Art. 462. - Art. 46 2 - Legea 58/1934 asupra CAMBIEI si BILETULUI LA ORDIN

M.Of. 100

În vigoare
Versiune de la: 11 Iulie 2022
Art. 462
Când prezintă la plată o cambie în original sau imaginea cambiei originale, prin trunchiere, instituţia de credit este obligată:
a)să verifice dacă acea cambie în original sau imaginea cambiei originale respectă prevederile legale cu privire la formă şi conţinut, inclusiv succesiunea girurilor, cu excepţia autenticităţii semnăturilor trăgătorului şi giranţilor sau, după caz, a reprezentanţilor legali sau a împuterniciţilor acestora;
b)să garanteze acurateţea şi conformitatea informaţiilor relevante pentru trunchiere, transmise electronic, cu datele din cambia în original, precum şi conformitatea imaginii cambiei cu cambia în original.
Instituţia de credit care prezintă la plată o cambie prin trunchiere răspunde de orice pierdere suferită prin nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. 1.