Art. 97. - Raportul prevăzut la alin. (1) va conţine informaţii relevante din perspectiva cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, precum cele referitoare la: - Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă
M.Of. 466
În vigoare Versiune de la: 18 Decembrie 2025
Art. 97
(1)Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar, în cazul procedurii simplificate, va întocmi şi va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la data desemnării, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile prevederilor art. 169-173, potrivit analizei sale. La cererea motivată a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, în cazuri de o complexitate ridicată, termenul poate fi prelungit de către judecătorul-sindic cu o perioadă de maximum 40 de zile.
(11)Raportul prevăzut la alin. (1) va conţine informaţii relevante din perspectiva cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, precum cele referitoare la:
a)asociaţii/acţionarii societăţii, modificări ale structurii capitalului social în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, descrierea modificărilor actului constitutiv, modificări ale componenţei organelor de conducere şi administrare;
b)operaţiuni de diminuare a averii debitorului efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii;
c)acte juridice încheiate cu persoanele strâns legate de debitor;
d)măsurile întreprinse de organele statutare ale societăţii în vederea prevenirii stării de insolvenţă/a falimentului şi pentru acoperirea pasivului societăţii, inclusiv cele aplicate potrivit art. 73 alin. (11) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(12)Administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultării raportului prevăzut la alin. (1) la sediul său, pe cheltuiala solicitantului. Un anunţ referitor la raport se publică în BPI, iar o copie de pe raport se depune la grefa tribunalului şi va fi comunicată debitorului. Raportul se transmite şi prin poştă electronică, la cerere, oricărui creditor la adresa de e-mail indicată administratorului judiciar.
(13)În termen de 30 de zile de la data publicării în BPI a anunţului, oricare dintre creditori, precum şi debitorul pot formula obiecţiuni atât cu privire la conţinutul raportului, cât şi cu privire la concluziile exprimate de administratorul judiciar. Judecătorul-sindic va înainta obiecţiunile, în termen de 5 zile de la înregistrarea acestora, administratorului judiciar în vederea exprimării unui punct de vedere fundamentat şi le va soluţiona în camera de consiliu, cu citarea creditorilor, a administratorului judiciar şi a administratorului special.
(14)Raportul modificat sau, după caz, menţinut se depune la grefa tribunalului şi va fi comunicat debitorului. Raportul se transmite şi prin poştă electronică, la cerere, oricărui creditor la adresa de e-mail indicată administratorului judiciar.
(31)Menţinerea posibilităţii reale de reorganizare efectivă este evaluată periodic de către administratorul judiciar, la un interval de maximum 6 luni de la data depunerii raportului prevăzut la alin. (1). Prevederile alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător şi raportului în care, faţă de concluziile evaluării periodice, se propune intrarea în faliment. Evaluarea menţinerii posibilităţii reale de reorganizare efectivă se poate realiza şi în cadrul unui alt raport ce trebuie depus de administratorul judiciar, dacă termenul de depunere al acestuia este, potrivit legii, la o dată anterioară sau ulterioară ce nu poate depăşi 15 zile de la data la care ar trebui prezentată evaluarea.
(4)În cazul în care prin raportul modificat ori completat sau, după caz, menţinut se propune intrarea în faliment a debitorului, potrivit alin. (2), această propunere va fi supusă aprobării adunării generale a creditorilor la prima şedinţă a acesteia. La şedinţă va putea participa şi administratorul special, fără drept de vot.
(5)În cazul în care prin raportul modificat ori completat sau, după caz, menţinut se propune intrarea în faliment a debitorului, administratorul judiciar va publica un anunţ referitor la raport în BPI, cu indicarea datei primei adunări a creditorilor, sau va convoca adunarea creditorilor, dacă raportul va fi depus după data primei adunări. La această adunare va supune votului adunării creditorilor propunerea de intrare în faliment. Creditorii care sunt în acelaşi timp persoane care exercită controlul asupra debitorului sau care au avut calitatea de membru al organelor de administrare, conducere sau supraveghere a debitorului într-o perioadă de 6 luni înainte de deschiderea procedurii nu au drept de vot asupra propunerii de intrare în faliment.
(1)Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar, în cazul procedurii simplificate, va întocmi şi va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la data desemnării, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile prevederilor art. 169-173, potrivit analizei sale. La cererea motivată a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, în cazuri de o complexitate ridicată, termenul poate fi prelungit de către judecătorul-sindic cu o perioadă de maximum 40 de zile.
(11)Raportul prevăzut la alin. (1) va conţine informaţii relevante din perspectiva cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, precum cele referitoare la:
a)asociaţii/acţionarii societăţii, modificări ale structurii capitalului social în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, descrierea modificărilor actului constitutiv, modificări ale componenţei organelor de conducere şi administrare;
b)operaţiuni de diminuare a averii debitorului efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii;
c)acte juridice încheiate cu persoanele strâns legate de debitor;
d)măsurile întreprinse de organele statutare ale societăţii în vederea prevenirii stării de insolvenţă/a falimentului şi pentru acoperirea pasivului societăţii, inclusiv cele aplicate potrivit art. 73 alin. (11) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(12)Administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultării raportului prevăzut la alin. (1) la sediul său, pe cheltuiala solicitantului. Un anunţ referitor la raport se publică în BPI, iar o copie de pe raport se depune la grefa tribunalului şi va fi comunicată debitorului. Raportul se transmite şi prin poştă electronică, la cerere, oricărui creditor la adresa de e-mail indicată administratorului judiciar.
