Capitolul ii - Etapele procedurii de expropriere - Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local

M.Of. 853

În vigoare
Versiune de la: 23 Noiembrie 2025
Arată norme de aplicare
CAPITOLUL II:Etapele procedurii de expropriere
Art. 4
Etapele procedurii de expropriere sunt:
a)aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes naţional, judeţean sau local;
b)consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere şi afişarea listei proprietarilor imobilelor;
c)transferul dreptului de proprietate;
d)finalizarea formalităţilor aferente procedurii de expropriere.
SECŢIUNEA 1:Etapa I - Aprobarea indicatorilor tehnico-economici
Art. 5
(1)În vederea realizării lucrărilor prevăzute la art. 1 şi 2, expropriatorul prevăzut la art. 2 alin. (2) are obligaţia de a aproba prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale sau judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, potrivit legii, indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de interes naţional, judeţean şi local, pe baza documentaţiei tehnico-economice aferente, amplasamentul lucrărilor, conform variantei finale a studiului de prefezabilitate, respectiv a variantei finale a studiului de fezabilitate, după caz, sursa de finanţare, precum şi declanşarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, a listei proprietarilor aşa cum rezultă din evidenţele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici şi termenul în care acestea se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului la dispoziţia proprietarilor de imobile. Amplasamentul lucrării se aduce la cunoştinţa publică prin afişarea la sediul consiliului local respectiv, prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului şi va fi comunicat spre avizare şi recepţie Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Amplasamentul va fi materializat prin bornarea tuturor punctelor de coordonate care îl definesc pe acesta. Autorităţile administraţiei publice locale vor include coordonatele coridorului de expropriere în planurile urbanistice generale ale localităţilor. Actualizarea planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism poate fi finanţată şi de către expropriator.
(11)Pentru realizarea lucrărilor de utilitate publică de interes naţional prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) se aprobă, după caz, şi lista imobilelor proprietate publică a statului, precum şi lista imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere.

(12)Prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) se poate aproba schimbarea titularului dreptului de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului, în favoarea reprezentantului expropriatorului, cu respectarea dreptului comun.
(13)Prin excepţie de la prevederile alin. (12) şi prin derogare de la art. 299 şi 300 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul imobilelor proprietate publică a statului înscrise în inventarul centralizat al bunurilor proprietate publică a statului, care nu sunt înscrise în cartea funciară şi care nu au valoare de inventar, schimbarea titularului dreptului de administrare în favoarea reprezentantului expropriatorului se poate face şi în lipsa acestor date.

(2)Documentaţia tehnico-economică aferentă lucrărilor prevăzute de prezenta lege se elaborează şi se aprobă în condiţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale celorlalte acte normative aplicabile în materie de investiţii publice de către autorităţile prevăzute la art. 2 sau de către autorităţile administraţiei publice locale, după caz, şi va conţine varianta finală a studiului de fezabilitate.
(3)În înţelesul prezentei legi, coridorul de expropriere este stabilit pe baza studiilor de fezabilitate în varianta finală sau a documentaţiilor de urbanism ori a documentaţiilor topo-cadastrale, aprobate conform legii, şi este aprobat odată cu indicatorii tehnico-economici, cu documentaţia de urbanism sau cu documentaţia topo-cadastrală, după caz, incluzând şi lista imobilelor ce urmează a fi expropriate.

(31)În vederea realizării studiului de fezabilitate prevăzut la alin. (1), expropriatorul prevăzut la art. 2 alin. (2) poate elabora planul urbanistic zonal sau planul urbanistic de detaliu, după caz, pentru întregul amplasament al lucrărilor de utilitate publică prevăzute la art. 1 şi 2.

