Secţiunea 1 - Subcontractarea - Legea 98/2016 privind achiziţiile publice
M.Of. 390
În vigoare Versiune de la: 17 Noiembrie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Arată norme de aplicare
SECŢIUNEA 1:Subcontractarea
Art. 218
(1)Autoritatea contractantă efectuează plăţi corespunzătoare părţii/părţilor din contract îndeplinite de către subcontractanţii propuşi în ofertă, la solicitarea acestora şi conform graficului contractual agreat de părţi, pentru servicii, produse sau lucrări furnizate contractantului potrivit contractului dintre contractant şi subcontractant în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, atunci când natura contractului permite acest lucru şi dacă subcontractanţii propuşi şi-au exprimat opţiunea în acest sens.
(7)Dispoziţiile alin. (1) se pot aplica, în mod corespunzător, şi pentru furnizori şi/sau subcontractanţii subcontractanţilor şi/sau orice alţi operatori economici, cu condiţia ca această posibilitate să fi fost prevăzută în documentele achiziţiei.
(1)Autoritatea contractantă efectuează plăţi corespunzătoare părţii/părţilor din contract îndeplinite de către subcontractanţii propuşi în ofertă, la solicitarea acestora şi conform graficului contractual agreat de părţi, pentru servicii, produse sau lucrări furnizate contractantului potrivit contractului dintre contractant şi subcontractant în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, atunci când natura contractului permite acest lucru şi dacă subcontractanţii propuşi şi-au exprimat opţiunea în acest sens.(2)În sensul alin. (1), subcontractorii îşi vor exprima la momentul încheierii contractului de achiziţie publică sau la momentul introducerii acestora în contractul de achiziţie publică, după caz, opţiunea de a fi plătiţi direct de către autoritatea contractantă. Autoritatea contractantă efectuează plăţile directe către subcontractanţii agreaţi doar atunci când prestaţia acestora este confirmată prin documente agreate de toate cele 3 părţi, respectiv autoritate contractantă, contractant şi subcontractant sau de autoritatea contractantă şi subcontractant atunci când, în mod nejustificat, contractantul blochează confirmarea executării obligaţiilor asumate de subcontractant.
(3)Atunci când un subcontractant îşi exprimă opţiunea de a fi plătit direct, autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili în cadrul contractului de achiziţie publică clauze contractuale obligatorii ce prevăd transferul de drept al obligaţiilor de plată către subcontractant/subcontractanţi pentru partea/părţile din contract aferentă/aferente acestuia/acestora, în momentul în care a fost confirmată îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de subcontractare, în conformitate cu prevederile alin. (2).
(4)Autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita, la încheierea contractului de achiziţie publică sau atunci când se introduc noi subcontractanţi, prezentarea contractelor încheiate între contractant şi subcontractant/subcontractanţi nominalizaţi în ofertă sau declaraţi ulterior, astfel încât activităţile ce revin acestora, precum şi sumele aferente prestaţiilor, să fie cuprinse în contractul de achiziţie publică.
(5)Contractele prezentate conform prevederilor alin. (4) trebuie să fie în concordanţă cu oferta şi se vor constitui în anexe la contractul de achiziţie publică.
(6)Dispoziţiile prevăzute la alin. (1)-(5) nu diminuează răspunderea contractantului în ceea ce priveşte modul de îndeplinire a viitorului contract de achiziţie publică/acord-cadru.
(7)Dispoziţiile alin. (1) se pot aplica, în mod corespunzător, şi pentru furnizori şi/sau subcontractanţii subcontractanţilor şi/sau orice alţi operatori economici, cu condiţia ca această posibilitate să fi fost prevăzută în documentele achiziţiei.Art. 219
(5)Atunci când înlocuirea sau introducerea unor noi subcontractanţi are loc după atribuirea contractului, aceştia transmit certificatele şi alte documente necesare pentru verificarea inexistenţei unor situaţii de excludere şi, respectiv, a existenţei resurselor/capacităţilor corespunzătoare părţii lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit.
(1)Autoritatea contractantă solicită contractantului, cel mai târziu la momentul începerii executării contractului, să îi indice numele, datele de contact şi reprezentanţii legali ai subcontractanţilor săi implicaţi în executarea contractului de achiziţie publică, în măsura în care aceste informaţii sunt cunoscute la momentul respectiv.
(2)Contractantul are obligaţia de a notifica autorităţii contractante orice modificări ale informaţiilor prevăzute la alin. (1) pe durata contractului de achiziţie publică.
(3)Contractantul are dreptul de a implica noi subcontractanţi, pe durata executării contractului de achiziţie publică, cu condiţia ca nominalizarea acestora să nu reprezinte o modificare substanţială a contractului de achiziţie publică, în condiţiile art. 221.
(4)În situaţia prevăzută la alin. (3), contractantul va transmite autorităţii contractante informaţiile prevăzute la alin. (1) şi va obţine acordul autorităţii contractante privind eventualii noi subcontractanţi implicaţi ulterior în executarea contractului.
(5)Atunci când înlocuirea sau introducerea unor noi subcontractanţi are loc după atribuirea contractului, aceştia transmit certificatele şi alte documente necesare pentru verificarea inexistenţei unor situaţii de excludere şi, respectiv, a existenţei resurselor/capacităţilor corespunzătoare părţii lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit.Art. 220
În scopul unei informări complete, autoritatea contractantă are dreptul de a extinde aplicarea obligaţiilor prevăzute la art. 219:
a)cu privire la furnizorii implicaţi în contracte de achiziţii publice de lucrări sau de servicii;
b)cu privire la subcontractanţii subcontractanţilor contractantului sau subcontractanţii aflaţi pe niveluri subsecvente ale lanţului de subcontractare.