimilare cu preţul de vânzare de nou al unor vehicule care au aspect şi caracteristici tehnice similare, din producţia internă ori externă.
Art. 54
(1)Uzura vehiculului avariat se stabileşte în raport cu vechimea, utilizarea şi starea de întreţinere ale acestuia la data producerii accidentului. La stabilirea uzurii se ţine seama de costul reparaţiilor curente ori capitale, inclusiv de costul de înlocuire a părţilor componente sau a pieselor executate înainte de accident, pentru menţinerea stării tehnice corespunzătoare a vehiculului. Valoarea acestora se stabileşte în baza documentaţiilor privind costul efectiv al reparaţiilor sau al înlocuirilor respective.
(2)Criteriile pentru stabilirea uzurii în cazul pagubelor produse la vehicule sunt cele prevăzute în tabelele nr. 1 şi 2, cuprinse în anexa nr. 3.
Art. 55
Se acordă despăgubiri şi pentru:
1.acoperirea cheltuielilor făcute în vederea limitării pagubelor, dacă au fost necesare ca urmare a accidentului şi dacă sunt probate cu documente justificative;
2.în cazul vehiculelor avariate care nu se mai pot deplasa prin forţa proprie:
a)acoperirea cheltuielilor de transport al vehiculului, cu excepţia cazurilor de daună totală, la unitatea de specialitate din România cea mai apropiată de locul accidentului care poate face reparaţia sau la locul cel mai apropiat de adăpostire a vehiculului;
b)cheltuielile de transport până la localitatea de domiciliu al persoanelor care au efectuat voiajul în vehiculul avariat, fără a se putea depăşi tariful prevăzut pentru transportul cu avionul - clasa economic;
c)cheltuielile de transport al mărfurilor aflate în vehicul, inclusiv în remorca/semiremorca tractată de acesta, până la destinaţie;
d)cheltuielile prevăzute mai sus trebuie probate cu documente justificative.
Art. 56
În cazul persoanei păgubite cu domiciliul/sediul în străinătate, deţinătoare a vehiculului înmatriculat în străinătate, cuantumul despăgubirii se stabileşte astfel:
1.dacă reparaţia s-a efectuat în străinătate, despăgubirile urmând a se plăti în valută, costul reparaţiei este cel prevăzut în documentaţia de reparaţie, avându-se în vedere avariile constatate de asigurător, precum şi eventualele avarii suplimentare constatate cu ocazia efectuării reparaţiei, dacă producerea acestora se justifică prin dinamica accidentului;
2.în cazul în care reparaţia s-a făcut în România şi se solicită plata despăgubirii în valută, calcularea în valută a costurilor reparaţiei, stabilite în lei, se face la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data la care păgubitul a efectuat plata facturii de reparaţie;
3.în cazul în care se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, costul pagubelor se stabileşte pe baza evaluării făcute de asigurător, avându-se în vedere constatările făcute de autorităţile publice competente, cumulul de elemente reţinute din descrierea accidentului, care rezultă din constatarea amiabilă de accident, cercetările efectuate de asigurător în legătură cu dinamica accidentului şi întinderea prejudiciului, precum şi, dacă este cazul, documentele prezentate ulterior privind plăţile efectiv făcute de cel păgubit. Calcularea în valută a despăgubirilor stabilite în lei se face la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României la data propunerii făcute de către asigurător persoanei păgubite şi acceptate de aceasta;
4.în cazul în care se solicită plata în lei a despăgubirii stabilite în valută, se va calcula echivalentul în lei al acesteia, la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data propunerii făcute de către asigurător persoanei păgubite şi acceptate de aceasta;
5.calcularea în valută a limitelor privind cuantumul despăgubirilor stabilite potrivit art. 24 se face la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data producerii accidentului.
Art. 57
În cazurile în care despăgubirile urmează să fie recuperate potrivit art. 58 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, suma de recuperat reprezintă:
a)despăgubirea stabilită în lei, în cazul în care plata acesteia s-a făcut de către asigurător în lei;
b)despăgubirea stabilită şi plătită în valută, echivalată în lei la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data efectuării plăţii externe de către asigurător.
CAPITOLUL V:Criterii pentru stabilirea uzurii în cazul pagubelor produse la vehicule
Art. 58
(1)Pentru stabilirea valorii vehiculelor la data producerii evenimentului asigurat, din valoarea de nou a acestora se scade uzura valorică. Prin uzură valorică se înţelege acea parte din valoarea vehiculului ce se pierde prin vechime, întrebuinţare sau stare de întreţinere.
