Capitolul i - Prevederi generale - Metodologie din 2023 de organizare a Programului ''Şcoala altfel''
M.Of. 916
În vigoare Versiune de la: 11 Octombrie 2023
CAPITOLUL I:Prevederi generale
Art. 1
(1)"Şcoala altfel" este un program care se desfăşoară la nivel naţional şi are ca scop dezvoltarea atât a competenţelor din curriculumul naţional, cât şi a unor competenţe complementare acestora, în funcţie de priorităţile stabilite anual de Ministerul Educaţiei, fiind centrat pe obiectivele de învăţare la vârstă antepreşcolară, respectiv pe nevoile de învăţare ale preşcolarilor şi elevilor, identificate la nivelul unităţii de învăţământ.
(2)Priorităţile Ministerului Educaţiei pentru Programul "Şcoala altfel" sunt stabilite anual şi comunicate inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, prin notă semnată de secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar.
Art. 2
(1)Programul "Şcoala altfel" are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi este derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia fiecărei unităţi de învăţământ, conform ordinului ministrului educaţiei privind structura anului şcolar valabil în anul şcolar respectiv.
(2)Unităţile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal din cadrul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar planifică şi organizează obligatoriu Programul "Şcoala altfel", conform prezentei metodologii.
(3)În unităţile de învăţământ antepreşcolar şi preşcolar se stabileşte o săptămână din anul şcolar, în care se vor planifica şi derula activităţi care să răspundă priorităţilor stabilite de Ministerul Educaţiei în anul respectiv, fără obligaţia de a urma toate etapele din prezenta metodologie.
(4)În cuprinsul prezentei metodologii, începând cu data reorganizării instituţiilor subordonate Ministerului Educaţiei, denumirea "inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti" se va citi "direcţiile judeţene de învăţământ preuniversitar/Direcţia Municipiului Bucureşti de Învăţământ Preuniversitar".
Art. 3
În vederea dezvoltării competenţelor menţionate la art. 1 alin. (1), în cadrul programului se recomandă utilizarea:
a)tehnicilor de învăţare colaborativă, inclusiv bazată pe proiecte;
b)metodelor de schimbare socială: bibliotecă vie, teatru forum, teatru ziar;
c)dezbaterilor;
d)filmelor artistice, documentare şi de animaţie cu caracter educativ;
e)resurselor educaţionale online;
f)abordărilor transdisciplinare, interdisciplinare sau pluridisciplinare.
Art. 4
Activităţile planificate şi derulate în cadrul Programului "Şcoala altfel" reflectă atât priorităţile de învăţare pentru vârsta antepreşcolară, cât şi preocupările şi interesele preşcolarilor şi elevilor. În implementarea Programului "Şcoala altfel" este esenţială asigurarea unui grad ridicat de implicare a elevilor în proiectarea, derularea şi evaluarea activităţilor de învăţare.
Art. 5
Cadrele didactice continuă pe tot parcursul anului şcolar activităţile cu rezultate pozitive derulate în cadrul Programului "Şcoala altfel".
Art. 6
(1)Activităţile Programului "Şcoala altfel" sunt proiectate şi derulate în parteneriat cu elevi, alte cadre didactice, părinţi, reprezentanţi ai instituţiilor, autorităţilor, companiilor sau organizaţiilor nonguvernamentale locale, ţinând cont şi de resursele, inclusiv cele financiare, disponibile în unitatea de învăţământ.
(2)În derularea activităţilor Programului "Şcoala altfel", cadrele didactice, elevii şi părinţii identifică şi valorifică resurse locale. Această abordare contribuie la dezvoltarea creativităţii, abilităţilor de rezolvare a problemelor şi a colaborării dintre cadre didactice, elevi, părinţi şi comunitate.
(3)În perioada Programului "Şcoala altfel", unităţile de învăţământ preuniversitar pot organiza activităţi în colaborare cu unităţile pentru activităţi extraşcolare: palatele şi cluburile copiilor, cluburile sportive şcolare, centrele judeţene de excelenţă.
(4)Pentru desfăşurarea activităţilor planificate, cadrele didactice, elevii, părinţii şi partenerii unităţilor de învăţământ colaborează în vederea asigurării resurselor necesare, având acces la infrastructura şi logistica şcolii. În implementarea programului pot fi utilizate şi resurse extrabugetare.
(5)Cadrele didactice asigură supravegherea şi siguranţa preşcolarilor şi elevilor pe parcursul desfăşurării activităţilor, conform legislaţiei în vigoare.
(6)Părinţii pot decide să susţină financiar activităţile desfăşurate în cadrul Programului "Şcoala altfel", prin asociaţia de părinţi cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar sau pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare. Este interzisă şi constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau a personalului din unitatea de învăţământ în strângerea de fonduri de la părinţi şi/sau gestionarea fondurilor asociaţiei de părinţi utilizate în derularea Programului "Şcoala altfel".
Art. 7
(1)În perioada alocată Programului "Şcoala altfel" activităţile se desfăşoară în conformitate cu un orar special, în fiecare dintre cele 5 zile.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru învăţământul liceal - filiera tehnologică şi pentru învăţământul profesional se pot organiza, în această perioadă, activităţi prevăzute în curriculumul de specialitate, la stagiile de pregătire practică, urmărind şi scopul Programului "Şcoala altfel" prevăzut la art. 1.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru învăţământul postliceal, în săptămâna dedicată Programului "Şcoala altfel" se organizează activităţi de instruire practică.
Art. 8
(1)Participarea la Programul "Şcoala altfel" este obligatorie atât pentru elevi, cât şi pentru toate cadrele didactice din unitatea de învăţământ.
(2)Unitatea de învăţământ are obligaţia de a stabili oferta de activităţi din cadrul Programului "Şcoala altfel" astfel încât să poată asigura, prin oferte alternative, participarea la aceste activităţi a tuturor elevilor şi cadrelor didactice.
(3)În situaţia în care pe întreaga perioadă a programului sau doar în anumite zile, din motive obiective, nu se pot organiza activităţi conform orarului stabilit pentru Programul "Şcoala altfel", se desfăşoară alte activităţi educative care contribuie la formarea şi dezvoltarea competenţelor din curriculumul naţional.
Art. 9
Activităţile din cadrul Programului "Şcoala altfel" se pot realiza în unitatea de învăţământ sau în afara acesteia, respectându-se prevederile legale cu privire la siguranţa elevilor.
Art. 10
Orice deplasare în afara unităţii de învăţământ trebuie să aibă un pronunţat caracter educativ. Nu sunt permise deplasări ale preşcolarilor/elevilor pe durata întregului program (5 zile sau mai mult) şi deplasările în afara localităţii care presupun costuri şi pentru care unitatea de învăţământ nu a identificat surse de finanţare.
Art. 11
În vederea îndeplinirii scopului Programului "Şcoala altfel", inspectorii şcolari din cadrul inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, respectiv consilierii şcolari din cadrul centrelor de resurse şi asistenţă educaţională oferă sprijin cadrelor didactice şi echipelor de coordonare în proiectarea activităţilor.
Art. 12
Nerespectarea prezentei metodologii atrage aplicarea sancţiunilor prevăzute de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, şi de Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar în vigoare.