Titlul iii - Drepturile şi îndatoririle judecătorilor şi procurorilor - Legea 303/2004 ) privind statutul judecătorilor şi procurorilor - Republicare

M.Of. 826

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Decembrie 2022
TITLUL III:Drepturile şi îndatoririle judecătorilor şi procurorilor
Art. 73
Stabilirea drepturilor judecătorilor şi procurorilor se face ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii şi urmăreşte garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora.
Art. 74
(1)Pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege.
(2)Drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială.
(3)[textul din Art. 74, alin. (3) din titlul III a fost abrogat la 30-iun-2006 de Art. I, punctul 3. din Ordonanta urgenta 50/2006]
(4)Judecătorii şi procurorii militari sunt militari activi şi au toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate.
(5)Salarizarea şi celelalte drepturi cuvenite judecătorilor şi procurorilor militari se asigură de Ministerul Apărării Naţionale, în concordanţă cu prevederile legislaţiei privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti şi cu reglementările referitoare la drepturile materiale şi băneşti specifice calităţii de militar activ şi, respectiv, de salariat civil al acestui minister.
(6)Acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari se fac potrivit normelor aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apărării Naţionale.
Art. 75
(1)Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are dreptul, respectiv obligaţia ca, la cerere sau din oficiu:
a)să apere judecătorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea, precum şi împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea;
b)să apere reputaţia profesională a judecătorilor;
c)să apere independenţa puterii judecătoreşti.
(2)Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii are dreptul, respectiv obligaţia ca, la cerere sau din oficiu:
a)să apere procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta care le-ar putea afecta imparţialitatea sau independenţa în dispunerea soluţiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea;
b)să apere reputaţia profesională a procurorilor.
(3)Sesizările privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său se soluţionează, la cerere sau din oficiu, de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul fiecărei secţii.
(4)Judecătorii sau procurorii care sunt în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) se pot adresa secţiilor corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a dispune măsurile necesare, conform legii.

Art. 76
Judecătorii şi procurorii sunt liberi să organizeze sau să adere la organizaţii profesionale locale, naţionale sau internaţionale, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor profesionale, precum şi la cele prevăzute la art. 11 alin. (3), putând face parte din organele de conducere ale acestora.

Art. 77
(1)Judecătorii şi procurorii în funcţie sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor.
(2)Măsurile speciale de protecţie, condiţiile şi modul de realizare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii şi a Ministerului Afacerilor Interne.

(3)Măsurile concrete de protecţie dispuse de organele competente pentru fiecare caz în parte se comunică de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 78
(1)Judecătorii şi procurorii, inclusiv cei pensionaţi, beneficiază de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale Ministerului Justiţiei, Ministerului Public sau, în cazul procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării Naţionale, în cazul în care viaţa, sănătatea ori bunurile le sunt afectate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.

(2)Despăgubirile prevăzute la alin. (1) se acordă în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

(3)În cazul refuzului de acordare a despăgubirilor prevăzute la alin. (1), beneficiarul acestora se poate adresa secţiei de contencios administrativ a tribunalului. Acţiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Art. 79
(1)Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare.
(2)Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la cursuri sau alte forme de specializare organizate în ţară sau în străinătate, pentru pregătirea şi susţinerea examenului de capacitate şi de doctorat, precum şi la concedii fără plată, potrivit Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor.
(3)Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii medicale şi la alte concedii, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(4)În perioada concediului de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani, judecătorii sau procurorii au dreptul la o indemnizaţie în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de la care se acordă acest concediu.
*) Se abrogă prevederile referitoare la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului

(5)Judecătorii şi procurorii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale.
*) Dispoziţiile art. I pct. 4 ("Alineatul (5) al articolului 79 se abrogă.") intră în vigoare la data intrării în vigoare a legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.