(2)Uzura valorică se calculează prin aplicarea unui coeficient de uzură asupra valorii de nou a vehiculului la data producerii evenimentului asigurat.
(3)Coeficientul de uzură se stabileşte în funcţie de gradul de întrebuinţare, de numărul de kilometri parcurşi cu vehiculul, precum şi de vechimea în exploatare, exprimată în unităţi de timp (ani), diferenţiată pe categorii de vehicule, potrivit tabelelor coeficienţilor de uzură nr. 1 şi 2 cuprinse în anexa nr. 3.
(4)Pentru stabilirea coeficientului de uzură al unui vehicul sunt necesare:
a)data introducerii în exploatare de nou a vehiculului respectiv, menţionată în documentele de identificare a acestuia: carte de identitate, certificat de înmatriculare etc. sau, în lipsă, anul de fabricaţie de pe placa de origine a vehiculului;
b)parcursul în kilometri realizat de vehiculul respectiv de la data introducerii lui în exploatare de nou şi până la data producerii evenimentului asigurat.
Art. 59
(1)În cazul vehiculelor la care se cunosc datele menţionate la art. 58 alin. (4), pentru stabilirea coeficientului de uzură al vehiculului avariat se caută în tabelul coeficienţilor de uzură linia corespunzătoare vechimii în exploatare, în ani, şi coloana corespunzătoare stării de întreţinere medie, la intersecţia cărora se va găsi coeficientul de uzură respectiv. Coeficienţii de uzură sunt determinaţi pentru un parcurs mediu anual de:
- 7.500 km, pentru motocicluri;
- 15.000 km pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 t, altele decât motocicluri, şi pentru cele al căror număr de locuri pe scaune nu este mai mare de 9;
- 20.000 km pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 t şi pentru cele al căror număr de locuri pe scaune este mai mare de 9.
(2)În cazul în care există diferenţe între parcursul real şi cel rezultat utilizându-se media anuală, coeficientul corespunzător stării de întreţinere medie se va corecta cu 0,5% pentru fiecare 1.000 km, fără a se putea depăşi coeficienţii corespunzători stărilor de întreţinere bună sau satisfăcătoare.
(3)Corecţia se face prin adunare, dacă parcursul real este mai mare decât parcursurile medii menţionate la alin. (1), ori prin scădere, dacă parcursul real este mai mic.
Art. 60
(1)Pentru vehiculele al căror parcurs în km realizat până la data producerii evenimentului asigurat nu este cunoscut, coeficientul de uzură al vehiculului avariat se stabileşte în funcţie de vechimea în exploatare şi de starea de întreţinere a acestuia, prevăzute în tabelele coeficienţilor de uzură nr. 1 şi 2, cuprinse în anexa nr. 3.
(2)Starea de întreţinere a unui vehicul se clasifică în: bună, medie şi satisfăcătoare.
(3)Stabilirea stării de întreţinere a vehiculului se face potrivit stării acestuia dinainte de producerea evenimentului asigurat, pe baza criteriilor de mai jos:
a)stare de întreţinere bună - vehiculul prezintă: integritatea elementelor caroseriei, barelor de protecţie şi capacelor de roţi; vopseaua intactă, fără exfolieri sau urme aparente de rugină a tablei; tapiţeria fără pete, urme de uzură prematură sau rupturi; cauciucuri uzate uniform, fără să prezinte uzuri accentuate pe flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcţiei; motorul fără scurgeri de ulei pe părţile laterale sau pe capotajele interioare ale spaţiului afectat acestuia;
b)stare de întreţinere medie - vehiculul prezintă: deformări ale caroseriei, barelor de protecţie sau capacelor de roţi până la 10 dm2, însumat pe întreaga suprafaţă exterioară; degradări ale vopselei în ceea ce priveşte luciul, cu urme de rugină aparentă pe o suprafaţa totală până la 10 dm2, cu exfolieri pe o suprafaţă totală până la 1 cm2; pete pe tapiţeria scaunelor;
c)stare de întreţinere satisfăcătoare - vehiculul prezintă: deformări ale caroseriei, barelor de protecţie şi capacelor de roţi mai mari de 10 dm2, însumat pe întreaga suprafaţă exterioară: degradări ale vopselei, pierderea totală a luciului, cu exfolieri pe o suprafaţă totală mai mare de 1 cm2, cu urme pronunţate de rugină aparentă şi zgârieturi; tapiţeria deteriorată şi murdară; cauciucurile uzate neuniform, cu accentuări pe unul dintre flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcţiei; motorul cu urme de ulei pe părţile superioare şi laterale ca urmare a scurgerilor la capacul distribuţiei, al chiulasei sau pe lângă garniturile de etanşare; joc mare la volanul direcţiei.
