Art. 5. - Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - Republicare
M.Of. 1
În vigoare Versiune de la: 20 Octombrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 5
4.adaptare rezonabilă la locul de muncă - totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap; presupune modificarea şi/sau adaptarea programului de lucru în conformitate cu potenţialul funcţional al persoanei cu handicap, achiziţionarea de echipament asistiv, dispozitive şi tehnologii asistive şi alte măsuri asemenea;
5.angajare asistată - opţiunea de angajare care facilitează munca în locurile de muncă obişnuite de pe piaţa competitivă a muncii şi care presupune oferirea de sprijin în căutarea locului de muncă şi la locul de muncă, transport, tehnologii ajutătoare, instruire, specializare şi adaptarea sarcinilor în conformitate cu potenţialul persoanei cu handicap;
9.atelier protejat - program în cadrul căruia se pot desfăşura forme de pregătire pentru muncă adaptate nevoilor persoanelor cu handicap, activităţi de instruire, dezvoltare personală sau perfecţionare a abilităţilor; poate funcţiona în locaţii din comunitate, în centre de zi sau în centre rezidenţiale;
231.măsuri de protecţie - măsuri stabilite de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, cuprinse în programul individual de reabilitare şi integrare socială, referitoare la servicii sociale de tip asistent personal, asistent personal profesionist, servicii de îngrijire la domiciliu, echipă mobilă, servicii de asistenţă şi suport, servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu, centre de zi şi/sau centre rezidenţiale;
261.sistem naţional de management privind dizabilitatea - sistem informatic implementat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi destinat gestionării relaţiilor dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, ca instituţii publice cu rol în administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale, persoanele cu dizabilităţi şi/sau aparţinătorii acestora. Sistemul naţional de management privind dizabilitatea permite colectarea, stocarea şi diseminarea către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, beneficiari individuali şi parteneri instituţionali a informaţiilor referitoare la persoanele cu dizabilităţi, copii şi adulţi, încadrate în grad de handicap sau care solicită evaluarea în vederea încadrării în grad şi tip de handicap ori pentru care Comisia superioară a dispus măsura reevaluării;
29.unitate protejată autorizată - entitatea de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul căreia sunt angajate minimum 3 persoane cu handicap, care reprezintă cel puţin 30% din numărul total al angajaţilor, iar timpul de lucru cumulat al acestora reprezintă cel puţin 50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor, precum şi orice formă de organizare, potrivit legii, aleasă pentru desfăşurarea unei activităţi economice de către o persoană fizică deţinătoare a unui certificat de încadrare în grad de handicap;
30.indemnizaţie de solidaritate - prestaţie socială acordată persoanelor cu handicap vizual grav, cu handicap grav şi handicap accentuat;
31.punct de sprijin - prestaţie socială acordată pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap vizual grav, handicap grav şi handicap accentuat.
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile folosite au următoarele semnificaţii:
1.acces neîngrădit al persoanei cu handicap - accesul fără limitări sau restricţii la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;
2.accesibilitate - ansamblul de măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic, precum şi a mediului informaţional şi comunicaţional conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor esenţial de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor persoanelor cu handicap în societate;
3.adaptare - procesul de transformare a mediului fizic şi informaţional, a produselor sau sistemelor, pentru a le face disponibile şi persoanelor cu handicap;
4.adaptare rezonabilă la locul de muncă - totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap; presupune modificarea şi/sau adaptarea programului de lucru în conformitate cu potenţialul funcţional al persoanei cu handicap, achiziţionarea de echipament asistiv, dispozitive şi tehnologii asistive şi alte măsuri asemenea;
5.angajare asistată - opţiunea de angajare care facilitează munca în locurile de muncă obişnuite de pe piaţa competitivă a muncii şi care presupune oferirea de sprijin în căutarea locului de muncă şi la locul de muncă, transport, tehnologii ajutătoare, instruire, specializare şi adaptarea sarcinilor în conformitate cu potenţialul persoanei cu handicap;6.asistent personal al persoanei cu handicap grav - persoana care supraveghează, acordă asistenţă şi îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap;
7.asistent personal profesionist - persoana fizică atestată care asigură la domiciliul său îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat, aflat în condiţiile precizate de lege;
8.asistenţă vie - include asistenţa animală, ca de exemplu, câinele-ghid;
9.atelier protejat - program în cadrul căruia se pot desfăşura forme de pregătire pentru muncă adaptate nevoilor persoanelor cu handicap, activităţi de instruire, dezvoltare personală sau perfecţionare a abilităţilor; poate funcţiona în locaţii din comunitate, în centre de zi sau în centre rezidenţiale;10.bugetul personal complementar - stabileşte limitele cheltuielilor personale din cursul unei luni, în funcţie de gradul de handicap, pentru plata taxei de abonament radio/TV, a abonamentului telefonic cu impulsuri incluse şi a taxei pentru abonamentul la curentul electric;
11.căi şi mijloace de acces - elementele prin care se asigură accesul în clădirile publice şi care asigură posibilitatea deplasării persoanelor cu handicap în interiorul clădirii;
12.cerinţe educative speciale - necesităţile educaţionale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educaţiei adaptate particularităţilor individuale şi celor caracteristice unei anumite deficienţe sau tulburări/dificultăţi de învăţare, precum şi o asistenţă complexă de tip medical, social etc.;
13.clădiri de utilitate publică - clădirile aparţinând instituţiilor publice şi private care oferă populaţiei diferite tipuri de servicii;
