Art. 64. - Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă
M.Of. 466
În vigoare Versiune de la: 6 Decembrie 2025
Art. 64
j)sub condiţia confirmării de către judecătorul-sindic, încheierea de tranzacţii, descărcarea de obligaţii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale;
Principalele atribuţii ale lichidatorului judiciar, în cadrul prezentului capitol, sunt:
a)examinarea activităţii debitorului asupra căruia se iniţiază procedura simplificată în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora în condiţiile prevederilor art. 169-173, într-un termen stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la desemnarea lichidatorului judiciar, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administratorul judiciar;
b)conducerea activităţii debitorului;
c)introducerea de acţiuni pentru anularea actelor şi operaţiunilor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor cauze de preferinţă, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;
d)aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor;
e)denunţarea unor contracte încheiate de debitor;
f)verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, notificarea creditorilor în cazul neînscrierii sau înscrierii parţiale a creanţelor, precum şi întocmirea tabelelor de creanţe;
g)urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii, încasarea creanţelor, formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi;
h)primirea plăţilor pe seama debitorului şi consemnarea lor în contul averii debitorului;
i)vânzarea bunurilor din averea debitorului, potrivit prevederilor prezentei legi;
j)sub condiţia confirmării de către judecătorul-sindic, încheierea de tranzacţii, descărcarea de obligaţii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale;k)sesizarea judecătorului-sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta;
l)orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (9260)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (9260)
- Sentinta nr. RJ 3ge3eeeee/2025 din 13-nov-2025, Tribunalul Bucuresti, antrenare raspundere (Faliment)
- Sentinta nr. RJ d94822747/2025 din 13-nov-2025, Tribunalul Valcea, antrenare raspundere (Faliment)
- Sentinta nr. RJ 65g639595/2025 din 10-nov-2025, Tribunalul Olt, procedura insolventei – societati cu raspundere limitata (Faliment)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (12)
Articole numărul de obiecte din listă: (9)
- Protecţia dreptului de proprietate în procedura de valorificare a bunului debitorului aflat în insolvenţă. Stabilirea unor proceduri private de valorificare. Darea în plată a bunurilor
- Nulitatea cererii de chemare în judecată, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei, constatată în apel. Concurs cu non reformatio in pejus. Actele care pot fi efectuate de lichidator determină conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice?
- Examen al practicii judiciare în materia atragerii răspunderii organelor de conducere ale debitoarei aflate în încetare de plăţi. Concursul dintre atragerea răspunderii administratorului în condiţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 şi deciziile de atragere a răspunderii solidare emise de organul fiscal din perspectiva regulii non bis in idem