(4)Cunoscându-se data introducerii în exploatare de nou şi starea sa de întreţinere justificată tehnic, pentru stabilirea coeficientului de uzură al vehiculului avariat se caută în tabelul coeficienţilor de uzură linia orizontală corespunzătoare vechimii în exploatare, în ani, a acestuia şi se stabileşte un coeficient de uzură cuprins între cei corespunzători stării de întreţinere bună şi satisfăcătoare.
Art. 61
(1)Pentru vehiculele care aveau executate înainte de data producerii evenimentului asigurat reparaţii curente, inclusiv înlocuiri ale părţilor componente sau ale pieselor originale, stabilirea coeficientului de uzură se face pe baza relaţiei:
Ur = U x K,
în care:
Ur = coeficientul de uzură recalculat al vehiculului;
U = coeficientul de uzură rezultat din tabelele coeficienţilor de uzură, în baza datelor determinate potrivit art. 59;
K = coeficientul de corecţie a uzurii (A-a)/A,
în care:
A = valoarea de nou a vehiculului avariat;
a = costul total al reparaţiilor curente, inclusiv al înlocuirilor de părţi componente sau de piese originale executate înainte de data producerii evenimentului asigurat, exclusiv cele efectuate ca urmare a unor accidente ori a unor defecte de fabricaţie, pentru menţinerea sau îmbunătăţirea stării tehnice corespunzătoare a vehiculului, în baza documentaţiilor privind costul efectiv al acestora.
(2)Nu se pot lua în calcul coeficienţi de uzură (U) inferiori coeficienţilor minimali sau superiori celor maximali, pentru vechimea în exploatare, parcursul realizat şi starea de întreţinere a vehiculului avariat, prevăzuţi în tabelele coeficienţilor de uzură nr. 1 şi 2 cuprinse în anexa nr. 3.
CAPITOLUL VI:Stabilirea despăgubirilor în cazul avarierii sau al distrugerii altor bunuri
Art. 62
(1)Despăgubirile pentru clădiri, construcţii sau alte bunuri se stabilesc pe baza preţurilor existente pe piaţă la data producerii riscului asigurat, în limitele de despăgubire stabilite potrivit art. 24.
(2)În cazul în care persoanele păgubite prezintă documentaţii tehnice: devize de reparaţii sau alte evaluări, acestea pot fi luate în considerare la stabilirea despăgubirii, după verificarea prealabilă făcută de asigurător.
CAPITOLUL VII:Stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării sau al pieirii animalelor
Art. 63
(1)Despăgubirile pentru animale se stabilesc pe baza valorii de pe piaţa locală a animalului respectiv la data producerii accidentului.
(2)Păgubitul va prezenta actul justificativ din care să rezulte că este proprietarul animalului respectiv.
TITLUL III:Plata despăgubirilor
Art. 64
(1)După acceptarea ofertei de despăgubire, persoana prejudiciată va preciza modalitatea de plată: în numerar sau prin ordin de plată, în contul bancar personal ori în contul bancar al unităţii de specialitate.
(2)În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel:
a)dacă nu există obiecţii asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoţită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unităţile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfăşoară activităţi de constatare, de lichidare a daunelor auto şi de efectuare a plăţilor de despăgubiri. Acţiunea în justiţie împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursala care a emis poliţa de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna;
b)dacă există obiecţii întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluţionarea obiecţiilor să se efectueze plata.
(3)În cazul neformulării obiecţiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecţii, datoria devenind scadentă.
(4)Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la alin. (2) şi (3) sau şi le îndeplineşte defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Art. 65
(1)Odată cu încasarea despăgubirii, partea prejudiciată va menţiona în scris că a fost integral despăgubită pentru prejudiciile suferite şi că nu mai are nicio pretenţie de la asigurătorul RCA şi de la asigurat în legătură cu prejudiciul respectiv, dacă despăgubirea plătită nu depăşeşte limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de vehicul, prevăzută în poliţa de asigurare RCA.
(2)Declaraţia de acceptare a despăgubirii, prevăzută la alin. (1), va fi dată de asigurătorul CASCO în cazurile de regres.
