Art. 89. - Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului - Republicată
M.Of. 159
În vigoare Versiune de la: 1 Decembrie 2024
Art. 89
(2)Orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului din judeţul/sectorul de domiciliu să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv violenţă sexuală, vătămare, sau de abuz fizic sau mental, înstrăinare părintească, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijenţă.
(3)Angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare, înstrăinare părintească sau rele tratamente au obligaţia de a sesiza de urgenţă direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(1)Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migraţiei ilegale, răpirii, violenţei, pornografiei prin internet, precum şi a oricăror forme de violenţă, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, instituţii de învăţământ, medicale, de protecţie, medii de cercetare a infracţiunilor şi de reabilitare/detenţie, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc.
(2)Orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului din judeţul/sectorul de domiciliu să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv violenţă sexuală, vătămare, sau de abuz fizic sau mental, înstrăinare părintească, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijenţă.
(3)Angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare, înstrăinare părintească sau rele tratamente au obligaţia de a sesiza de urgenţă direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (965)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (965)
- Sentinta nr. RJ 84d569e7g/2025 din 21-nov-2025, Judecatoria Alba Iulia, ordonanta presedintiala (Minori si familie)
- Sentinta nr. RJ 65ge8d592/2025 din 16-oct-2025, Judecatoria Bucuresti Sectorul 1, ordin de protectie (Minori si familie)
- Sentinta nr. RJ d94d24274/2025 din 16-oct-2025, Judecatoria Arad, ordonanta presedintiala (Minori si familie)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (2)
Articole numărul de obiecte din listă: (2)
- Antrenarea răspunderii proprietarului pentru fapta animalului. Vătămare corporală. Prejudiciu moral suferit de victima agresiunii. Criterii de apreciere a cuantumului daunelor morale
- Părinţi aflaţi în procedură de divorţ. Copil minor încredinţat mamei. Program de vizitare nerespectat de mamă. Hotărâre judecătorească de prezentare a minorei la consiliere psihologică