Art. 58. - În lipsa normelor speciale prevăzute la alin. (3 1 ), personalul detaşat în străinătate beneficiază de următoarele drepturi: - Legea 303/2004 ) privind statutul judecătorilor şi procurorilor - Republicare

M.Of. 826

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Decembrie 2022
Art. 58
(1)Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia, la solicitarea acestor instituţii. Detaşarea în cadrul acestor instituţii nu se poate dispune pentru funcţii de demnitate publică.

(11)Judecătorii şi procurorii pot ocupa funcţii în instituţii ale Uniunii Europene sau în organizaţii internaţionale dacă actul internaţional care reglementează condiţiile de ocupare a acestora condiţionează în mod expres accesul la funcţia respectivă de calitatea de judecător sau procuror.
(12)În cazul în care judecătorul sau procurorul îşi manifestă opţiunea de a exercita o funcţie la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale, acesta este eliberat din funcţia de judecător sau procuror cu rezervarea postului.
(13)Pentru Institutul Naţional al Magistraturii şi Şcoala Naţională de Grefieri activitatea de formare de către judecători, procurori, magistraţi-asistenţi şi personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, detaşarea se dispune doar în cazul în care aceştia îşi desfăşoară activitatea cu normă întreagă.

(2)Durata detaşării este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani. Detaşarea se prelungeşte o singură dată, pentru o durată de până la 3 ani, în condiţiile prevăzute la alin. (1).
(3)În perioada detaşării, judecătorii şi procurorii îşi păstrează calitatea de judecător sau procuror şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detaşat. Când salariul şi celelalte drepturi băneşti prevăzute pentru funcţia în care este detaşat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta îşi păstrează indemnizaţia de încadrare lunară şi celelalte drepturi băneşti.
(31)Judecătorii, procurorii şi personalul asimilat acestora, detaşaţi în străinătate pentru acţiuni în interesul serviciului, beneficiază de drepturi şi au obligaţiile stabilite prin normele speciale ale instituţiei la care sunt detaşaţi.
(32)În lipsa normelor speciale prevăzute la alin. (31), personalul detaşat în străinătate beneficiază de următoarele drepturi:
a)indemnizaţia de încadrare lunară, la care se adaugă sporurile cu caracter permanent prevăzute de lege pentru funcţia deţinută anterior detaşării;
b)decontarea costului transportului între locul de domiciliu şi locul detaşării, la începutul şi la sfârşitul perioadei de detaşare, precum şi pentru efectuarea concediului de odihnă în ţară;
c)decontarea chiriei, în limita plafonului stabilit anual, potrivit limitei bugetului alocat în acest scop, prin legea bugetului de stat, prin ordin comun al ministrului justiţiei, al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;

d)diurnă, în cuantumul prevăzut de lege pentru deplasarea în străinătate a secretarilor de stat.
(33)Personalul detaşat în străinătate nu poate beneficia în ţară de aceleaşi drepturi acordate de instituţia unde este detaşat.

(4)Perioada detaşării constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror.
(5)După încetarea detaşării, judecătorul sau procurorul revine în funcţia deţinută anterior. Dacă judecătorul sau procurorul detaşat se află în situaţia prevăzută la alin. (6) şi nu a optat pentru funcţia de conducere sau nu a exprimat nicio opţiune, la încetarea detaşării se aplică în mod corespunzător prevederile art. 51 alin. (1).

(6)Dacă judecătorul sau procurorul detaşat ocupă o funcţie de conducere la instanţe sau parchete, în termen de 6 luni de la hotărârea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus detaşarea optează pentru funcţia de conducere sau pentru funcţia pe care o ocupă prin detaşare.
(7)În cazul în care judecătorul sau procurorul detaşat nu a optat pentru funcţia de conducere sau nu a exprimat nicio opţiune, funcţia de conducere respectivă devine vacantă la expirarea termenului prevăzut la alin. (6). Dacă judecătorul sau procurorul optează pentru funcţia de conducere deţinută anterior, detaşarea încetează la expirarea termenului prevăzut la alin. (6).
(8)Prevederile alin. (6) şi (7) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care judecătorul sau procurorul era detaşat anterior ocupării funcţiei de conducere.