Art. 9. - Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - Republicare
M.Of. 652
În vigoare Versiune de la: 27 Octombrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 9
(1)Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către Ministerul Sănătăţii, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică.
(2)Programele naţionale de sănătate se adresează populaţiei şi sunt orientate către promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi prelungirea vieţii de bună calitate.
(3)Programele naţionale de sănătate se adresează principalelor domenii de intervenţie ale sănătăţii publice şi răspund priorităţilor naţionale identificate prin Strategia naţională de sănătate.
(4)Programele naţionale de sănătate sunt finanţate de la bugetul de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, din venituri proprii, donaţii şi sponsorizări, precum şi din alte surse, potrivit legii.
(5)Programele naţionale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătăţii, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătăţii şi/sau CNAS, după caz.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (243)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (243)
- Sentinta nr. RJ d94338e9d/2025 din 22-sept-2025, Curtea de Apel Bucuresti, ordonanta presedintiala (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 284ee935g/2025 din 18-sept-2025, Curtea de Apel Bucuresti, ordonanta presedintiala (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 3ged93386/2025 din 18-sept-2025, Curtea de Apel Ploiesti, ordonanta presedintiala (Contencios administrativ si fiscal)