(3)În situaţia efectuării plăţii de către asigurătorul RCA direct în contul indicat în declaraţia de acceptare a despăgubirii de către persoana prejudiciată, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului RCA eventualele obiecţii referitoare la cuantumul despăgubirii, dacă plata efectuată conţine elementele necesare identificării acesteia de către creditor.
TITLUL IV:Sistemul bonus-malus
Art. 66
Sistemul bonus-malus este format din categoria de bază B0, 14 clase de bonus şi 8 clase de malus. Clasa B0 este clasa atribuită unui asigurat nou, fără istoric în asigurare.
Art. 67
Reducerea sau majorarea stabilită conform sistemului bonus-malus se aplică tarifelor notificate şi practicate de către societatea de asigurare la care asiguratul doreşte să încheie asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
Art. 69
(1)Pentru aplicarea unui malus sunt luate în calcul evenimentele pentru care a fost plătită cel puţin o daună în perioada de referinţă, în care se reţine responsabilitatea totală sau parţială a conducătorului auto, indiferent cine a condus vehiculul la momentul producerii accidentului, indiferent de modul de protocolare a acestuia, prin proces-verbal întocmit de poliţie ori prin constatare amiabilă de accident.
(2)Dacă la momentul producerii evenimentului vehiculul era însuşit şi folosit fără acordul proprietarului şi acest lucru a fost sesizat în scris poliţiei, coeficientul din sistemul bonus-malus al asiguratului nu este influenţat.
Art. 71
(1)Dacă în perioada de referinţă nu au fost înregistrate daune plătite, asiguraţii beneficiază de un bonus, respectiv o reducere a primei de asigurare, după cum urmează:
- o clasă, în cazul în care noua poliţă se încheie pentru o perioadă de 6 luni;
- două clase, în cazul în care noua poliţă se încheie pentru o perioadă de un an.
(2)Dacă în perioada de referinţă au fost înregistrate daune plătite asiguraţii sunt penalizaţi prin aplicarea unui malus, respectiv majorarea primei de asigurare, conform tabelului prezentat în anexa nr. 9.
(3)Pentru o perioadă de referinţă se poate aplica cel mult o malusare.
Art. 72
(1)În situaţia în care un asigurat deţine mai multe vehicule sistemul bonus-malus se aplică distinct pentru fiecare vehicul în parte.
(2)În cazul înstrăinării/radierii vehiculului asigurat, stabilirea noii clase de bonus-malus pentru un vehicul nou-dobândit se face pornind de la clasa bonus-malus de care asiguratul a beneficiat anterior.
Art. 73
(1)În situaţia în care din motive tehnice baza de date CEDAM nu poate fi interogată sau datele oferite sunt în neconcordanţă cu documentele prezentate de asigurat, asigurătorul poate stabili daunalitatea pe baza documentelor puse la dispoziţie de asigurat.
(2)Pentru asiguraţii persoane juridice, sistemul bonus-malus se aplică pentru toate poliţele încheiate începând cu data de 1 ianuarie 2012.
TITLUL V:Dispoziţii finale
Art. 74
(1)În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA va acorda despăgubiri în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă.
(2)În cazul obligării la prestaţii băneşti periodice, sumele stabilite în condiţiile prevăzute la alin. (1) se vor plăti până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacităţii de muncă, ţinându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale şi de alte dovezi care stabilesc aceste situaţii, cu respectarea limitelor de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA.
Art. 75
În cazul în care după plata despăgubirilor pentru vătămări corporale, stabilite prin hotărâre a organului de jurisdicţie competent, intervine decesul victimei ca urmare a aceluiaşi accident, se va recalcula despăgubirea potrivit prevederilor art. 49 pct. 2.
Art. 76
Asigurătorii RCA sunt obligaţi să comunice asiguraţilor condiţiile privind această asigurare, prevăzute de prezentele norme.
Art. 77
Pentru respectarea intereselor asiguraţilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin atribuţiile sale, analizează şi rezolvă eventualele reclamaţii primite de la asiguraţi sau de la alte persoane fizice şi juridice care apelează la serviciile societăţilor din domeniul asigurărilor.
Art. 78
Nerespectarea prevederilor prezentelor norme de către societăţile de asigurare se sancţionează în condiţiile şi potrivit prevederilor Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 79 
- Anexele nr. 1 a), 1 b), 2, 3, 4, 5, 6, 7, 7a), 8, 9 şi 10 fac parte integrantă din prezentele norme.
- Anexele nr. 1 a), 1 b), 2, 3, 4, 5, 6, 7, 7a), 8, 9 şi 10 fac parte integrantă din prezentele norme.