Art. 63. - Art. 63: Bunuri materiale şi fonduri băneşti primite de instituţiile publice - Legea 500/2002 privind finantele publice

M.Of. 597

În vigoare
Versiune de la: 22 Noiembrie 2024
Art. 63: Bunuri materiale şi fonduri băneşti primite de instituţiile publice
(1)Instituţiile publice pot folosi, pentru desfăşurarea activităţii lor, bunuri materiale şi fonduri băneşti primite de la persoanele juridice şi fizice, sub formă de donaţii şi sponsorizări, cu respectarea dispoziţiilor legale.
(2)Fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice, primite în condiţiile alin. (1), în situaţia instituţiilor publice finanţate integral de la buget, se varsă direct la bugetul din care se finanţează acestea. Cu aceste sume se majorează creditele bugetare ale bugetului respectiv şi se vor utiliza potrivit prevederilor art. 49 alin. (1) şi cu respectarea destinaţiilor stabilite de transmiţător.
(3)Lunar, în termen de 10 zile de la expirarea lunii, ordonatorii principali de credite vor transmite Ministerului Finanţelor Publice situaţia privind sumele virate la buget şi utilizate potrivit alin. (2), în vederea introducerii modificărilor corespunzătoare în volumul şi structura bugetului de stat bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, după caz.
(4)Cu fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice în condiţiile alin. (1), în situaţia instituţiilor publice finanţate potrivit prevederilor art. 62 alin. (1) lit. b) şi c), se vor majora bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora. Aceste instituţii au obligaţia de a prezenta, în anexa la contul de execuţie bugetară trimestrială şi anuală, situaţia privind sumele primite şi utilizate în aceste condiţii şi cu care a fost majorat bugetul de venituri şi cheltuieli.
*) Potrivit prevederilor art. 63 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii sau integral din venituri proprii au obligaţia de a prezenta în anexa la contul de execuţie bugetară de la 31 decembrie 2004 "Situaţia privind sumele primite şi utilizate ca donaţii/sponsorizări," pe structura modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Normele metodologice privind modul de încasare şi utilizare a fondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizărilor de către instituţiile publice, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.661bis/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 11 decembrie 2003.

(5)Bunurile materiale primite de instituţiile publice în condiţiile alin. (1) se înregistrează în contabilitatea acestora.