(6)Judecătorii şi procurorii au dreptul la închirierea locuinţelor de serviciu. Locuinţele de serviciu aflate în proprietatea sau administrarea Ministerului Justiţiei şi unităţilor subordonate, precum şi cele aflate în proprietatea sau în administrarea Ministerului Public nu pot fi cumpărate de judecători, procurori sau orice alţi salariaţi ai acestor instituţii.
(7)În cazul pensionării pentru limită de vârstă, titularul contractului de închiriere prevăzut la alin. (6) şi, după caz, soţul ori soţia acestuia îşi păstrează drepturile locative pe tot parcursul vieţii.
(8)Judecătorii şi procurorii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale.
(9)Condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale, a medicamentelor şi protezelor sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial şi nu se impozitează.

Art. 80
Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de 6 călătorii în ţară dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval şi aerian sau de decontarea a 7,5 litri combustibil la suta de kilometri pentru 6 călătorii în ţară dus-întors, în cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul.
*) În anul 2012 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilităţile de transport prevăzute de art. 80 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

*) În anul 2013 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple la facilităţile de transport prevăzute de art. 80 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

*) În anul 2014 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple la facilităţile de transport prevăzute de art. 80 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

*) În anul 2015 şi 2016 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple la facilităţile de transport prevăzute de art. 80 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

*) În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple la facilităţile de transport prevăzute de art. 80 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

*) În anul 2018 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple la facilităţile de transport prevăzute de art. 80 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

*) În perioada 2019-2021 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple la facilităţile de transport prevăzute de art. 80 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

*) Potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2010: "În anul 2012 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilităţile de transport prevăzute de următoarele acte normative: (...) c) art. 80 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.", iar potrivit art. XII din O.U.G. nr. 130/2021: "Prevederile art. 19 lit. b) şi c) ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 (...) se aplică în mod corespunzător şi în anul 2022."

Art. 81
(1)Judecătorii şi procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile, de o indemnizaţie egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii.
(2)Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă o singură dată în decursul carierei de judecător sau procuror şi se înregistrează, potrivit legii.
(3)[textul din Art. 81, alin. (3) din titlul III a fost abrogat la 18-oct-2018 de Art. I, punctul 141. din Legea 242/2018]
(4)Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul decesului judecătorului sau procurorului aflat în activitate. În acest caz, de indemnizaţie beneficiază soţul/soţia şi copiii care se află în întreţinerea acestuia la data decesului.
Art. 82
(1)Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

(2)Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi judecătorul de la Curtea Constituţională, judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

*) Prin Decizia nr. 11/2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi constată că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 şi art. 3 alin. (3) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, perioada în care, după numirea în magistratură, judecătorul sau procurorul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie vechime în magistratură.

(3)De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, şi judecătorii şi procurorii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în magistratură.
*) Legea 86/2021 Art. III: Dispoziţiile art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 242/2018 rămân în vigoare şi după data încetării efectelor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 239/2019.

(4)Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratură prevăzută la alin. (1) şi (2) la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), fără a o putea depăşi.
(5)Persoanele care îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute la alin. (1) şi (3) în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia se stabileşte dintr-o bază de calcul egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, şi sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcţie ori, după caz, cu salariul de bază brut lunar şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile.

*) Pentru acordarea pensiei de serviciu în baza dispoziţiilor art. 82 alin. (5), la stabilirea condiţiilor de vechime trebuie avută în vedere numai vechimea în funcţiile enumerate în cuprinsul acestui alineat, iar trimiterea la prevederile alin. (1) al aceluiaşi articol se referă la perioada de cel puţin 25 de ani.

(6)Judecătorii şi procurorii şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională au dreptul la pensie de boală profesională şi de invaliditate în cuantum de 80% din pensia de serviciu.

(7)Judecătorii şi procurorii pot opta între pensia de serviciu şi pensia din sistemul public. Judecătorii şi procurorii militari pot opta între pensia de serviciu şi pensia militară de serviciu.
(8)Pensia prevăzută de prezentul articol are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.

