Capitolul v - Contractul RCA - Norma 20/2017 privind asigurările auto din România

M.Of. 624

În vigoare
Versiune de la: 21 August 2023
CAPITOLUL V:Contractul RCA
Art. 10: Prevederi generale
(1)În cazul în care asiguratul RCA şi asigurătorul RCA convin asupra introducerii unor clauze suplimentare la încheierea sau pe perioada derulării contractului RCA, acestea vor fi menţionate distinct în contractul RCA.
(2)Clauza de decontare directă şi termenii acesteia se stabilesc de comun acord la încheierea contractului de asigurare RCA, cu respectarea prevederilor Legii nr. 132/2017.
(3)Contractul RCA se încheie cu un asigurător care are dreptul de a practica asigurarea RCA pe teritoriul României.
(4)La încheierea asigurării RCA, asigurătorul RCA emite asiguratului contractul RCA împreună cu poliţa de asigurare RCA.
(5)[textul din Art. 10, alin. (5) din titlul I, capitolul V a fost abrogat la 08-sep-2022 de Art. I, punctul 2. din Norma 18/2022]
(6)Asigurătorii RCA solicită informaţiile necesare pentru evaluarea riscului, conform propriilor criterii stabilite în tariful de primă, şi verifică corectitudinea informaţiilor privind datele de identificare şi tehnice ale vehiculului, datele proprietarului sau utilizatorului acestuia.
(7)Poliţa RCA constă în Cartea internaţională de asigurare pentru autovehicule emisă sub autoritatea BAAR în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de transport rutier al Comitetului de transporturi pe uscat din cadrul Comisiei economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite; formatul acesteia se publică de către BAAR pe site-ul propriu.

(8)Contractul RCA, prevăzut în anexa nr. 10, conţine cel puţin următoarele informaţii:
a)datele de identificare şi datele de contact ale asigurătorului RCA;
b)datele de identificare şi datele de contact ale asiguratului, respectiv proprietar şi/sau utilizator;
c)datele de identificare şi datele de contact ale intermediarului contractului RCA;
d)datele de identificare şi datele tehnice ale vehiculului asigurat;
e)datele de identificare ale conducătorilor auto declaraţi;
f)valabilitatea contractului RCA şi data emiterii acestuia;
g)clasa bonus-malus;
h)prima de asigurare;
i)tariful aferent decontării directe, dacă asiguratul a optat pentru această clauză;
j)numărul de rate, valoarea şi scadenţele acestora;
k)limitele de despăgubire;
l)condiţiile contractuale aplicabile asigurării RCA;
m)condiţii aplicabile decontării directe, dacă este cazul;
n)clauza potrivit căreia persoana prejudiciată se poate adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, în condiţiile legii, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto care ar putea să îi influenţeze opţiunea.
(9)A.S.F. alocă fiecărui asigurător RCA nou-autorizat o serie unică ce este menţionată pe contractele şi pe poliţele de asigurare RCA; această prevedere se aplică şi asigurătorilor RCA autorizaţi în alte state membre care desfăşoară activitate pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii.
(10)Contractele RCA se emit în sistem electronic.
(11)Dovada încheierii asigurării RCA, în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate, se poate face prin oricare din următoarele modalităţi:
a)poliţa de asigurare RCA şi contractul RCA emise de către asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, prezentate pe suport hârtie sau în format electronic;
b)dovada asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, eliberată de către asigurătorii RCA din alte state, cu valabilitate pe teritoriul României şi numai pentru perioada menţionată în acestea, sau poliţa de asigurare de frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara Spaţiului Economic European şi a Confederaţiei Elveţiene, prezentată pe suport hârtie sau în format electronic;
c)informaţia rezultată din interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, prin care se certifică existenţa unui contract RCA valabil la data interogării.

(12)Asigurătorii RCA confirmă valabilitatea contractelor RCA şi eliberează copii ale acestora la solicitarea:
a)instanţelor de judecată şi a autorităţilor publice;
b)asigurătorilor care s-au subrogat în drepturile persoanei prejudiciate;
c)asigurătorilor RCA ai persoanei vinovate de producerea accidentului în cazul decontării directe;
d)altor persoane fizice şi juridice care justifică un interes legitim.
(13)Pentru vehiculele înmatriculate sau înregistrate în alte state pentru care se solicită încheierea contractului RCA în vederea înmatriculării sau înregistrării permanente în România, după caz, încheierea contractului este condiţionată de prezentarea dovezii înregistrării fiscale a vehiculului în România.
Art. 11: Tarifele şi modalitatea de calcul
(1)Asigurătorii RCA stabilesc tarifele de primă pe segmente de riscuri omogene, pe perioade de un an, calculate pe principii actuariale general acceptate, pentru limitele de despăgubire stabilite în baza prevederilor art. 12.
(2)[textul din Art. 11, alin. (2) din titlul I, capitolul V a fost abrogat la 08-sep-2022 de Art. I, punctul 4. din Norma 18/2022]
(3)Tarifele de primă practicate sunt certificate de către un actuar avizat de către A.S.F., în baza unui raport scris transmis asigurătorului RCA, în care actuarul certifică că tarifele au fost calculate în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

