Capitolul ii - Organizarea şi funcţionarea spitalelor - Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - Republicare

M.Of. 652

În vigoare
Versiune de la: 11 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
CAPITOLUL II:Organizarea şi funcţionarea spitalelor
Art. 169
(1)Spitalele se organizează şi funcţionează, pe criteriul teritorial, în spitale regionale, spitale judeţene şi spitale locale (municipale, orăşeneşti sau comunale).
(2)Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de specificul patologiei, în spitale generale, spitale de urgenţă, spitale de specialitate şi spitale pentru bolnavi cu afecţiuni cronice.
(3)Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de regimul proprietăţii, în:
a)spitale publice, organizate ca instituţii publice;
b)spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat;
c)spitale publice în care funcţionează şi secţii private.
(4)Din punctul de vedere al învăţământului şi al cercetării ştiinţifice medicale, spitalele pot fi:
a)spitale clinice publice cu secţii/compartimente/laboratoare clinice;

b)institute;
c)spitale private cu secţii/compartimente/laboratoare clinice.

(41)Secţiile/Compartimentele/Laboratoarele clinice se înfiinţează prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea instituţiei de învăţământ medical superior.

(42)În subordinea instituţiilor de învăţământ superior care au în structură facultăţi de medicină sau stomatologie acreditate se pot înfiinţa spitale clinice care asigură asistenţă medicală şi desfăşoară activitate de învăţământ medical, cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie medicală continuă, denumită în continuare EMC.

(5)În funcţie de competenţe, spitalele pot fi clasificate pe categorii. Criteriile în funcţie de care se face clasificarea se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii****).
__
****) A se vedea Ordinul ministrului sănătăţii nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei şi a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 19 aprilie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Structurile din cadrul spitalelor pot fi ierarhizate în funcţie de dotarea materială, resursele umane şi tipul serviciilor medicale asigurate. Metodologia, criteriile şi nivelurile de ierarhizare ale structurilor din cadrul spitalelor se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
(7)Lista unităţilor sanitare care pot asigura managementul afecţiunilor complexe care necesită o abordare multidisciplinară se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.

Art. 170
(1)În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
a)spitalul regional de urgenţă este definit potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (1) lit. l);

a1)spitalul republican - spital clinic, în care, împreună cu instituţii publice de învăţământ superior, se desfăşoară activităţi de asistenţă medicală, învăţământ medical, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie medicală continuă, cu cel mai înalt grad de competenţă şi având în structură toate specialităţile medicale;

b)spitalul judeţean - spitalul general organizat în reşedinţa de judeţ, cu o structură complexă de specialităţi medico - chirurgicale, cu unitate de primire urgenţe, care asigură urgenţele medico-chirurgicale şi acordă asistenţă medicală de specialitate, inclusiv pentru cazurile grave din judeţ care nu pot fi rezolvate la nivelul spitalelor locale;
c)spitalul local - spitalul general care acordă asistenţă medicală de specialitate în teritoriul unde funcţionează, respectiv municipiu, oraş, comună;
d)spitalul de urgenţă - spitalul care dispune de o structură complexă de specialităţi, dotare cu aparatură medicală corespunzătoare, personal specializat, având amplasament şi accesibilitate pentru teritorii extinse. În structura spitalului de urgenţă funcţionează obligatoriu o structură de urgenţă (U.P.U., C.P.U.) care, în funcţie de necesităţi, poate avea şi un serviciu mobil de urgenţă - reanimare şi transport medicalizat;
e)spitalul general-spitalul care are organizate în structură, de regulă, două dintre specialităţile de bază, respectiv medicină internă, pediatrie, obstetrică-ginecologie, chirurgie generală;
f)spitalul de specialitate - spitalul care asigură asistenţă medicală într-o specialitate în conexiune cu alte specialităţi complementare;
g)spitalul pentru bolnavi cu afecţiuni cronice - spitalul în care durata de spitalizare este prelungită datorită specificului patologiei. Bolnavii cu afecţiuni cronice şi probleme sociale vor fi preluaţi de unităţile de asistenţă medico-sociale, precum şi de aşezămintele de asistenţă socială prevăzute de lege, după evaluarea medicală;
h)spitalul clinic - spitalul care are în componenţă secţii/compartimente/laboratoare clinice care asigură asistenţă medicală şi desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie medicală continuă (EMC), având relaţii contractuale sau fiind înfiinţat de o instituţie de învăţământ medical superior acreditată. Institutele, centrele medicale şi spitalele de specialitate care au în componenţă o/un secţie/compartiment/laborator clinic(ă) sunt spitale clinice. În spitalele clinice publice cu secţii/compartimente/laboratoare clinice, baza clinică de învăţământ medical se pune gratuit la dispoziţia instituţiilor publice de învăţământ medical superior acreditate. Pentru activitatea medicală, diagnostică şi terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă;

