Art. 691. - Art. 69 1 - Legea 360/2002 privind Statutul politistului
M.Of. 440
În vigoare Versiune de la: 19 Septembrie 2025
Art. 691
(1)Limitele de vârstă în gradul profesional până la care poliţiştii pot fi menţinuţi în serviciu sunt vârstele standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzute de legislaţia de asigurări sociale şi pensii care reglementează sistemul public de pensii pentru instituţiile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
(2)Chestorii de poliţie, chestorii principali de poliţie, chestorii şefi de poliţie şi chestorii generali de poliţie sunt menţinuţi în serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare până la vârsta de 60 de ani sau încetează raporturile de serviciu, la cerere, în condiţiile prevederilor legale în vigoare.
(3)După împlinirea vârstei de 60 de ani, poliţiştii prevăzuţi la alin. (2) pot fi menţinuţi în serviciu până la împlinirea vârstei de 62 de ani, la cerere, dacă starea de sănătate le permite rezolvarea în foarte bune condiţii a atribuţiilor ce le revin, cu aprobarea anuală a ministrului administraţiei şi internelor.
(4)În raport cu nevoile de încadrare, poliţiştii, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (2), pot fi menţinuţi în serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare până la vârsta de 60 de ani, după cum urmează:
a)cu aprobarea anuală a ministrului administraţiei şi internelor, pentru ofiţerii de poliţie;
b)cu aprobarea anuală a inspectorilor generali/similari, pentru agenţii de poliţie.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Decizia 223/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. c) şi ale art. 69^1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
- Decizia 117/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. c) şi ale art. 69^1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (3)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (3)
- Sentinta nr. 2961/2011 din 29-iun-2011, Tribunalul Galati, litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999) (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 1523/2011 din 07-apr-2011, Tribunalul Galati, litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999) (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 1523/2011 din 07-apr-2011, Tribunalul Galati, alte cereri (Contencios administrativ si fiscal)