14.comisie de evaluare a persoanelor adulte cu handicap - organul de specialitate fără personalitate juridică în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale cărei atribuţii principale sunt stabilite prin prezenta lege;
15.contractare - procedura de finanţare/cofinanţare de către autorităţile administraţiei publice locale a serviciilor sociale publice realizate de furnizorii privaţi de servicii sociale, acreditaţi în condiţiile legii;
16.dizabilitate - termenul generic pentru afectări/deficienţe, limitări de activitate şi restricţii de participare, definite conform Clasificării internaţionale a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii, adoptată şi aprobată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, şi care relevă aspectul negativ al interacţiunii individ-context;
17.egalizarea şanselor - procesul prin care diferitele structuri sociale şi de mediu, infrastructura, serviciile, activităţile informative sau documentare devin disponibile şi persoanelor cu handicap;
18.incluziune socială - setul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării şi comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale;
19.indemnizaţie lunară - prestaţia socială lunară reprezentând sume de bani acordate persoanelor cu handicap de natură să faciliteze egalizarea de şanse, asigurarea unei vieţi autonome şi favorizarea incluziunii lor sociale;
20.integrare socială - procesul de interacţiune dintre individ sau grup şi mediul social, prin intermediul căruia se realizează un echilibru funcţional al părţilor;
21.însoţitor - persoana care acompaniază persoana cu handicap şi care beneficiază de drepturi în condiţiile prevăzute de lege;
22.loc de muncă protejat - spaţiul aferent activităţii persoanei cu handicap, adaptat nevoilor acesteia, care include cel puţin locul de muncă, echipamentul, toaleta şi căile de acces;
23.manager de caz - membrul echipei pluridisciplinare care coordonează, monitorizează şi evaluează îndeplinirea planului individual de servicii, precum şi măsurile luate în legătură cu adultul cu handicap;
231.măsuri de protecţie - măsuri stabilite de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, cuprinse în programul individual de reabilitare şi integrare socială, referitoare la servicii sociale de tip asistent personal, asistent personal profesionist, servicii de îngrijire la domiciliu, echipă mobilă, servicii de asistenţă şi suport, servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu, centre de zi şi/sau centre rezidenţiale;24.plan individual de servicii - documentul care fixează obiective pe termen scurt, mediu şi lung, precizând modalităţile de intervenţie şi sprijin pentru adulţii cu handicap, prin care se realizează activităţile şi serviciile precizate în programul individual de reabilitare şi integrare socială;
25.program individual de reabilitare şi integrare socială - documentul elaborat de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în care sunt precizate activităţile şi serviciile de care adultul cu handicap are nevoie în procesul de integrare socială;
26.reprezentant legal - părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile faţă de persoana cu handicap;
261.sistem naţional de management privind dizabilitatea - sistem informatic implementat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi destinat gestionării relaţiilor dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, ca instituţii publice cu rol în administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale, persoanele cu dizabilităţi şi/sau aparţinătorii acestora. Sistemul naţional de management privind dizabilitatea permite colectarea, stocarea şi diseminarea către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, beneficiari individuali şi parteneri instituţionali a informaţiilor referitoare la persoanele cu dizabilităţi, copii şi adulţi, încadrate în grad de handicap sau care solicită evaluarea în vederea încadrării în grad şi tip de handicap ori pentru care Comisia superioară a dispus măsura reevaluării;27.şanse egale - rezultatul procesului de egalizare a şanselor, prin care diferitele structuri ale societăţii şi mediului sunt accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu handicap;
28.tehnologie asistivă şi de acces - tehnologia care asigură accesul cu şanse egale al persoanelor cu handicap la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;
29.unitate protejată autorizată - entitatea de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul căreia sunt angajate minimum 3 persoane cu handicap, care reprezintă cel puţin 30% din numărul total al angajaţilor, iar timpul de lucru cumulat al acestora reprezintă cel puţin 50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor, precum şi orice formă de organizare, potrivit legii, aleasă pentru desfăşurarea unei activităţi economice de către o persoană fizică deţinătoare a unui certificat de încadrare în grad de handicap;
30.indemnizaţie de solidaritate - prestaţie socială acordată persoanelor cu handicap vizual grav, cu handicap grav şi handicap accentuat;
31.punct de sprijin - prestaţie socială acordată pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap vizual grav, handicap grav şi handicap accentuat.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Decizia 154/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 pct. 14 şi ale art. 87 alin. (1) lit. a), b), d)-g) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
- Decizia 1060/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 pct. 14, art. 85 alin. (10), art. 87 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (1081)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (1081)
- Sentinta nr. RJ 865527937/2025 din 07-iul-2025, Tribunalul Sibiu, drepturi banesti (Litigii de munca)
- Decizie nr. RJ 984e9e82e/2025 din 02-iul-2025, Curtea de Apel Brasov, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Hotarare nr. 189/2025 din 01-ian-2025, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Bucuresti
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (6)
Articole numărul de obiecte din listă: (6)
- Profilarea în recrutare, la graniţa dintre etică şi discriminare
- Consideraţii asupra dreptului la acces în spaţiile publice din perspectiva legislaţiei privind combaterea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare
- Asistenţa pentru încheierea actelor juridice, măsură insolită de protecţie a persoanei fizice majore care suferă de dizabilităţi intelectuale sau psihosociale