Titlul v - Răspunderea judecătorilor şi procurorilor - Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
M.Of. 1102
În vigoare Versiune de la: 13 Decembrie 2024
TITLUL V:Răspunderea judecătorilor şi procurorilor
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 265
Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar, contravenţional şi penal, în condiţiile legii.
Art. 266
(1)Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii sau Inspecţia Judiciară, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.
(2)Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate avea ca obiect soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti sau dispuse prin ordonanţele procurorului, care sunt supuse căilor legale de atac.
Art. 267
(1)Judecătorii şi procurorii pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi pentru măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune, dacă urmează a fi dispusă obligaţia de a nu exercita funcţia de judecător sau procuror.
(3)În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii şi procurorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei potrivit legii, Secţia pentru judecători sau, după caz, Secţia pentru procurori fiind informată de îndată de organul care a dispus reţinerea sau percheziţia.
Art. 268
(1)Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
(2)Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care, chiar dacă nu mai sunt în funcţie, şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, conform definiţiei acestora de la art. 272.
(3)În lipsa relei-credinţe sau a gravei neglijenţe, judecătorii şi procurorii nu răspund pentru soluţiile pronunţate.
(4)Există eroare judiciară atunci când:
a)s-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară;
b)s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă în mod evident contrară legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, prin care au fost afectate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară.
(5)Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare.
(6)Prin Codul de procedură penală pot fi reglementate ipoteze şi proceduri specifice în care se poate angaja răspunderea statului şi regresul acestuia.
Art. 269
(1)Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune în despăgubiri numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor. Competenţa soluţionării acţiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul. Judecătorului sau procurorului vizat i se comunică de îndată, de către Ministerul Finanţelor, cererea de chemare în judecată. În cadrul procesului, judecătorul sau procurorul vizat poate formula cerere de intervenţie, în condiţiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Plata de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de maximum 6 luni de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive.
(3)După comunicarea hotărârii definitive pronunţate în acţiunea prevăzută la alin. (1), Ministerul Finanţelor va sesiza secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a constata dacă eroarea judiciară este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
(4)La solicitarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară efectuează verificări în vederea evaluării dacă eroarea judiciară este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
(5)Verificările prevăzute la alin. (4) se finalizează în termen de 30 de zile de la sesizare. Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului cu cel mult 30 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.
(6)Verificările Inspecţiei Judiciare sunt efectuate de o comisie alcătuită, în funcţie de calitatea celui vizat, din 3 judecători, inspectori judiciari, sau 3 procurori, inspectori judiciari. În situaţia în care în aceeaşi cauză sunt verificaţi judecători şi procurori, se vor forma două comisii care vor verifica distinct faptele, în funcţie de calitatea persoanelor verificate.
(7)În cadrul verificărilor, ascultarea judecătorului şi procurorului vizat este obligatorie. Refuzul judecătorului sau procurorului verificat de a face declaraţii sau de a se prezenta la audieri se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea verificărilor. Judecătorul sau procurorul vizat are dreptul să cunoască toate actele verificării şi să solicite probe în apărare. Inspectorii pot audia orice alte persoane implicate în cauza în care se fac verificări.
(8)Verificările se finalizează printr-un raport prin care, în baza întregului material probatoriu administrat, Inspecţia Judiciară apreciază dacă eroarea judiciară a fost săvârşită de judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Raportul este supus confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune motivat, o singură dată, completarea verificărilor. Completarea se efectuează de comisie în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.
(9)Raportul se comunică secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii şi judecătorului sau procurorului vizat.
(10)După dezbaterea raportului Inspecţiei Judiciare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii pronunţă, în termen de cel mult 30 de zile de la data şedinţei în care s-a dezbătut raportul, una dintre următoarele soluţii:
a)restituie raportul la Inspecţia Judiciară în cazul în care consideră că verificările nu sunt complete; în acest caz, hotărârea trebuie să cuprindă faptele şi împrejurările cu privire la care se impune completarea verificărilor şi natura verificărilor care se efectuează în completare; completarea se efectuează în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a fost dispusă;
b)aprobă raportul şi constată că eroarea judiciară este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă;
c)respinge motivat raportul şi constată că eroarea judiciară nu a fost comisă ca urmare a exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
(11)Hotărârile adoptate potrivit alin. (10) lit. b) şi c) se motivează în termen de cel mult 30 de zile şi se comunică Ministerului Finanţelor în termen de cel mult 3 zile de la motivare.
