Art. 3. - Art. 3: Tutela administrativă - Legea 554/2004 contenciosului administrativ

M.Of. 1154

În vigoare
Versiune de la: 4 Noiembrie 2025
Art. 3: Tutela administrativă
(1)Prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale; acţiunea se formulează în termenul prevăzut la art. 11 alin. (1), care începe să curgă de la momentul comunicării actului către prefect şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Acţiunea introdusă de prefect este scutită de taxa de timbru.

(2)Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică, în condiţiile prezentei legi şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.
(3)Până la soluţionarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1) este suspendat de drept.