Art. 59. - Legea 304/2022 privind organizarea judiciară

M.Of. 1104

În vigoare
Versiune de la: 29 Decembrie 2023 până la: 7 Octombrie 2024
Art. 59
(1)Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.
(2)Contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate în materie penală de către judecătorii şi tribunale în cursul judecăţii în primă instanţă, de către judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la aceste instanţe se soluţionează în complet format din 2 judecători.
(3)Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
(4)Judecătorii stagiari pot participa, cu vot consultativ, la completurile de judecată compuse dintr-un judecător definitiv.
*) Prin Decizia nr. 10/2023, ICCJ admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 142 şi 144 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 59 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, stabileşte că: "Cererea de strămutare, de competenţa curţii de apel, a unui proces aflat în etapa apelului sau a recursului se soluţionează în compunerea prevăzută de lege pentru stadiul procesual respectiv."