(12)Statul, prin Ministerul Finanţelor, va exercita acţiunea în regres împotriva judecătorului sau procurorului dacă, prin hotărârea adoptată de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii în condiţiile alin. (10), s-a constatat faptul că eroarea judiciară este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
(13)Termenul de exercitare a acţiunii în regres este de un an de la data plăţii de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire.
(14)Competenţa de soluţionare a acţiunii în regres revine, în primă instanţă, secţiei civile a curţii de apel de la domiciliul pârâtului. În cazul în care judecătorul sau procurorul împotriva căruia se exercită acţiunea în regres îşi exercită atribuţiile în cadrul acestei curţi sau la parchetul de pe lângă aceasta, acţiunea în regres va fi soluţionată de o curte de apel învecinată, la alegerea reclamantului.
(15)Împotriva hotărârii pronunţate potrivit alin. (14) se poate exercita calea de atac a recursului la secţia corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(16)Judecătorii şi procurorii pot încheia o asigurare profesională pentru eroarea judiciară cauzată de exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, în condiţiile legii. Asigurarea va fi acoperită integral de către judecător sau procuror.
CAPITOLUL II:Răspunderea disciplinară
Art. 270
(1)Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora răspund disciplinar pentru săvârşirea, cu vinovăţie, a abaterilor disciplinare prevăzute de lege.
(2)Răspunderea disciplinară nu înlătură răspunderea penală sau contravenţională pentru fapta săvârşită, în măsura în care prin aceasta s-au încălcat îndatoriri de serviciu. Pe durata procesului penal se suspendă procedura disciplinară pentru aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană.
(3)Răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor militari poate fi angajată numai potrivit dispoziţiilor prezentei legi.
Art. 271
Constituie abateri disciplinare:
a)încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii;
b)atitudinile nedemne în timpul serviciului faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii;
c)desfăşurarea de activităţi cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în public sau în timpul serviciului;
d)refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces;
e)refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;
f)nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea;
g)nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;
h)nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea unor cereri repetate şi nejustificate de abţinere;
i)nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii;
j)absenţele nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului;
k)imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;
l)nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;
m)folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii;
n)nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;
o)obstrucţionarea activităţii inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;
p)participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor;
q)neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege;
r)utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului, lipsa totală a motivării ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de judecător sau procuror;
s)exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
Art. 272
(1)Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
(2)Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.
(3)În scopul determinării cazurilor în care se nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual se vor lua în considerare gradul de claritate şi precizie a normelor încălcate, noutatea şi dificultatea problemei de drept prin raportare la jurisprudenţa şi doctrina în materie, gravitatea nerespectării, precum şi alte circumstanţe profesionale obiective.
Art. 273
(1)Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt:
a)avertismentul;
b)diminuarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare cu până la 25% pe o perioadă de până la un an;
c)mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la trei ani la o altă instanţă sau la un alt parchet, chiar de grad imediat inferior;
d)retrogradarea în grad profesional;
e)suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni;
f)excluderea din magistratură.
(2)Sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (1) se aplică de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii.
(3)Sancţiunile disciplinare se radiază de drept în termen de 3 ani de la data executării, dacă judecătorului sau procurorului nu i se aplică o nouă sancţiune disciplinară în acest termen.
Art. 274
Dispoziţiile privind abaterile disciplinare şi sancţiunile disciplinare ale judecătorilor şi procurorilor se aplică în mod corespunzător şi magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, iar procedura de aplicare a sancţiunilor disciplinare este cea prevăzută de prezenta lege.
Art. 275
(1)Pentru personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, sancţiunile disciplinare se aplică de către conducătorul instituţiei unde este încadrat, la propunerea comisiei de disciplină care efectuează cercetarea disciplinară a abaterii. Pentru magistraţii-asistenţi, sancţiunile disciplinare se aplică de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la propunerea comisiei de disciplină care efectuează cercetarea disciplinară a abaterii.
