Art. 131. - Metodologie din 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă

M.Of. 151

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2019
Art. 131
(1)La înregistrarea naşterii în registrele de stare civilă, persoanei fizice, cetăţean român, i se atribuie un C.N.P., astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 290/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Atribuirea C.N.P. se face pe baza datelor înscrise în actul de naştere referitoare la sex şi la data naşterii.
(3)C.N.P. atribuit unei persoane nu poate fi schimbat decât în cazurile în care se modifică, potrivit legii, datele despre sex şi data naşterii ori când a fost atribuit în mod eronat; la întocmirea unui nou act de naştere, ca urmare a adopţiei cu efecte depline, se preia C.N.P. atribuit anterior.