Art. 42. - Art. 42 - Legea 407/2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic

M.Of. 944

În vigoare
Versiune de la: 17 Noiembrie 2025
Art. 42
(1)Constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, următoarele fapte:
a)vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 32;
b)vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare;
c)tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv;
d)practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari;
e)emiterea de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşesc cotele de recoltă şi cifrele de intervenţie aprobate pentru fiecare gestionar;
f)vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale;
g)vânătoarea în Rezervaţia Biosferei «Delta Dunării», în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din celelalte arii naturale protejate, altfel decât în condiţiile art. 391;
h)vânătoarea în perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, altfel decât în condiţiile art. 34;

i)vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială avifaunistică în care vânătoarea este interzisă şi a speciilor care fac obiectul protecţiei în ariile speciale de conservare cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, din planurile de management ale ariilor protejate;
j)urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparţinând altui gestionar, fără acordul acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă în toc şi în afara căilor de comunicaţie;
k)vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze;
l)vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform anexei nr. 1 şi prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile din anexa nr. 2;
m)vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, cu excepţia situaţiilor de urgenţă stabilite prin derogări acordate de autoritatea publică centrală care răspunde de mediu pentru recoltarea exemplarelor din specia mistreţ în vederea prevenirii pagubelor sau pentru combaterea epizootiilor, şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. ad);

n)vânarea mamiferelor şi păsărilor cu mijloace neautorizate;
o)utilizarea, indiferent de scop, a substanţelor chimice care provoacă intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 1 lit. ad);

p)vânarea urşilor la nadă sau la bârlog;
q)accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane neautorizate, păsări de pradă şi arcuri;
r)accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care percuţia cartuşului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România;
s)practicarea vânătorii cu armă altfel decât ţinută în mână.

(2)Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă au fost săvârşite:
a)de o persoană cu atribuţii de serviciu în domeniul vânătorii, precum şi de reprezentanţii persoanelor juridice care au în obiectul de activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea;
b)recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de pe suprafeţele din intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", altfel decât în condiţiile derogărilor stabilite conform legii;
c)vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea şi practicarea vânătorii.