Art. 65. - Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

M.Of. 396

În vigoare
Versiune de la: 15 Aprilie 2022
Art. 65
Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă:
a)neluarea de către conducătorii serviciilor de asistenţă socială a măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (1) lit. e), referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activităţii;
b)neluarea de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situaţii de urgenţă a măsurilor pentru permanentizarea activităţii acestora, conform art. 5 alin. (1) lit. f);
c)neexecutarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. a), referitoare la evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri;
d)împiedicarea de către orice persoană fizică a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. a);
e)împiedicarea de către orice persoană fizică a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele şi animale afectate, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. b);
f)neefectuarea lucrărilor stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. c), referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii, de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situaţii de urgenţă să pună în aplicare aceste măsuri;
g)împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. c), referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii;
h)nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);
i)nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);
j)nerespectarea interdicţiilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a) de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise;
k)participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a);
l)desfăşurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a);
m)circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin. (3) lit. b);
n)nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din zonele stabilite în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. c) sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieşirea din aceste zone;
o)nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din clădirile, localităţile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina potrivit art. 5 alin. (3) lit. c);
p)nerespectarea de către operatori a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. d), referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise;
q)nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a condiţiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la desfăşurarea activităţii acestor instituţii sau operatori economici;
r)nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la suspendarea temporară a activităţii acestor instituţii sau operatori economici;
s)[textul din Art. 65, litera S. din capitolul III a fost abrogat la 15-aug-2020 de Actul din Decizia 457/2020]
ş)[textul din Art. 65, litera Ş. din capitolul III a fost abrogat la 15-aug-2020 de Actul din Decizia 457/2020]