i)secţiile/compartimentele/laboratoarele clinice - secţiile/compartimentele/laboratoarele de spital în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medicală, învăţământ medical, cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie medicală continuă (EMC). În aceste secţii/compartimente/laboratoare este încadrat cel puţin un cadru didactic universitar, prin integrare clinică. Pentru activitatea medicală, diagnostică şi terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă;

j)institutele şi centrele medicale clinice - unităţi de asistenţă medicală de specialitate în care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică-medicală, de îndrumare şi coordonare metodologică pe domeniile lor de activitate, precum şi de educaţie medicală continuă; pentru asistenţa medicală de specialitate se pot organiza centre medicale în care nu se desfăşoară activitate de învăţământ medical şi cercetare ştiinţifică;
k)unităţile de asistenţă medico-sociale - instituţii publice specializate, în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, care acordă servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale;
l)sanatoriul - unitatea sanitară cu paturi care asigură asistenţă medicală utilizând factori curativi naturali asociaţi cu celelalte procedee, tehnici şi mijloace terapeutice;
m)preventoriul - unitatea sanitară cu paturi care asigură prevenirea şi combaterea tuberculozei la copii şi tineri, precum şi la bolnavii de tuberculoză stabilizaţi clinic şi necontagioşi;
n)centrele de sănătate - unităţi sanitare cu paturi care asigură asistenţă medicală de specialitate pentru populaţia din mai multe localităţi apropiate, în cel puţin două specialităţi.
(2)În sensul prezentului titlu, în categoria spitalelor se includ şi următoarele unităţi sanitare cu paturi: institute şi centre medicale, sanatorii, preventorii, centre de sănătate şi unităţi de asistenţă medico-socială.
(3)Structura de specialităţi prevăzută la alin. (1) lit. a) se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.

(4)Unităţile sanitare cu paturi prevăzute la alin. (1) pot fi încadrate în categoria spitalelor de importanţă strategică. Criteriile de încadrare în categoria spitalelor de importanţă strategică, precum şi lista acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 171
(1)Structura organizatorică a unui spital poate cuprinde, după caz: secţii, laboratoare, servicii de diagnostic şi tratament, compartimente, servicii sau birouri tehnice, economice şi administrative, serviciu de asistenţă prespitalicească şi transport urgenţe, structuri de primiri urgenţe şi alte structuri aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii*).
__
*) A se vedea Ordinul ministrului sănătăţii nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei şi a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 19 aprilie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Spitalele pot avea în componenţa lor structuri care acordă servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi, îngrijiri la domiciliu, servicii paraclinice ambulatorii. Furnizarea acestor servicii se negociază şi se contractează în mod distinct cu casele de asigurări de sănătate sau cu terţi în cadrul asistenţei medicale spitaliceşti sau din fondurile alocate pentru serviciile respective.
(3)La nivelul spitalelor de urgenţă se poate amenaja şi funcţiona un heliport, a cărui activitate va fi în coordonarea structurii de primiri urgenţe a spitalului. Modalitatea de funcţionare şi finanţare a acestuia se stabileşte prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, cu consultarea Ministerului Apărării Naţionale.

Art. 172
(1)Spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Sănătăţii.
(2)Spitalele din reţeaua sanitară proprie a ministerelor şi instituţiilor publice, altele decât cele ale Ministerului Sănătăţii şi ale autorităţilor administraţiei publice locale, se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de ministerul sau instituţia publică respectivă, cu avizul Ministerului Sănătăţii.
(3)Managementul asistenţei medicale acordate în spitalele publice poate fi transferat către autorităţile administraţiei publice locale, universităţile de medicină şi farmacie de stat acreditate, universităţile care au în structură facultăţi de medicină şi farmacie acreditate, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Sănătăţii, la propunerea autorităţilor administraţiei publice locale, a universităţilor de medicină şi farmacie de stat acreditate, a universităţilor care au în structură facultăţi de medicină şi farmacie acreditate, după caz.
(4)Imobilele în care îşi desfăşoară activitatea spitalele publice prevăzute la alin. (3) pot fi date în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, universităţilor de medicină şi farmacie de stat acreditate, universităţilor care au în structură facultăţi de medicină şi farmacie acreditate, în condiţiile legii.
(5)Spitalele din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de instituţia prefectului sau consiliul judeţean, în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Sănătăţii.
(51)Anterior promovării proiectului de hotărâre a Guvernului prevăzut la alin. (5), Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, emite un acord prealabil referitor la intenţia de înfiinţare sau desfiinţare a spitalelor din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale.