(4)Pentru realizarea lucrărilor de utilitate publică prevăzute la art. 2 alin. (1), în termen de 6 luni de la data publicării actului normativ de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, în scopul eliberării coridorului de expropriere de orice sarcini:
a)unităţile administrativ-teritoriale sunt obligate să procedeze la întocmirea documentaţiilor topo-cadastrale - a planurilor parcelare - aferente imobilelor care fac parte din coridorul de expropriere şi la predarea acestora către expropriator, sub sancţiunea prevederilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
b)terenurile care fac parte din fondul forestier/circuitul agricol, situate pe coridorul de expropriere, sunt considerate scoase din circuitul forestier/agricol, prin efectul prezentei legi.
(5)Pentru realizarea lucrărilor de construcţie, reabilitare şi modernizare de drumuri şi parcări de interes judeţean şi local prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), precum şi pentru realizarea lucrărilor de utilitate publică prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) şi h), în baza proiectului tehnic pentru relocare utilităţi avizat de expropriator, în termen de 6 luni de la data punerii la dispoziţie a terenurilor necesare, deţinătorii de utilităţi care au reţele amplasate în zona unde se vor desfăşura lucrările de execuţie procedează la eliberarea amplasamentului prin devierea/protejarea reţelelor pe care le deţin. Contravaloarea execuţiei lucrărilor aferente eliberării amplasamentelor va fi suportată de către expropriator.

(51)Pentru realizarea lucrărilor de utilitate publică de interes naţional prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), eliberarea amplasamentului prin devierea/protejarea reţelelor de utilităţi amplasate în zona unde se vor desfăşura lucrările de execuţie se realizează de către expropriator, în regie proprie sau prin antreprenorul din contractul de execuţie a lucrării de utilitate publică, în baza proiectului tehnic pentru relocare utilităţi avizat de deţinătorul de utilităţi. Eliberarea amplasamentului prin devierea/protejarea reţelelor de utilităţi amplasate în zona unde se vor desfăşura lucrările de execuţie se poate realiza şi prin deţinătorul de utilităţi, în situaţia în care lucrările de utilitate publică de interes naţional prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) se suprapun cu lucrările de utilitate publică de interes naţional ale deţinătorului de utilităţi, în baza unei convenţii încheiate cu expropriatorul. Costurile aferente lucrărilor de eliberare a amplasamentului prin devierea/protejarea reţelelor sunt suportate de expropriator.

(52)Deţinătorul de utilităţi prevăzut la alin. (51) are obligaţia de emitere a avizului pentru proiectul tehnic pentru relocare utilităţi, în termen de 10 zile calendaristice de la data depunerii acestuia de către expropriator.

(6)În situaţia în care lucrările prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. r) sunt de drept în sarcina proprietarului imobilului expropriat, valoarea despăgubirilor acordate se calculează ca diferenţă între valoarea imobilului şi valoarea lucrărilor.
(7)În cazul în care valoarea lucrărilor, determinate potrivit alin. (6), este mai mare decât valoarea imobilelor expropriate, expropriatorul recuperează diferenţa de valoare de la titularul obligaţiei de închidere şi ecologizare.
(8)Dacă titularul obligaţiei de închidere şi ecologizare este în procedură de insolvenţă sau faliment, diferenţa de valoare rezultată potrivit alin. (7) este considerată creanţă curentă şi se recuperează în condiţiile legii.
(9)Lucrările prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. r) se monitorizează de către autoritatea publică centrală pe o perioadă de 5 ani de la data recepţiei acestuia şi ulterior de către consiliul judeţean pe a cărui rază teritorială se află imobilul expropriat.
(10)Imobilul expropriat trece din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază teritorială se află acesta, odată cu preluarea de către consiliul judeţean a obligaţiei de monitorizare a lucrărilor.

(11)Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3) şi prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2024, pentru proiectele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. n1), coridorul de expropriere este stabilit doar pe baza studiului de prefezabilitate.

Art. 6
(1)În vederea realizării obiectivelor de ecologizare şi de reabilitare a zonei litorale a Mării Negre, nu este necesară aprobarea indicatorilor tehnico-economici.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), exproprierea pentru cauză de utilitate publică se face în baza documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului ori a documentaţiilor topo-cadastrale, iniţiate de autorităţile administraţiei publice locale sau de către autorităţile administraţiei publice centrale, după caz, şi întocmite în Sistemul naţional de proiecţie Stereografic 1970.