Art. 83
(1)Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) pot fi menţinuţi în funcţie după împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, până la vârsta de 70 de ani. Până la vârsta de 65 de ani, magistratul poate opta să rămână în funcţie, însă după împlinirea acestei vârste, pentru menţinerea în activitate este necesar avizul anual al Secţiei pentru judecători sau, după caz, al Secţiei pentru procurori.

(2)Judecătorii şi procurorii care au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective.
(3)Reîncadrarea în funcţia de judecător, procuror ori magistrat-asistent se face fără concurs de către secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la instanţele sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea, în cadrul cărora aveau dreptul să funcţioneze până la data pensionării şi care nu pot funcţiona normal din cauza lipsei de personal. În acest caz, numirea în funcţia de magistrat-asistent se face de Consiliul Superior al Magistraturii, iar numirea în funcţia de judecător sau procuror se face de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Pot fi reîncadraţi în funcţie, în condiţiile prezentului alineat, foştii judecători, procurori sau magistraţi-asistenţi care au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare potrivit prezentei legi şi cu privire la care nu s-a stabilit sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură, în condiţiile Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare. Pe perioada reîncadrării, cuantumul pensiei se reduce cu 85%.

Art. 831
(1)Judecătorii şi procurorii pot fi pensionaţi anticipat, cu reducerea vârstei de pensionare prevăzute de prezenta lege cu până la 5 ani, în cazul în care depăşesc vechimea în magistratură prevăzută la art. 82 alin. (1) cu cel puţin 5 ani. Cei care îndeplinesc atât condiţiile pentru acordarea pensiei în condiţiile prezentului articol, cât şi pe cele prevăzute la art. 82 alin. (2) pot opta între cele două pensii.
(2)Pensia prevăzută la alin. (1) are regimul unei pensii anticipate de serviciu.
(3)Beneficiarii pensiei de serviciu prevăzute la alin. (1) nu pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, până la vârsta de 60 de ani.
(4)Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte potrivit prevederilor art. 82 alin. (1) şi (4).

Art. 832
(1)Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 şi 831 şi de indemnizaţia prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea, precum şi una din infracţiunile cuprinse în titlul IV din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, «Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei» săvârşite înainte de eliberarea din funcţie. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii.

(2)Punerea în mişcare a acţiunii penale pentru una dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) atrage, de drept, suspendarea soluţionării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, după caz, suspendarea plăţii pensiei de serviciu, dacă aceasta a fost acordată până la soluţionarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală beneficiază, în condiţiile legii, de pensie din sistemul public.
(3)Dacă se dispune clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, încetarea procesului penal sau renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, acesta este repus în situaţia anterioară şi i se plăteşte pensia de serviciu de care a fost lipsit ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau, după caz, diferenţa dintre aceasta şi pensia din sistemul public încasată după punerea în mişcare a acţiunii penale.
(4)Hotărârea de condamnare sau prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, rămasă definitivă, se comunică de către instanţa de executare Consiliului Superior al Magistraturii. Secţia pentru judecători sau, după caz, Secţia pentru procurori va informa Casa Naţională de Pensii Publice cu privire la apariţia uneia dintre situaţiile prevăzute de prezentul articol care are ca efect acordarea, suspendarea, încetarea sau reluarea plăţii pensiei de serviciu ori, după caz, suspendarea sau reluarea procedurii de soluţionare a cererii de acordare a pensiei de serviciu. Informarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori cuprinde elementele necesare pentru aplicarea măsurii respective de către casele teritoriale de pensii, inclusiv datele de identificare a persoanei, temeiul de drept al măsurii, precum şi data de la care se aplică.

*) În interpretarea şi aplicarea art. 832 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004, dispoziţia legală menţionată nu se aplică în cazul condamnărilor pentru infracţiuni săvârşite anterior intrării sale în vigoare.

Art. 833
Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 şi 831 şi de indemnizaţia prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor cu privire la care s-a stabilit sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură, în condiţiile Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii.

