Capitolul i - Dispoziţii generale - Legea 360/2002 privind Statutul politistului
M.Of. 440
În vigoare Versiune de la: 19 Septembrie 2025
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului.
(2)Exercitarea profesiei de poliţist implică, prin natura sa, îndatoriri şi riscuri deosebite.
(3)Statutul special este conferit de îndatoririle şi riscurile deosebite, de portul de armă şi de celelalte diferenţieri prevăzute în prezentul statut.
Art. 2
(1)Poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu, în limitele competenţelor stabilite prin lege.
(2)Autoritatea funcţiei nu poate fi exercitată în interes personal.
Art. 3
Poliţistul îşi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi în sprijinul persoanei, comunităţii şi instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii, cu respectarea principiilor imparţialităţii, nediscriminării, proporţionalităţii şi gradualităţii.
Art. 4
(1)Poliţistul este obligat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, Constituţia şi legile ţării, jurământul de credinţă faţă de România, prevederile regulamentelor de serviciu şi să îndeplinească ordinele şi dispoziţiile legale ale şefilor ierarhici privind activitatea sa profesională.
(1)Poliţistul este obligat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, Constituţia şi legile ţării, jurământul de credinţă faţă de România, prevederile regulamentelor de serviciu şi să îndeplinească ordinele şi dispoziţiile legale ale şefilor ierarhici privind activitatea sa profesională.(2)Poliţistul răspunde, în condiţiile legii, pentru modul în care îşi execută atribuţiile de serviciu.
Art. 5
Şefii ierarhici din cadrul Poliţiei Române răspund pentru legalitatea dispoziţiilor date subordonaţilor. Ei sunt obligaţi să verifice dacă acestea au fost transmise şi înţelese corect şi să controleze modul de îndeplinire a lor.
Art. 6
Poliţistul beneficiază de drepturi compensatorii acordate potrivit prezentei legi pentru condiţiile speciale şi riscurile pe care le implică exercitarea profesiei.