Art. 46. - Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice
M.Of. 1197
În vigoare Versiune de la: 10 Martie 2025
Art. 46
(1)Numirea în funcţia de prim-grefier, grefier-şef, grefier şef secţie se face pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, prin decizie a preşedintelui curţii de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă această instanţă.
(11)În cazul în care nu sunt candidaţi care să întrunească condiţiile prevăzute de lege pentru prezentarea la concurs, prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), persoanele numite în funcţiile de prim-grefier, grefier-şef, grefier şef secţie pot fi reînvestite în funcţie, pe durata a încă unui mandat, prin decizie a preşedintelui curţii de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă această instanţă.
(2)Numirea în funcţia de grefier informatician-şef se face pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, prin decizie a preşedintelui curţii de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă această instanţă.
(21)În cazul în care nu sunt candidaţi care să întrunească condiţiile prevăzute de lege pentru prezentarea la concurs, prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), persoana numită în funcţia de grefier informatician-şef poate fi reînvestită în funcţie pe durata a încă unui mandat, prin decizie a preşedintelui curţii de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă această instanţă.
(4)La încetarea mandatului funcţiei de conducere, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea poate ocupa, în condiţiile prevăzute la art. 45, o funcţie de conducere la aceeaşi instanţă sau la acelaşi parchet ori la altă instanţă sau parchet ori revin la instanţele sau parchetele de unde provin ori la o instanţă sau parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii.
(1)Numirea în funcţia de prim-grefier, grefier-şef, grefier şef secţie se face pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, prin decizie a preşedintelui curţii de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă această instanţă.
(11)În cazul în care nu sunt candidaţi care să întrunească condiţiile prevăzute de lege pentru prezentarea la concurs, prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), persoanele numite în funcţiile de prim-grefier, grefier-şef, grefier şef secţie pot fi reînvestite în funcţie, pe durata a încă unui mandat, prin decizie a preşedintelui curţii de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă această instanţă.
(2)Numirea în funcţia de grefier informatician-şef se face pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, prin decizie a preşedintelui curţii de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă această instanţă.
(21)În cazul în care nu sunt candidaţi care să întrunească condiţiile prevăzute de lege pentru prezentarea la concurs, prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), persoana numită în funcţia de grefier informatician-şef poate fi reînvestită în funcţie pe durata a încă unui mandat, prin decizie a preşedintelui curţii de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă această instanţă.(3)În cazul numirii în funcţia de informatician-şef la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu este necesar avizul prevăzut la alin. (2).
(4)La încetarea mandatului funcţiei de conducere, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea poate ocupa, în condiţiile prevăzute la art. 45, o funcţie de conducere la aceeaşi instanţă sau la acelaşi parchet ori la altă instanţă sau parchet ori revin la instanţele sau parchetele de unde provin ori la o instanţă sau parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (47)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (47)
- Sentinta nr. RJ 4e499d748/2025 din 11-apr-2025, Tribunalul Sibiu, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 4e8865758/2024 din 27-feb-2024, Tribunalul Valcea, drepturi salariale ale personalului din justitie (Litigii de munca)
- Decizie nr. RJ g868g9622/2023 din 29-mar-2023, Curtea de Apel Targu Mures, drepturi salariale ale personalului din justitie (Litigii de munca)