(4)Raportul prevăzut la alin. (3) se transmite asigurătorului RCA în termen de maximum 20 de zile de la punerea în aplicare a tarifelor de primă de către asigurătorul RCA şi conţine detalierea procedurilor efectuate şi a rezultatelor obţinute cu privire la:
a)verificarea calităţii, corectitudinii şi completitudinii datelor care au stat la baza calculării tarifului;
b)metodologia de determinare a segmentelor de risc omogene;
c)ipotezele utilizate şi fundamentarea acestora;
d)metodele actuariale utilizate;
e)modalitatea de stabilire a primei de asigurare, respectiv o analiză pe fiecare componentă a tarifului de primă şi pe fiecare segment de risc, din care să reiasă:
1.(i)adecvarea primei;
2.(ii)cheltuielile administrative şi de vânzare, care includ şi taxe/contribuţii;
3.(iii)factorii de încărcare şi coeficienţii de majorare şi/sau corecţie ori alte instrumente utilizate;
f)alte aspecte relevante.
(5)Raportul prevăzut la alin. (3) este însoţit de nota de fundamentare a tarifelor de primă ce conţine cel puţin următoarele:
a)elementele necesare certificării tarifelor de primă de către actuarul avizat de către A.S.F.;
b)detalierea primelor practicate la nivel de segmente omogene;
c)ipotezele utilizate inclusiv cele cu privire la cheltuielile administrative şi de vânzare care includ taxe şi contribuţii;
d)detalierea factorilor de încărcare;
e)coeficienţii de majorare şi/sau corecţie utilizaţi;
f)alte instrumente utilizate la determinarea primei de risc.

(6)A.S.F. deschide şi menţine o listă cu actuarii avizaţi în vederea întocmirii raportului prevăzut la alin. (3).
(7)Condiţiile de avizare şi înscriere în lista actuarilor avizaţi de către A.S.F. sunt prevăzute în anexa nr. 9.
(8)Lista actuarilor avizaţi este publică şi accesibilă pe site-ul A.S.F.
(9)Pentru fiecare segment de risc omogen asigurătorul RCA utilizează suficiente date istorice, pe cel puţin 3 ani anteriori, pentru a putea efectua un calcul relevant din punct de vedere statistic.
(10)În situaţia în care asigurătorul RCA nu deţine suficiente date istorice pentru fiecare segment, acesta utilizează date istorice disponibile din alte surse raportate la piaţa din România sau la piaţa Uniunii Europene, cu condiţia ca acestea să fie relevante.
(11)Prima de asigurare se calculează pentru un an de subscriere, potrivit tarifelor de primă anuale practicate de către asigurătorul RCA.
(12)Pentru contractele RCA încheiate pe perioade mai mici de un an, conform prevederilor legale, prima de asigurare aferentă se determină ca pro-rata din prima de asigurare calculată pentru un an de subscriere, ajustată prin aplicarea unui coeficient de corecţie determinat statistic; în situaţia aplicării unui coeficient de corecţie în acest scop, acesta respectă cerinţele de publicare prevăzute la art. 9.
(13)[textul din Art. 11, alin. (13) din titlul I, capitolul V a fost abrogat la 08-sep-2022 de Art. I, punctul 8. din Norma 18/2022]
(14)[textul din Art. 11, alin. (14) din titlul I, capitolul V a fost abrogat la 08-sep-2022 de Art. I, punctul 8. din Norma 18/2022]
(15)Tariful de primă conţine sistemul bonus-malus.
(16)[textul din Art. 11, alin. (16) din titlul I, capitolul V a fost abrogat la 08-sep-2022 de Art. I, punctul 8. din Norma 18/2022]
(17)[textul din Art. 11, alin. (17) din titlul I, capitolul V a fost abrogat la 08-sep-2022 de Art. I, punctul 8. din Norma 18/2022]
(18)[textul din Art. 11, alin. (18) din titlul I, capitolul V a fost abrogat la 08-sep-2022 de Art. I, punctul 8. din Norma 18/2022]
(19)Tarifele sunt calculate în funcţie de strategia adoptată de către asigurătorul RCA.

(20)Strategia inclusă în planul de afaceri prevăzut la art. 22 din Legea nr. 237/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se corelează cu rezultatele analizei realizat versus estimat ale fiecărui an de referinţă şi se transmite A.S.F. la solicitarea acesteia.

