Secţiunea 1 - Relaţiile dintre stat şi culte - Legea 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor - REPUBLICARE

M.Of. 201

În vigoare
Versiune de la: 26 Mai 2014
SECŢIUNEA 1:Relaţiile dintre stat şi culte
Art. 7
(1)Statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale.
(2)Statul român recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti.
Art. 8
(1)Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice.
(2)De asemenea, sunt persoane juridice şi părţile componente ale cultelor, aşa cum sunt menţionate în statutele sau codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute în acestea.
(3)Cultele funcţionează cu respectarea prevederilor legale şi în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioşi.
(4)Denumirea unui cult nu poate fi identică cu cea a altui cult recunoscut în România.
Art. 9
(1)În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.
(2)Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.
(3)Autorităţile publice cooperează cu cultele în domeniile de interes comun şi sprijină activitatea acestora.
(4)Statul român, prin autorităţile publice abilitate, sprijină activitatea spiritual-culturală şi socială în străinătate a cultelor recunoscute în România.
(5)Autorităţile publice centrale pot încheia cu cultele recunoscute atât parteneriate în domeniile de interes comun, cât şi acorduri pentru reglementarea unor aspecte specifice tradiţiei cultelor, care se supun aprobării prin lege.
Art. 10
(1)Cheltuielile pentru întreţinerea cultelor şi desfăşurarea activităţilor lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create şi administrate în conformitate cu statutele lor.
(2)Cultele pot stabili contribuţii din partea credincioşilor lor pentru susţinerea activităţilor pe care le desfăşoară.
(3)Statul promovează sprijinul acordat de cetăţeni cultelor prin deduceri din impozitul pe venit şi încurajează sponsorizările către culte, în condiţiile legii.
(4)Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului clerical şi neclerical aparţinând cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuţii în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al unităţilor de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite prin lege.
(5)Nimeni nu poate fi constrâns prin acte administrative sau prin alte metode să contribuie la cheltuielile unui cult religios.
(6)Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale.
(7)Statul sprijină activitatea cultelor recunoscute şi în calitate de furnizori de servicii sociale.
(8)Autorităţile publice asigură oricărei persoane, la cerere, dreptul de a fi consiliată potrivit propriilor convingeri religioase prin înlesnirea asistenţei religioase.
Art. 11
Sprijinul statului constă şi în acordarea de facilităţi fiscale, în condiţiile legii.
Art. 12
Utilizarea fondurilor băneşti primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, precum şi respectarea destinaţiei bunurilor primite în proprietate sau folosinţă de la autorităţile publice locale ori centrale se supun controlului statului.
Art. 13
(1)Raporturile dintre culte, precum şi cele dintre asociaţii şi grupuri religioase se desfăşoară pe baza înţelegerii şi a respectului reciproc.
(2)În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.
Art. 14
(1)Fiecare cult trebuie să aibă un organism naţional de conducere sau de reprezentare.
(2)Unităţile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate juridică, se înfiinţează şi se organizează de către culte potrivit propriilor statute, regulamente şi coduri canonice,
(3)Înfiinţarea unităţii de cult trebuie să fie comunicată, spre evidenţă, Secretariatului de Stat pentru Culte.

(4)Unităţile de cult nou-înfiinţate ca persoane juridice pot solicita şi primi sprijin financiar, în condiţiile legii.
Art. 15
Sigiliile şi ştampilele folosite de către un cult sau de către o unitate locală de cult trebuie să conţină şi denumirea oficială sub care cultul a fost recunoscut ori iniţialele acestuia.
Art. 16
(1)Cultele recunoscute pot folosi, în desfăşurarea activităţilor lor, orice limbă consideră de cuviinţă. Evidenţa financiar-contabilă se va ţine şi în limba română.
(2)În relaţiile oficiale cu autorităţile statului, cultele recunoscute folosesc limba română.