Art. 212. - Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - Republicare
M.Of. 652
În vigoare Versiune de la: 19 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 212
(1)Ministerul Sănătăţii analizează şi evaluează periodic şi ori de câte ori este nevoie sau la sesizarea organelor abilitate ale statului activitatea unităţilor sanitare publice cu paturi din reţeaua proprie, numind o comisie de evaluare pentru efectuarea acesteia.
(2)Pentru analiza şi evaluarea spitalelor publice din reţelele sanitare ale ministerelor şi instituţiilor, precum şi pentru spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, comisia prevăzută la alin. (1) se constituie, după caz, prin ordin al ministrului, al conducătorului instituţiei care are în subordine spitalul sau prin act administrativ al primarului localităţii, al primarului general al municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după caz.
(3)La propunerea comisiei prevăzute la alin. (1), după caz, conducerea spitalelor publice evaluate poate fi revocată prin act administrativ al miniştrilor, al conducătorului instituţiei cu reţea sanitară proprie sau, după caz, al primarului localităţii, al primarului general al municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean.
(4)Analiza şi evaluarea activităţii spitalelor publice prevăzute la alin. (1) şi (2) se realizează conform unei metodologii unitare aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Decizia 204/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 212 alin. (1), art. 270 alin. (1^1) şi art. 330-338 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
- Decizia 105/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 212, art. 330-333, art. 335-338^1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (274)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (274)
- Decizie nr. RJ 23e5d8635/2023 din 05-apr-2023, Curtea de Apel Brasov, obligatia de a face (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 247/2022 din 20-ian-2022, Tribunalul Bucuresti, obligatie de a face (Asigurari sociale)
- Sentinta nr. 1307/2021 din 03-nov-2021, Tribunalul Arad, actiune in constatare (Contencios administrativ si fiscal)