Art. 12: Limitele de despăgubire
(1)În conformitate cu reglementările europene, asigurătorii RCA stabilesc limitele de despăgubire egale sau mai mari cu cele prevăzute la alin. (2).
(2)Limitele de despăgubire sunt:
a)pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire este de 1.220.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR;
b)pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire este de 6.070.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR.
(3)În cazul în care în acelaşi eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane şi valoarea totală a prejudiciilor depăşeşte limitele de despăgubire specificate în contractul RCA, despăgubirea va fi stabilită în funcţie de cota-parte din valoarea prejudiciului care revine fiecărei persoane îndreptăţite la despăgubire pentru prejudiciile suferite în acelaşi accident.
Art. 13: Informaţiile prezentate potenţialilor asiguraţi
(1)Asigurătorii RCA asigură accesul facil potenţialilor contractanţi la tarifele de primă practicate pe site-ul fiecărui asigurător RCA, la sediile şi punctele de lucru ale acestuia şi oferă toate informaţiile în legătură cu criteriile luate în calcul la stabilirea primei de asigurare.
(2)Asigurătorilor RCA, intermediarilor de asigurări şi intermediarilor de asigurări auxiliare le sunt interzise ofertarea, promovarea şi comercializarea asigurării RCA la prime de asigurare mai mari decât cele rezultate din aplicarea tarifelor de primă.

(3)Indiferent de canalul de distribuţie utilizat, asigurătorul RCA practică aceeaşi primă de asigurare netă de cheltuieli de distribuţie, stabilită pe baza criteriilor specifice unui asigurat.

(4)Asigurătorilor RCA şi intermediarilor de asigurări le este interzisă acordarea oricăror avantaje colaterale asiguraţilor la încheierea unui contract RCA. cu excepţia asigurărilor facultative care acoperă riscuri asociate riscurilor acoperite prin contractul RCA.
(5)În aplicaţia utilizată în punctele de vânzare pentru calculul primei de asigurare se aplică toate criteriile stabilite de către asigurătorul RCA în tariful de primă.
(6)Oferta conţine criteriile specifice asiguratului care sunt utilizate pentru determinarea primei de asigurare, inclusiv informaţiile oferite de către potenţialul asigurat.
(7)Oferta asigurătorului RCA este valabilă pentru o perioadă de minimum 10 zile lucrătoare şi conţine următoarele informaţii:
a)prima netă de cheltuieli de distribuţie;
b)comisionul plătit distribuitorului, exprimat în valoare absolută, sau
c)costul aferent vânzării directe;
d)data până la care oferta este valabilă;
e)costul acoperirii clauzei facultative de decontare directă;
f)clauze şi acoperiri suplimentare;
g)clasa bonus-malus;
h)menţiunea privind posibilitatea plăţii în rate;
i)prima de asigurare totală obţinută prin însumarea primei nete de cheltuieli de distribuţie cu cheltuielile de distribuţie aferente canalului de vânzare utilizat de către potenţialul asigurat, cu acoperirea şi separat fără acoperirea clauzei de decontare directă;
j)informare cu privire la tariful de referinţă în care se încadrează potenţialul asigurat.

(8)Oferta de asigurare se transmite de către asigurătorul RCA la solicitarea potenţialilor asiguraţi.
(9)În cazul potenţialilor asiguraţi persoane fizice, oferta de asigurare se transmite în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la solicitare.
(10)Asigurătorul RCA determină lunar cheltuiala medie de achiziţie directă aferentă lunii respective, ca procent dintre cheltuielile de vânzare directă aplicabile la data emiterii contractului RCA, fără a se lua în considerare remuneraţii acordate în funcţie de performanţa portofoliului gestionat de salariaţii proprii şi primele de asigurare brute subscrise în luna respectivă.
(11)Prevederile prezentului articol se aplică şi în cazul utilizării aplicaţiilor web de către asigurătorii RCA şi intermediari pentru vânzarea asigurărilor RCA.
(12)Asigurătorii RCA încheie contracte RCA a căror valabilitate începe la cel mult 60 de zile după data emiterii acestora.

Art. 14: Gestionarea şi administrarea asigurărilor RCA aplicabile asiguraţilor cu risc ridicat
(1)BAAR transmite către A.S.F. politicile şi procedurile prevăzute la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate de către Adunarea generală a BAAR.

(11)Politicile şi procedurile prevăzute la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, cu modificările şi completările ulterioare, sunt întocmite cu respectarea legislaţiei europene incidente.

(2)În termen de 20 de zile lucrătoare de la data comunicării către A.S.F. a procedurilor proprii aprobate de către Adunarea generală a BAAR, acesta le publică pe site-ul propriu.

(3)BAAR determină şi publică factorul "N", conform procedurilor aprobate, atunci când această necesitate reiese din analizele efectuate.

(4)BAAR publică pe site-ul propriu condiţiile şi lista documentelor privind alocarea asiguratului cu risc ridicat.

