Capitolul iii - Cluburi sportive - Legea 69/2000 a educatiei fizice si sportului
M.Of. 200
În vigoare Versiune de la: 25 Octombrie 2025 până la: 14 Ianuarie 2026
CAPITOLUL III:Cluburi sportiveArt. 26
(1)Cluburile sportive sunt structuri sportive cu personalitate juridică, constituite în condiţiile legii.
(2)Cluburile sportive pot fi:
a)persoane juridice de drept privat, structuri fără scop lucrativ sau societăţi comerciale sportive pe acţiuni;
b)persoane juridice de drept public.
Art. 27
Cluburile sportive de drept privat, fără scop lucrativ, sunt persoane juridice nonprofit, constituite, în condiţiile legii, ca structuri mono- sau polisportive. Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale şi/sau instituţii de învăţământ superior au dreptul să se asocieze conform art. 21 alin. (21), formând un club sportiv de drept privat, cu personalitate juridică.Art. 28
(1)Cluburile sportive de drept privat au regim propriu de administrare şi de gestionare a bugetului şi a patrimoniului, aprobat de adunările generale ale acestora, în condiţiile legii.
(5)Dizolvarea unui club sportiv de drept privat se face în condiţiile legii.
(1)Cluburile sportive de drept privat au regim propriu de administrare şi de gestionare a bugetului şi a patrimoniului, aprobat de adunările generale ale acestora, în condiţiile legii.(2)Cluburile sportive se supun în fiecare an verificărilor financiare, potrivit legii.
(3)Pentru înstrăinarea bazelor sportive realizate pe terenuri concesionate în scopuri exclusiv sportive sau pentru schimbarea destinaţiei acestora este necesar acordul Ministerului Tineretului şi Sportului.
(4)[textul din Art. 28, alin. (4) din titlul IV, capitolul III a fost abrogat la 16-nov-2004 de Art. I, punctul 15. din Legea 472/2004]
(5)Dizolvarea unui club sportiv de drept privat se face în condiţiile legii.(6)Cluburile sportive, indiferent de forma de organizare prevăzută de prezenta lege, vor respecta prevederile specifice din normele şi regulamentele federaţiilor naţionale şi, după caz, ale ligilor profesioniste din ramura de sport respectivă.
Art. 29
(1)Cluburile sportive de drept public sunt persoane juridice, înfiinţate ca instituţii publice în subordinea administraţiei publice centrale, locale sau a instituţiilor de învăţământ superior de stat, şi au drept obiect de activitate performanţa, selecţia, pregătirea şi participarea la competiţii interne şi internaţionale.
(2)Cluburile sportive de drept public mono- sau polisportive se organizează şi funcţionează după regulamente proprii, elaborate conform legii.
(3)Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cluburilor sportive de drept public în subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat se face prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, la solicitarea acestora.
(4)Cluburile sportive de drept public şi cluburile sportive de drept privat finanţate din fonduri publice în proporţie de cel puţin 50% din bugetul total anual au obligaţia de a comunica anual, prin publicare pe pagina de internet proprie, sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil şi execuţia bugetară anuală în termen de cel mult 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar anterior.
(5)În termenul prevăzut la alin. (4), cluburile sportive de drept public şi cluburile sportive de drept privat finanţate din fonduri publice în proporţie de cel puţin 50% din bugetul total anual au obligaţia de a comunica anual, prin publicare pe pagina de internet proprie, structura organizatorică, numele şi prenumele persoanelor din conducerea clubului, grila de salarizare, Registrul imobilizărilor, numărul persoanelor angajate şi organigrama instituţiei, numărul sportivilor legitimaţi pe secţii sportive şi categorii de vârstă, numărul antrenorilor şi instructorilor sportivi pe ramură de sport, cuantumul finanţării programelor sportive dedicate copiilor şi juniorilor, cuantumul remuneraţiilor, precum şi cuantumul altor venituri acordate pe baza contractelor de activitate sportivă şi calitatea în care persoana respectivă participă la activitatea sportivă, programele şi strategiile proprii, raportul de activitate, precum şi Regulamentul de organizare şi funcţionare. În cazul în care după momentul publicării intervin modificări, cluburile sportive de drept public au obligaţia de a actualiza informaţiile pe pagina de internet proprie în termen de 5 zile de la data apariţiei modificării.
(6)Preşedintele sau directorul clubului sportiv de drept public întocmeşte un raport anual de activitate pe care îl prezintă, după caz, organului administraţiei publice centrale, consiliului judeţean, Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori consiliului local sau senatului instituţiei de învăţământ superior de stat, în subordinea căruia/căreia funcţionează, în termen de 30 de zile de la încheierea anului.
(1)Cluburile sportive de drept public sunt persoane juridice, înfiinţate ca instituţii publice în subordinea administraţiei publice centrale, locale sau a instituţiilor de învăţământ superior de stat, şi au drept obiect de activitate performanţa, selecţia, pregătirea şi participarea la competiţii interne şi internaţionale.
(2)Cluburile sportive de drept public mono- sau polisportive se organizează şi funcţionează după regulamente proprii, elaborate conform legii.
(3)Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cluburilor sportive de drept public în subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat se face prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, la solicitarea acestora.
(4)Cluburile sportive de drept public şi cluburile sportive de drept privat finanţate din fonduri publice în proporţie de cel puţin 50% din bugetul total anual au obligaţia de a comunica anual, prin publicare pe pagina de internet proprie, sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil şi execuţia bugetară anuală în termen de cel mult 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar anterior.
