Art. 5. - Art. 5: Datele de trafic - Legea 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice
M.Of. 1101
În vigoare Versiune de la: 8 Octombrie 2024
Art. 5: Datele de trafic
(1)Datele de trafic referitoare la abonaţi şi la utilizatori, prelucrate şi stocate de către furnizorul unei reţele publice de comunicaţii electronice sau de către furnizorul unui serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului, trebuie să fie şterse ori transformate în date anonime, atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de 3 ani de la data efectuării comunicării, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (2), (3) şi (5).
(21)Prelucrarea datelor de trafic efectuată în scopul stabilirii obligaţiilor contractuale ce privesc abonaţii serviciilor de comunicaţii cu plata în avans este permisă până la împlinirea unui termen de 3 ani de la data efectuării comunicării.
(6)Prevederile alin. (1)-(3) şi (5) nu aduc atingere posibilităţii organelor de urmărire penală, instanţelor de judecată şi organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale de a avea acces la datele de trafic, în condiţiile legii.
(1)Datele de trafic referitoare la abonaţi şi la utilizatori, prelucrate şi stocate de către furnizorul unei reţele publice de comunicaţii electronice sau de către furnizorul unui serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului, trebuie să fie şterse ori transformate în date anonime, atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de 3 ani de la data efectuării comunicării, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (2), (3) şi (5).(2)Prelucrarea datelor de trafic efectuată în scopul facturării abonaţilor sau al stabilirii obligaţiilor de plată pentru interconectare este permisă doar până la împlinirea unui termen de 3 ani de la data scadenţei obligaţiei de plată corespunzătoare.
(21)Prelucrarea datelor de trafic efectuată în scopul stabilirii obligaţiilor contractuale ce privesc abonaţii serviciilor de comunicaţii cu plata în avans este permisă până la împlinirea unui termen de 3 ani de la data efectuării comunicării.(3)Furnizorul unui serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului poate prelucra datele prevăzute la alin. (1), în vederea comercializării serviciilor sale sau a furnizării de servicii cu valoare adăugată, numai în măsura şi pe durata necesară comercializării, respectiv furnizării acestor servicii, şi numai cu consimţământul expres prealabil al abonatului sau utilizatorului la care se referă datele respective. Abonatul sau, după caz, utilizatorul îşi poate retrage oricând consimţământul exprimat cu privire la prelucrarea datelor de trafic.
(4)În cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3), furnizorul serviciului de comunicaţii electronice destinat publicului este obligat să informeze abonatul sau utilizatorul cu privire la categoriile de date de trafic care sunt prelucrate şi la durata prelucrării acestora. În cazul prevăzut la alin. (3), această informare trebuie să aibă loc anterior obţinerii consimţământului abonatului sau utilizatorului.
(5)Prelucrarea datelor de trafic în condiţiile alin. (1)-(4) poate fi efectuată numai de către persoanele care acţionează sub autoritatea furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, având ca atribuţii facturarea ori gestionarea traficului, relaţiile cu clienţii, detectarea fraudelor, comercializarea serviciilor de comunicaţii electronice sau furnizarea serviciilor cu valoare adăugată, şi este permisă numai în măsura în care este necesară pentru îndeplinirea acestor atribuţii.
(6)Prevederile alin. (1)-(3) şi (5) nu aduc atingere posibilităţii organelor de urmărire penală, instanţelor de judecată şi organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale de a avea acces la datele de trafic, în condiţiile legii.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Decizia 125/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi ale art. 12^1 alin. (1) din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice
- Decizia 621/2016 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b^1), art. 5 alin. (1) şi (2^1), precum şi ale art. 12^1 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (25)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (25)
- Sentinta nr. RJ 98264882d/2022 din 26-ian-2022, Judecatoria Bucuresti Sectorul 2, obligatie de a face (Civil)
- Decizie nr. 461/2021 din 25-iun-2021, Curtea de Apel Pitesti, falsul in inscrisuri sub semnatura privata (art.322 NCP) (Penal)
- Decizie nr. 6/2021 din 02-iun-2021, Curtea de Apel Brasov, exceptie de neconstitutionalitate (Penal)