(5)BAAR este răspunzător de soluţionarea cererilor şi petiţiilor adresate cu privire la gestionarea şi administrarea asigurărilor RCA aplicabile asiguraţilor cu risc ridicat.

(6)[textul din Art. 14, alin. (6) din titlul I, capitolul V a fost abrogat la 26-iul-2022 de Art. I, punctul 4. din Norma 22/2022]
(7)[textul din Art. 14, alin. (7) din titlul I, capitolul V a fost abrogat la 26-iul-2022 de Art. I, punctul 4. din Norma 22/2022]
(8)[textul din Art. 14, alin. (8) din titlul I, capitolul V a fost abrogat la 26-iul-2022 de Art. I, punctul 4. din Norma 22/2022]
Art. 15: Reînnoirea contractului RCA
(1)Asigurătorii RCA sau intermediarii de asigurări, conform acordului dintre părţi, informează asiguratul cu privire la data de încetare a contractului RCA cu 30 de zile înainte de încetarea acestuia.
(2)Informarea este însoţită de înaintarea unei oferte de reînnoire a contractului RCA pentru perioade de asigurare de 6 şi 12 luni, care conţine o recomandare de a consulta şi alte oferte similare, pentru a putea alege oferta cea mai avantajoasă.
(3)Asigurătorul RCA sau intermediarul de asigurări emite contractul RCA şi poliţa de asigurare RCA ulterior comunicării acordului de către asigurat cu privire la reînnoirea acestuia.
(4)Canalul de comunicare utilizat pentru schimbul de informaţii în ceea ce priveşte reînnoirea contractului RCA este cel convenit de către părţi la încheierea contractului RCA sau pe parcursul derulării acestuia.
Art. 16: Cuplul tractor-remorcă/semiremorcă
(1)Asigurarea RCA a remorcilor/semiremorcilor are acoperire doar dacă acestea nu sunt ataşate unui vehicul tractor.
(2)În cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca sau semiremorca este ataşată vehiculului tractor, răspunderea aparţine vehiculului tractor.
(3)Asigurătorul RCA al vehiculului tractor despăgubeşte partea prejudiciată şi poate exercita dreptul de regres asupra asigurătorului RCA al remorcii/semiremorcii, în cazul în care dovedeşte că prejudiciul s-a produs ca urmare a unei defecţiuni tehnice a remorcii/semiremorcii, care nu putea fi observată de către conducătorul auto.
(4)În cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca/semiremorca este ataşată vehiculului tractor, despăgubirea este suportată, în funcţie de situaţiile mai jos prezentate, de către:
a)asigurătorul RCA al vehiculului tractor, în situaţia în care vehiculul tractor este identificat şi asigurat, indiferent dacă remorca/semiremorca este sau nu este identificată ori asigurată;
b)BAAR sau biroul naţional al statului în care vehiculul tractor staţionează în mod obişnuit, pentru vehicule înmatriculate în alte state, în situaţia în care vehiculul tractor este identificat şi neasigurat, indiferent dacă remorca/semiremorca este sau nu este identificată ori asigurată;
c)asigurătorul RCA al remorcii/semiremorcii, în situaţia în care vehiculul tractor este neidentificat, iar remorca/semiremorca este identificată şi asigurată; după plata despăgubirii, asigurătorul remorcii/semiremorcii are drept de regres împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului şi, după caz, împotriva asigurătorului vehiculului tractor, dacă aceştia vor fi identificaţi ulterior;
d)BAAR, în situaţia în care vehiculul tractor este neidentificat, iar remorca/semiremorca este identificată şi neasigurată.
Art. 17: Obligaţiile asigurătorului
(1)Asigurătorii RCA sau BAAR emit, în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării, la solicitarea asiguraţilor sau utilizatorilor, certificatul privind daunele înregistrate şi includ în acesta cel puţin următoarele informaţii:
a)numele/denumirea asiguratului;
b)CNP/CUI asigurat;
c)datele vehiculului;
d)seria şi numărul contractului RCA;
e)perioada de valabilitate;
f)clasa bonus-malus aferentă;
g)data producerii evenimentului înregistrat;
h)data plăţii despăgubirii;
i)despăgubiri ca urmare a vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii ori a decesului, dacă este cazul;
j)aplicarea clauzei privind decontarea directa, dacă este cazul;
k)aplicarea clauzei privind răscumpărarea, dacă este cazul.
(2)Asigurătorii RCA notifică propriul asigurat cu privire la înregistrarea unei avizări de daună:
a)pentru fiecare daună avizată în baza poliţelor de asigurare RCA încheiate de către asigurat, în cazul persoanelor juridice;
b)pentru fiecare daună avizată în care conducătorul auto răspunzător pentru producerea evenimentului este altul decât asiguratul, în cazul persoanelor fizice.