Art. 281. - Art. 28 1 - Legea 7/1996 cadastrului şi a publicităţii imobiliare - Republicată
M.Of. 720
În vigoare Versiune de la: 11 Decembrie 2025
Art. 281
(1)Cererea de înscriere, recepţie sau avizare va putea fi depusă şi online, însoţită de înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere sau, după caz, de înscrisul pentru care se solicită recepţia sau avizarea.
(2)Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită de redarea pe suport informatic a înscrisurilor emise în formă materială, semnate de deponent cu semnătura electronică calificată, prin care certifică că redarea pe suport informatic s-a făcut după originalul sau copia legalizată a înscrisului şi că nu a fost alterat conţinutul acestuia, sub sancţiunea nulităţii absolute a înscrierii, recepţiei sau avizării. Pentru efectuarea înscrierii în cartea funciară, înscrisul pe suport informatic astfel depus are efect juridic echivalent înscrisului original şi va sta la baza soluţionării cererii.
(21)În situaţia în care înscrisurile în format electronic nu respectă cerinţele formale în sensul că prezintă modificări, ştersături, adăugări sau sunt ilizibile, registratorul de carte funciară poate solicita prin referat de completare originalul sau copia legalizată a acestora, precum şi a tuturor celorlalte documente anexate, cererea urmând a fi soluţionată în baza dispoziţiilor art. 28.
(3)Înregistrarea cererii în sistemul informatic se face pe baza unui mecanism de acces, care prezintă garanţii pentru a face deplină credinţă în privinţa identităţii persoanei care face înregistrarea.
(4)Răspunderea pentru certificarea înscrisurilor şi pentru corectitudinea datelor în format electronic introduse în bazele de date revine deponentului.
(5)Certificarea autenticităţii şi forţa juridică a înscrisului în format electronic generat prin intermediul sistemului informatic de cadastru şi carte funciară, inclusiv a încheierii de carte funciară, emisă în condiţiile prezentei legi, în format electronic, sunt date de sigiliul electronic calificat al Agenţiei Naţionale.
(6)Arhivarea cererii şi a înscrisurilor depuse online, precum şi a documentelor emise online de oficiile teritoriale se efectuează prin sistemul integrat de cadastru şi carte funciară administrat de către Agenţia Naţională prin direcţia de specialitate. La cererea persoanelor interesate, oficiile teritoriale eliberează copii după aceste înscrisuri, cu menţiunea conform cu exemplarul din sistemul informatic integrat. Originalul sau copia legalizată a înscrisurilor certificate în condiţiile alin. (2) se păstrează permanent de către solicitant sau deponent, conform celor precizate pe cererea de recepţie şi/sau înscriere, în lipsa acestei menţiuni cererea urmând a fi respinsă.
(7)În vederea soluţionării cererilor de înscriere, recepţie sau avizare depuse online, personalul poate fi detaşat de la un oficiu teritorial la altul, urmând ca acesta să îşi desfăşoare activitatea în regim de telemuncă în sediul instituţiei cu care are încheiat contract individual de muncă.
(8)Detaşările prevăzute la alin. (7) se dispun cu acordul prealabil al Agenţiei Naţionale.