(13)În termen de 30 de zile de la data publicării în BPI a anunţului, oricare dintre creditori, precum şi debitorul pot formula obiecţiuni atât cu privire la conţinutul raportului, cât şi cu privire la concluziile exprimate de administratorul judiciar. Judecătorul-sindic va înainta obiecţiunile, în termen de 5 zile de la înregistrarea acestora, administratorului judiciar în vederea exprimării unui punct de vedere fundamentat şi le va soluţiona în camera de consiliu, cu citarea creditorilor, a administratorului judiciar şi a administratorului special.
(14)Raportul modificat sau, după caz, menţinut se depune la grefa tribunalului şi va fi comunicat debitorului. Raportul se transmite şi prin poştă electronică, la cerere, oricărui creditor la adresa de e-mail indicată administratorului judiciar.(2)În cazul în care debitorul nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 38 alin. (2), raportul va indica dacă există o posibilitate reală de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori, după caz, motivele care nu permit reorganizarea şi, în acest caz, va propune intrarea în faliment.
(3)În cazul în care, prin raportul său, administratorul judiciar arată că activitatea debitorului poate fi redresată pe baza unui plan de reorganizare judiciară, acesta va trebui să precizeze dacă recomandă ca planul de reorganizare să fie propus de debitor, dacă, la cererea debitorului, colaborează la întocmirea planului ori dacă intenţionează să propună un alt plan singur sau împreună cu unul ori mai mulţi creditori.
(31)Menţinerea posibilităţii reale de reorganizare efectivă este evaluată periodic de către administratorul judiciar, la un interval de maximum 6 luni de la data depunerii raportului prevăzut la alin. (1). Prevederile alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător şi raportului în care, faţă de concluziile evaluării periodice, se propune intrarea în faliment. Evaluarea menţinerii posibilităţii reale de reorganizare efectivă se poate realiza şi în cadrul unui alt raport ce trebuie depus de administratorul judiciar, dacă termenul de depunere al acestuia este, potrivit legii, la o dată anterioară sau ulterioară ce nu poate depăşi 15 zile de la data la care ar trebui prezentată evaluarea.
(4)În cazul în care prin raportul modificat ori completat sau, după caz, menţinut se propune intrarea în faliment a debitorului, potrivit alin. (2), această propunere va fi supusă aprobării adunării generale a creditorilor la prima şedinţă a acesteia. La şedinţă va putea participa şi administratorul special, fără drept de vot.
(5)În cazul în care prin raportul modificat ori completat sau, după caz, menţinut se propune intrarea în faliment a debitorului, administratorul judiciar va publica un anunţ referitor la raport în BPI, cu indicarea datei primei adunări a creditorilor, sau va convoca adunarea creditorilor, dacă raportul va fi depus după data primei adunări. La această adunare va supune votului adunării creditorilor propunerea de intrare în faliment. Creditorii care sunt în acelaşi timp persoane care exercită controlul asupra debitorului sau care au avut calitatea de membru al organelor de administrare, conducere sau supraveghere a debitorului într-o perioadă de 6 luni înainte de deschiderea procedurii nu au drept de vot asupra propunerii de intrare în faliment.(6)[textul din Art. 97, alin. (6) din titlul II, capitolul I, sectiunea 3, subsectiunea 2 a fost abrogat la 18-dec-2025 de Art. XXIX, punctul 31. din Legea 239/2025]
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (7856)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (7856)
- Sentinta nr. RJ 584d22e54/2025 din 11-nov-2025, Tribunalul Maramures, antrenare raspundere (Faliment)
- Sentinta nr. RJ 65g639595/2025 din 10-nov-2025, Tribunalul Olt, procedura insolventei – societati cu raspundere limitata (Faliment)
- Sentinta nr. RJ ggd469g98/2025 din 10-nov-2025, Tribunalul Olt, procedura insolventei – societati cu raspundere limitata (Faliment)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (6)
Articole numărul de obiecte din listă: (3)
- Judecătorul-sindic şi judecăţile sale. Exigenţe ale abordării interdisciplinare a procedurii insolvenţei cu privire la desemnarea administratorului judiciar
- Examen al practicii judiciare în materia atragerii răspunderii organelor de conducere ale debitoarei aflate în încetare de plăţi. Concursul dintre atragerea răspunderii administratorului în condiţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 şi deciziile de atragere a răspunderii solidare emise de organul fiscal din perspectiva regulii non bis in idem
- Procedura insolvenţei. Intrarea în faliment, în procedura simplificată, potrivit art. 145 alin. (1) lit. D din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Confirmarea administratorului judiciar provizoriu în calitate de lichidator în baza art. 145 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2014