(2)Pentru personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, comisia de disciplină se constituie la nivelul instituţiei unde funcţionează personalul şi este alcătuită din cinci membri: trei desemnaţi de conducerea instituţiei din rândul acestui personal cu o vechime de cel puţin 7 ani în funcţie şi doi reprezentanţi ai acestui personal, desemnaţi de adunarea generală comună a acestui personal din cadrul instituţiei, cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Pentru instituţiile subordonate sau aflate în coordonare la nivelul cărora nu se poate constitui această comisie, cercetarea disciplinară se poate face de comisia de disciplină de la nivelul instituţiei în subordinea sau coordonarea căreia se află.
(3)Pentru magistraţii-asistenţi, comisia de disciplină este alcătuită din cinci membri: trei judecători desemnaţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi doi reprezentanţi ai magistraţilor-asistenţi, desemnaţi de adunarea generală a acestora, cu votul majorităţii celor prezenţi.
(4)Membrii supleanţi desemnaţi în acelaşi mod ca membrii titulari îi înlocuiesc de drept pe membrii titulari, în situaţia în care aceştia lipsesc temporar pe perioada desfăşurării cercetării disciplinare.
(5)Membrii comisiei de disciplină şi supleanţii sunt desemnaţi pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, în aceleaşi condiţii.
(6)Din comisia de disciplină, ca membri titulari sau supleanţi, nu pot face parte:
a)soţi, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv, în timpul aceluiaşi mandat;
b)persoane care au fost sancţionate disciplinar în ultimii 3 ani, cu excepţia cazurilor în care a intervenit radierea sancţiunii disciplinare, sau care se află în curs de cercetare disciplinară. Dacă cercetarea începe după numirea în comisie, calitatea de membru încetează, fiind numit un nou membru pentru mandatul rămas.
(7)Preşedintele comisiei de disciplină este desemnat prin vot secret, cu majoritate simplă, din rândul membrilor comisiei.
(8)În cazul în care membrul comisiei de disciplină este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu persoana cercetată ori în cazul în care s-a pronunţat anterior cu privire la cauza cercetată, acesta nu participă la soluţionarea respectivei cauze şi este înlocuit pentru soluţionarea respectivei cauze cu unul dintre membrii supleanţi, în mod corespunzător.
(9)Lucrările de secretariat ale comisiei de disciplină sunt asigurate de un secretar şi, în lipsa acestuia, de un secretar supleant, care sunt numiţi de conducerea instituţiei.
Art. 276
(1)Sesizarea comisiei de disciplină se poate face de către orice persoană interesată ori din oficiu.
(2)Sesizarea disciplinară cuprinde următoarele menţiuni:
a)numele, prenumele, domiciliul persoanei care formulează sesizarea, precum şi, dacă este cazul, funcţia deţinută;
b)numele, prenumele, funcţia deţinută şi compartimentul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea persoana împotriva căreia este formulată sesizarea;
c)descrierea faptei ce constituie obiectul sesizării;
d)temeiul legal al sesizării, respectiv încadrarea faptei;
e)indicarea, cel puţin cu aproximaţie, a datei la care fapta a fost săvârşită;
f)arătarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea;
g)data şi semnătura persoanei ce formulează sesizarea.
(3)Sesizarea se formulează în scris şi va fi însoţită, în măsura în care este posibil, de înscrisurile care o susţin.
(4)Sesizarea va fi clasată dacă nu cuprinde menţiunile prevăzute la alin. (1), cu excepţia lit. e).
Art. 277
(1)În cadrul cercetării prealabile se vor stabili faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente ce pot fi avute în vedere pentru calificarea faptelor drept abateri disciplinare şi pentru aprecierea vinovăţiei sau a nevinovăţiei persoanei cercetate.
(2)Persoanei cercetate i se va înainta, după caz, o copie de pe sesizarea adresată comisiei de disciplină, sub sancţiunea nulităţii.
(3)Citarea şi ascultarea persoanei cercetate, precum şi verificarea apărărilor acesteia sunt obligatorii. Audierea acesteia trebuie consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii. Persoana cercetată poate fi asistată sau reprezentată de un avocat ori de o altă persoană din cadrul instituţiei. Refuzul persoanei în cauză de a se prezenta la cercetări sau de a face declaraţii se consemnează într-un proces-verbal şi împiedică finalizarea cercetării prealabile.