(6)Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea managerului spitalului, prin serviciile deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii, după caz, în funcţie de subordonare, sau la iniţiativa Ministerului Sănătăţii şi/sau a serviciilor deconcentrate ale acestuia.
(7)Structura organizatorică, reorganizarea, schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice din reţeaua proprie a altor ministere şi instituţii publice cu reţea sanitară proprie se aprobă prin ordin al ministrului, respectiv prin act administrativ al conducătorului instituţiei, la propunerea managerului spitalului, cu avizul Ministerului Sănătăţii sau al direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.

(71)Condiţiile pentru înfiinţarea şi organizarea secţiilor spitalului public se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.

(8)Spitalele private se înfiinţează sau se desfiinţează cu avizul Ministerului Sănătăţii sau al direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii. Structura organizatorică, reorganizarea, schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele private se avizează de Ministerul Sănătăţii sau de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.

(81)Până la obţinerea avizului Ministerului Sănătăţii prevăzut la alin. (8), solicitat ca urmare a reorganizării persoanei juridice deţinătoare în cadrul căreia este organizat şi funcţionează spitalul privat, avizele şi autorizaţiile deţinute de către acesta îşi păstrează valabilitatea, dacă structura organizatorică a spitalului nu se modifică ca urmare a reorganizării persoanei juridice deţinătoare, conform declaraţiei pe propria răspundere depuse de către reprezentantul legal al acesteia.

(9)Secţia privată se poate organiza în structura oricărui spital public. Condiţiile de înfiinţare, organizare şi funcţionare se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.
(10)Se asimilează spitalelor private şi unităţile sanitare private înfiinţate în cadrul unor regii autonome, asociaţii şi fundaţii sau al unor societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care acordă servicii medicale spitaliceşti.

*) Potrivit art. XX din O.U.G. nr. 44/2022:
(1)Prin derogare de la prevederile art. 172 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, structura organizatorică, reorganizarea şi restructurarea unităţilor sanitare din reţeaua Ministerului Sănătăţii, a celor din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi din reţeaua proprie a altor ministere şi instituţii publice cu reţea sanitară proprie se aprobă prin act administrativ al directorilor executivi ai direcţiilor de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti, în funcţie de necesităţi, în vederea asigurării condiţiilor de izolare şi a circuitelor funcţionale care au drept scop prevenirea şi controlul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Reorganizarea şi restructurarea unităţilor sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi din reţeaua proprie a altor ministere şi instituţii publice cu reţea sanitară proprie se vor face la solicitarea acestora.
(2)Prin derogare de la prevederile art. 172 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, structura organizatorică, reorganizarea şi restructurarea spitalelor private care asigură asistenţa medicală pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, în vederea asigurării condiţiilor de izolare şi a circuitelor funcţionale care au drept scop prevenirea şi controlul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 se aprobă prin act administrativ al directorilor executivi ai direcţiilor de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti, la solicitarea acestora.
(3)Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică până la data de 31 decembrie 2022.

*) OUG 168/2022: (1) Prin derogare de la prevederile art. 172 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, structura organizatorică, reorganizarea şi restructurarea unităţilor sanitare din reţeaua Ministerului Sănătăţii, a celor din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi din reţeaua proprie a altor ministere şi instituţii publice cu reţea sanitară proprie se aprobă prin act administrativ al directorilor executivi ai direcţiilor de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti, în funcţie de necesităţi, în vederea asigurării condiţiilor de izolare şi a circuitelor funcţionale care au drept scop prevenirea şi controlul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Reorganizarea şi restructurarea unităţilor sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii, a autorităţilor administraţiei publice locale şi din reţeaua proprie a altor ministere şi instituţii publice cu reţea sanitară proprie se vor face la solicitarea acestora.
(2)Prin derogare de la prevederile art. 172 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, structura organizatorică, reorganizarea şi restructurarea spitalelor private care asigură asistenţa medicală pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, în vederea asigurării condiţiilor de izolare şi a circuitelor funcţionale care au drept scop prevenirea şi controlul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, se aprobă prin act administrativ al directorilor executivi ai direcţiilor de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti, la solicitarea acestora.
(3)Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică până la data de 31 decembrie 2023.
(4)Valabilitatea autorizaţiilor sanitare de funcţionare, precum şi planurile de conformare ale spitalelor se prelungesc până la data de 31 decembrie 2023.