Art. 84
(1)Soţul supravieţuitor al judecătorului sau procurorului are dreptul, la împlinirea vârstei de 60 de ani, la pensia de urmaş în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului susţinătorul, actualizată, după caz.
(2)Copiii minori ai judecătorului sau procurorului decedat, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani au dreptul la pensia de urmaş, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului susţinătorul decedat, actualizată, după caz, în condiţiile Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi în procentele prevăzute de această lege, în funcţie de numărul de urmaşi.
(3)În cazul în care la data decesului procurorul sau judecătorul nu îndeplineşte condiţiile de acordare a pensiei de serviciu, copiii minori, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani au dreptul la o pensie de urmaş în cuantum de 75% din indemnizaţia de încadrare brută lunară avută de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 85
(1)Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul public, pensia prevăzută la art. 82 alin. (2), art. 831 şi art. 84 alin. (3), precum şi pensia de serviciu acordată celor care nu îndeplinesc condiţia de limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se suportă din bugetul de stat.

(2)Pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată.
(3)Cererile de pensionare formulate de judecătorii şi procurorii în activitate pentru acordarea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii competentă. Plata pensiei se face de la data prevăzută în decretul Preşedintelui României ca fiind cea a eliberării din funcţie sau, în cazul lipsei unei astfel de date, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Preşedintelui României de eliberare din funcţie.

Art. 851
Dispoziţiile art. 82-85 se aplică în mod corespunzător şi judecătorilor Curţii Constituţionale. Perioada în care persoana a îndeplinit funcţia de judecător la Curtea Constituţională constituie vechime în funcţia de judecător.

Art. 86
(1)Constituie vechime în magistratură, aplicabilă şi persoanelor prevăzute la art. 82 alin. (1) şi (2), perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituţională, judecător financiar, procuror financiar, consilier de conturi în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, auditor de justiţie, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), magistrat-asistent, grefier cu studii superioare juridice, avocat, notar, asistent judiciar, consilier juridic, personal de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadru didactic din învăţământul juridic superior acreditat.
*) Prin Decizia nr. 11/2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi constată că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 şi art. 3 alin. (3) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, perioada în care, după numirea în magistratură, judecătorul sau procurorul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie vechime în magistratură.

(2)[textul din Art. 86, alin. (2) din titlul III a fost abrogat la 20-feb-2019 de Art. 13, punctul 14. din Ordonanta urgenta 7/2019]
Art. 87
(1)Pe durata îndeplinirii funcţiei, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii este asimilat judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle, inclusiv susţinerea examenului de admitere, evaluarea activităţii profesionale, susţinerea examenului de capacitate şi de promovare, dispoziţiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător.

(2)Stabilirea faptelor care constituie abateri disciplinare, precum şi a procedurii de cercetare şi aplicare a sancţiunilor disciplinare se face prin ordin al conducătorilor autorităţilor prevăzute la alin. (1).
Art. 88
(1)Pentru merite deosebite în activitate, judecătorii şi procurorii pot fi distinşi cu Diploma Meritul judiciar.
(2)Diploma Meritul judiciar se acordă de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru judecători, şi la propunerea ministrului justiţiei, pentru procurori.
Art. 89
Modelul diplomei şi modul de confecţionare a acesteia se stabilesc, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, de către ministrul justiţiei.
Art. 90
(1)Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate.
(2)Relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună-credinţă.
Art. 91
(1)Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora, şi să respecte secretul profesional.
(2)Judecătorul este obligat să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor la care a participat, inclusiv după încetarea exercitării funcţiei.
Art. 92
(1)Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să aibă, în timpul şedinţelor de judecată, ţinuta vestimentară corespunzătoare instanţei la care funcţionează.
(2)Ţinuta vestimentară se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, şi se asigură în mod gratuit.
Art. 93
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege, declaraţia de avere şi declaraţia de interese.