(4)Poate fi citată spre a fi audiată persoana care a înaintat sesizarea comisiei de disciplină, precum şi orice altă persoană ale cărei declaraţii sunt necesare la soluţionarea cauzei.
(5)Persoana cercetată ori, după caz, reprezentantul sau apărătorul său are dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului şi poate solicita administrarea de probe în apărare.
(6)Rezultatul cercetării prealabile este consemnat într-un raport motivat care se înaintează de către comisia de disciplină preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru magistraţii-asistenţi, respectiv conducătorului instituţiei, pentru celălalt personal, în termen de 30 de zile de la începerea cercetării.
(7)Lucrările Comisiei de disciplină se consemnează într-un proces-verbal care va fi semnat de toţi membrii acesteia. În procesul-verbal se consemnează dacă persoana cercetată nu s-a prezentat în faţa comisiei de disciplină.
(8)Deciziile comisiei de disciplină se adoptă în prezenţa tuturor membrilor şi cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Art. 278
(1)Soluţiile pe care le poate dispune comisia de disciplină sunt:
a)să dispună motivat clasarea, în cazul în care sunt depăşite termenele legale sau sesizarea nu conţine elementele cerute de lege;
b)să propună conducătorului instituţiei respingerea sesizării, în cazul în care comisia de disciplină constată că aceasta este neîntemeiată, că fapta săvârşită nu constituie abatere disciplinară sau că persoana cercetată nu este vinovată;
c)să propună admiterea sesizării şi aplicarea unei sancţiuni disciplinare, în cazul în care comisia de disciplină constată că aceasta este întemeiată; sancţiunea propusă va fi proporţională, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite şi urmările acesteia, cu cauzele care au determinat săvârşirea acesteia, cu împrejurările concrete în care abaterea a fost săvârşită, cu gradul de vinovăţie, cu circumstanţele personale ale celui cercetat, comportarea generală în timpul serviciului şi existenţa în antecedentele celui cercetat a altor sancţiuni disciplinare pentru care nu a intervenit radierea.
(2)Măsurile de la alin. (1) lit. b) şi c) se dispun prin act administrativ al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv al conducătorului instituţiei, care se redactează în termen de maximum 20 de zile de la data propunerii comisiei de disciplină.
(3)În cazul în care comisia de disciplină are indicii că fapta săvârşită de persoana cercetată poate fi considerată infracţiune, aceasta propune sesizarea organelor de urmărire penală.
Art. 279
În măsura în care preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv conducătorul instituţiei consideră că este necesară completarea cercetării prealabile, va dispune efectuarea de verificări suplimentare, comisia de disciplină putând, motivat, să emită un raport nou, să emită un raport de completare a celui iniţial sau să menţină raportul iniţial.
Art. 280
(1)Sancţiunea disciplinară aplicată nu poate fi mai gravă decât cea propusă de comisia de disciplină.
(2)Sub sancţiunea nulităţii absolute, actul administrativ prevăzut la art. 278 alin. (2) va cuprinde în mod obligatoriu următoarele menţiuni:
a)numele şi prenumele persoanei sancţionate şi descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b)precizarea prevederilor din actele normative în vigoare care au fost încălcate de cel sancţionat;
c)temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară;
d)sancţiunea ce va fi aplicată;
e)termenul în care hotărârea poate fi atacată şi instanţa competentă.
(3)Actul prevăzut la alin. (1) se comunică în scris persoanei vizate de sesizare şi autorului sesizării, conform dispoziţiilor legale, în termen de maximum 10 zile de la data emiterii lui.
(4)Actul administrativ de aplicare a sancţiunii disciplinare poate fi atacat în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ şi fiscal competentă, fără parcurgerea procedurii prealabile.
(5)Sancţiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare.
Art. 281
(1)Aplicarea unei sancţiuni disciplinare persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere, cu excepţia avertismentului, atrage revocarea din funcţia de conducere.
(2)Persoana revocată dintr-o funcţie de conducere în condiţiile alin. (1) nu mai poate fi numită într-o funcţie de conducere pe o perioadă de 3 ani de la data aplicării sancţiunii disciplinare.