Art. 1721
(1)Regiile autonome pot înfiinţa unităţi sanitare private cu sau fără personalitate juridică, în scopul furnizării de servicii medicale.

(2)Unităţile sanitare private prevăzute la alin. (1) se înfiinţează prin hotărâri ale consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, cu avizul favorabil al Ministerului Sănătăţii.
(3)Structura organizatorică a unităţilor sanitare private prevăzute la alin. (1) se aprobă de consiliile de administraţie ale regiilor autonome, cu avizul Ministerului Sănătăţii.

Art. 1722
(1)Spitalele se pot asocia între ele sau cu alte instituţii de învăţământ medical superior acreditate, precum şi cu alte instituţii medicale acreditate, indiferent de localizarea geografică, în vederea constituirii unor consorţii medicale cu personalitate juridică, conform dispoziţiilor prevăzute la art. 187204 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul derulării în comun de activităţi medicale, cercetare ştiinţifică, investiţii în infrastructură, achiziţii de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea, precum şi alte activităţi specifice unităţilor sanitare respective.

(2)Consorţiile medicale prevăzute la alin. (1) se înfiinţează în baza unui contract de parteneriat încheiat între părţi.
(3)Condiţiile de asociere, precum şi organizarea şi funcţionarea consorţiilor medicale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(4)Consorţiile medicale prevăzute la alin. (1), organizate în condiţiile alin. (3), pot furniza servicii medicale decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, din alte tipuri de asigurări de sănătate, precum şi servicii medicale cu plată, în condiţiile legii.

Art. 173
(1)Autorizaţia sanitară de funcţionare se emite în condiţiile stabilite prin normele aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi dă dreptul spitalului să funcţioneze. După obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, spitalul intră, la cerere, în procedura de acreditare. Procedura de acreditare nu se poate extinde pe o perioadă mai mare de 5 ani. Neobţinerea acreditării în termen de 5 ani de la emiterea autorizaţiei de funcţionare conduce la imposibilitatea încheierii contractului de furnizare servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate.
(2)[textul din Art. 173, alin. (2) din titlul VII, capitolul II a fost abrogat la 29-iul-2017 de Art. 21 din capitolul IV din Legea 185/2017]
(3)[textul din Art. 173, alin. (3) din titlul VII, capitolul II a fost abrogat la 29-iul-2017 de Art. 21 din capitolul IV din Legea 185/2017]
(4)[textul din Art. 173, alin. (4) din titlul VII, capitolul II a fost abrogat la 29-iul-2017 de Art. 21 din capitolul IV din Legea 185/2017]
(5)[textul din Art. 173, alin. (5) din titlul VII, capitolul II a fost abrogat la 29-iul-2017 de Art. 21 din capitolul IV din Legea 185/2017]
(6)
[textul din Art. 173, alin. (6) din titlul VII, capitolul II a fost abrogat la 29-iul-2017 de Art. 21 din capitolul IV din Legea 185/2017]
(7)[textul din Art. 173, alin. (7) din titlul VII, capitolul II a fost abrogat la 29-iul-2017 de Art. 21 din capitolul IV din Legea 185/2017]
(8)[textul din Art. 173, alin. (8) din titlul VII, capitolul II a fost abrogat la 29-iul-2017 de Art. 21 din capitolul IV din Legea 185/2017]
(9)[textul din Art. 173, alin. (9) din titlul VII, capitolul II a fost abrogat la 29-iul-2017 de Art. 21 din capitolul IV din Legea 185/2017]
(10)[textul din Art. 173, alin. (10) din titlul VII, capitolul II a fost abrogat la 29-iul-2017 de Art. 21 din capitolul IV din Legea 185/2017]
Art. 174
[textul din Art. 174 din titlul VII, capitolul II a fost abrogat la 29-iul-2017 de Art. 21 din capitolul IV din Legea 185/2017]
Art. 175
[textul din Art. 175 din titlul VII, capitolul II a fost abrogat la 29-iul-2017 de Art. 21 din capitolul IV din Legea 185/2017]