Art. 24. - Art. 24 - Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii - Republicare*)
M.Of. 933
În vigoare Versiune de la: 30 Aprilie 2025
Arată norme de aplicare
Art. 24
Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:
a)executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), cu excepţiile prevăzute de lege;
b)continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii;
c)întocmirea ori semnarea documentaţiilor tehnice - D.T. necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi a proiectelor tehnice şi a documentaţiilor de execuţie, pentru alte specialităţi decât cele certificate prin diplomă universitară, în condiţiile prevăzute la art. 9.
Art. 24
Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:
a)executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), cu excepţiile prevăzute de lege;
b)continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii;*) Prin Decizia nr. 46/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi stabileşte că infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, constând în continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, nu vizează şi situaţia în care lucrările continuă după dispunerea opririi acestora de către organele de urmărire penală.
c)întocmirea ori semnarea documentaţiilor tehnice - D.T. necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi a proiectelor tehnice şi a documentaţiilor de execuţie, pentru alte specialităţi decât cele certificate prin diplomă universitară, în condiţiile prevăzute la art. 9.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Decizia 363/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi art. 24 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
- Decizia 409/2005 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (2553)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (2553)
- Decizie nr. RJ 84d58872d/2025 din 25-nov-2025, Curtea de Apel Brasov, infractiuni la alte legi speciale (Penal)
- Sentinta nr. RJ 28499769e/2025 din 19-nov-2025, Judecatoria Bucuresti Sectorul 1, reabilitarea judecatoreasca (art.527 NCPP) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 584e57547/2025 din 27-oct-2025, Judecatoria Sibiu, plangere contraventionala (Civil)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (8)
Articole numărul de obiecte din listă: (6)
- Rolul primarului şi al executorului judecătoresc în procedura de desfiinţare a unei construcţii edificate fără autorizaţie pe un teren public
- Critici referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea normei penale ce incriminează infracţiunea de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor de intervenţie asupra monumentelor istorice sau construcţiilor amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate^1
- Sebastian Boţic (coord.), Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Comentarii şi jurisprudenţă pe articole, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2021, 962 p.