(5)În termenul prevăzut la alin. (4), cluburile sportive de drept public şi cluburile sportive de drept privat finanţate din fonduri publice în proporţie de cel puţin 50% din bugetul total anual au obligaţia de a comunica anual, prin publicare pe pagina de internet proprie, structura organizatorică, numele şi prenumele persoanelor din conducerea clubului, grila de salarizare, Registrul imobilizărilor, numărul persoanelor angajate şi organigrama instituţiei, numărul sportivilor legitimaţi pe secţii sportive şi categorii de vârstă, numărul antrenorilor şi instructorilor sportivi pe ramură de sport, cuantumul finanţării programelor sportive dedicate copiilor şi juniorilor, cuantumul remuneraţiilor, precum şi cuantumul altor venituri acordate pe baza contractelor de activitate sportivă şi calitatea în care persoana respectivă participă la activitatea sportivă, programele şi strategiile proprii, raportul de activitate, precum şi Regulamentul de organizare şi funcţionare. În cazul în care după momentul publicării intervin modificări, cluburile sportive de drept public au obligaţia de a actualiza informaţiile pe pagina de internet proprie în termen de 5 zile de la data apariţiei modificării.
(6)Preşedintele sau directorul clubului sportiv de drept public întocmeşte un raport anual de activitate pe care îl prezintă, după caz, organului administraţiei publice centrale, consiliului judeţean, Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori consiliului local sau senatului instituţiei de învăţământ superior de stat, în subordinea căruia/căreia funcţionează, în termen de 30 de zile de la încheierea anului.Art. 30
Cluburile sportive de drept public pot primi spre administrare sau în folosinţă gratuită imobilele care deservesc activitatea sportivă, baze şi instalaţii sportive. Bazele şi instalaţiile sportive primite spre administrare şi folosinţă sunt considerate patrimoniu sportiv şi nu îşi vor schimba destinaţia sportivă fără aprobarea Ministerului Tineretului şi Sportului.
Art. 31
(1)Cluburile sportive profesioniste sunt structuri sportive organizate ca asociaţii fără scop patrimonial sau societăţi comerciale sportive pe acţiuni, care au obţinut licenţa din partea federaţiei sportive naţionale, emisă în conformitate cu statutele şi regulamentele federaţiilor internaţionale pe ramura de sport.
(2)Cluburile sportive profesioniste se organizează pentru una sau mai multe ramuri sportive.
(3)Cluburilor sportive profesioniste, organizate ca asociaţii fără scop patrimonial, li se aplică regimul juridic al acestui tip de asociaţii, iar cluburilor sportive profesioniste, organizate ca societăţi sportive comerciale pe acţiuni, li se aplică regimul juridic al societăţilor comerciale, cu particularităţile din prezenta lege.
(1)Cluburile sportive profesioniste sunt structuri sportive organizate ca asociaţii fără scop patrimonial sau societăţi comerciale sportive pe acţiuni, care au obţinut licenţa din partea federaţiei sportive naţionale, emisă în conformitate cu statutele şi regulamentele federaţiilor internaţionale pe ramura de sport.
(2)Cluburile sportive profesioniste se organizează pentru una sau mai multe ramuri sportive.
(3)Cluburilor sportive profesioniste, organizate ca asociaţii fără scop patrimonial, li se aplică regimul juridic al acestui tip de asociaţii, iar cluburilor sportive profesioniste, organizate ca societăţi sportive comerciale pe acţiuni, li se aplică regimul juridic al societăţilor comerciale, cu particularităţile din prezenta lege.(4)[textul din Art. 31, alin. (4) din titlul IV, capitolul III a fost abrogat la 16-nov-2004 de Art. I, punctul 20. din Legea 472/2004]
Art. 32
(1)Capitalul social iniţial al cluburilor sportive profesioniste se constituie în condiţiile legii.
(4)Reorganizarea cluburilor sportive se face potrivit regulamentului de aplicare a prezentei legi.
(1)Capitalul social iniţial al cluburilor sportive profesioniste se constituie în condiţiile legii.(2)[textul din Art. 32, alin. (2) din titlul IV, capitolul III a fost abrogat la 16-nov-2004 de Art. I, punctul 22. din Legea 472/2004]
(3)[textul din Art. 32, alin. (3) din titlul IV, capitolul III a fost abrogat la 16-nov-2004 de Art. I, punctul 22. din Legea 472/2004]
(4)Reorganizarea cluburilor sportive se face potrivit regulamentului de aplicare a prezentei legi.(5)Pot fi acţionari ai societăţilor comerciale sportive pe acţiuni persoane fizice şi juridice române, precum şi persoane fizice şi juridice străine. Participarea persoanelor fizice şi juridice străine la capitalul social al cluburilor sportive profesioniste nu va depăşi 49% din totalul acţiunilor.
(6)Nici o persoană fizică sau juridică dintre cele menţionate la alin. (5) nu poate deţine acţiuni din capitalul social, în mod simultan, la două sau mai multe societăţi comerciale sportive pe acţiuni de la aceeaşi ramură de sport.
(7)Statutul societăţilor comerciale sportive pe acţiuni nu va putea cuprinde nici o altă limitare pentru libera transmitere a acţiunilor.
Art. 33
Înstrăinarea bazelor sportive sau a instalaţiilor destinate practicării sportului, aflate în proprietatea societăţii comerciale sportive pe acţiuni, se face în condiţiile legii, fără schimbarea destinaţiei sportive.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »