Art. 1. - Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare

M.Of. 614

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 August 2018
Art. 1
(1)Prezenta lege reglementează organizarea studiilor universitare pe trei cicluri, respectiv studii universitare de licenţă, studii universitare de masterat şi studii universitare de doctorat.
(2)Fiecare ciclu de studii este delimitat de celelalte prin proceduri distincte de admitere şi de absolvire.
(3)Durata ciclurilor de studii pe domenii şi specializări se stabileşte de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la propunerea Consiliului Naţional al Rectorilor, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(4)Pentru profesiile reglementate în Uniunea Europeană prin norme speciale privind condiţiile de studii, se aplică aceste norme.
(5)Finanţarea ciclurilor de studii prevăzute la alin. (1) se realizează conform prevederilor Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.