Capitolul i - Dispoziţii generale - Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
M.Of. 409
În vigoare Versiune de la: 30 August 2025
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
Prezenta lege cuprinde dispoziţiile privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, denumită în continuare Codul civil, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a Codului civil.
Art. 2
Ori de câte ori legi speciale sau complementare Codului civil fac trimitere la "Codicele civil" sau "Codul civil", denumit în continuare Codul civil din 1864, sau la dispoziţii abrogate ori modificate prin prezenta lege, trimiterea se consideră a fi făcută la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc.
Art. 3
Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.
Art. 4
La data intrării în vigoare a Codului civil, actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate, prevăzute de Codul civil din 1864, precum şi de alte acte normative, rămân supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit Codului civil sau dispoziţiilor prezentei legi.
Art. 5
(1)Dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.
(2)Dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil.
Art. 6
(1)În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică termenului "comerciant" prevăzut în:
a)Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată;
b)Legea pomiculturii nr. 348/2003, republicată, cu modificările ulterioare;
c)Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare;
d)orice alte acte normative în care termenul "comerciant" are un înţeles specific dispoziţiilor cuprinse în aceste din urmă acte normative.
(3)În legislaţia privind protecţia drepturilor consumatorilor, termenul "comerciant" se înlocuieşte cu cel de "profesionist".
(1)În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică termenului "comerciant" prevăzut în:
a)Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată;
b)Legea pomiculturii nr. 348/2003, republicată, cu modificările ulterioare;
c)Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare;
d)orice alte acte normative în care termenul "comerciant" are un înţeles specific dispoziţiilor cuprinse în aceste din urmă acte normative.
(3)În legislaţia privind protecţia drepturilor consumatorilor, termenul "comerciant" se înlocuieşte cu cel de "profesionist".Art. 7
În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil:
a)referirile la "societatea civilă fără personalitate juridică" se consideră a fi făcute la "societatea simplă";
b)referirile la "societatea civilă cu personalitate juridică" se consideră a fi făcute la "societatea cu personalitate juridică";
c)referirile la "societatea civilă profesională" se consideră a fi făcute la "societatea profesională, cu sau fără personalitate juridică", după caz.