(21)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru fâşia de teren lată de maximum 300 m măsuraţi pe orizontală de la linia cea mai înaintată a mării în direcţia uscatului sau până la limita falezelor care sunt în contact cu marea ori cu proprietatea publică a statului, respectiv până la 10 m în spatele crestei falezei, exproprierea pentru cauză de utilitate publică se face conform coridorului de expropriere stabilit în baza documentaţiilor topocadastrale întocmite în Sistemul naţional de proiecţie Stereografic 1970, care conţine şi lista imobilelor ce urmează a fi expropriate, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(3)Realizarea lucrărilor de modernizare şi dezvoltare a zonei litorale a Mării Negre se face pe baza indicatorilor tehnico-economici aprobaţi potrivit prevederilor prezentei legi.
SECŢIUNEA 2:Etapa II - Consemnarea sumei individuale şi afişarea listei imobilelor ce urmează a fi expropriate
Art. 7
(1)După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului sau a documentaţiilor topo-cadastrale, după caz, expropriatorul are obligaţia consemnării sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziţia proprietarilor de imobile, individualizaţi conform listei proprietarilor, aşa cum rezultă din evidenţele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, afectaţi de prevederile prezentei legi, precum şi obligaţia afişării listei imobilelor ce urmează a fi expropriate şi care fac parte din coridorul de expropriere, anterior notificării proprietarilor.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), efectuarea deschiderilor de credite bugetare şi consemnarea sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziţia proprietarilor de imobile, anterior notificării proprietarilor, se poate face şi parţial, din alocările bugetare anuale aferente lucrării de utilitate publică şi de prioritatea ce decurge din contractele încheiate pentru realizarea lucrării de utilitate publică.

Art. 8
(1)Notificarea intenţiei de expropriere a imobilelor, precum şi lista imobilelor ce urmează a fi expropriate se transmit prin poştă către proprietari. Lista imobilelor se face publică prin afişarea acesteia la sediul consiliului local respectiv şi pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
(2)În termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligaţia prezentării la sediul expropriatorului, în vederea depunerii documentelor care să ateste dreptul de proprietate sau alt drept real pentru stabilirea unei juste despăgubiri.

(21)În cazul exproprierii pentru realizarea obiectivelor de ecologizare şi de reabilitare a zonei litorale a Mării Negre, proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligaţia prezentării la sediul expropriatorului în termen de 20 de zile lucrătoare de la data notificării prevăzute la alin. (1), în vederea depunerii documentelor care să ateste dreptul de proprietate sau alt drept real pentru stabilirea unei juste despăgubiri.

(22)Prin notificarea prevăzută la alin. (1) se va stabili şi termenul de eliberare a imobilului, care nu poate fi mai mic de 30 de zile lucrătoare.

(3)Sumele individuale prevăzute la art. 7 pot fi suplimentate, prin hotărâre a Guvernului, la cererea expropriatorului, în situaţia modificării numărului de imobile necesar a fi expropriate, precum şi în orice alte situaţii, temeinic motivate, inclusiv pentru situaţia prevăzută la alin. (2).
SECŢIUNEA 3:Etapa III - Transferul dreptului de proprietate
Art. 9
(1)În termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenelor prevăzute la art. 8, expropriatorul are obligaţia emiterii deciziei de expropriere.

(11)Prin excepţie de la alin. (1) în termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenelor prevăzute la art. 8, expropriatorul are obligaţia emiterii deciziei de expropriere parţiale pentru lucrarea de utilitate publică, exclusiv pentru imobilele proprietate privată pentru a căror justă despăgubire au fost consemnate sumele individuale conform art. 7 alin. (2).

(2)Decizia de expropriere constituie titlu executoriu pentru predarea bunului imobil, atât împotriva celor expropriaţi, cât şi împotriva celor care pretind un drept legat de bunul imobil expropriat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiului legat de proprietatea bunului imobil expropriat. Contestaţia asupra deciziei de expropriere nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile în cauză.
(3)Decizia de expropriere se emite şi îşi produce efectele şi în situaţia în care proprietarii imobilelor cuprinse în listă nu se prezintă în termenele stabilite la art. 8, nu prezintă un titlu valabil sau nu sunt cunoscuţi proprietarii, precum şi în situaţia succesiunilor nedeschise ori a succesorilor necunoscuţi sau în care nu se ajunge la o înţelegere privind valoarea despăgubirii.

(31)Decizia de expropriere se emite şi îşi produce efectele în condiţiile prezentei legi, în situaţia în care proprietarii imobilelor sau moştenitorii legali ai acestora au bunurile imobile supuse unor măsuri asigurătorii de către organele de urmărire penală/executare silită sau sunt ipotecate ca efect al unor contracte de împrumut.
(32)În situaţia prevăzută la alin. (31), cu 30 de zile înainte de data emiterii deciziei de expropriere, expropriatorul notifică organelor de urmărire penală/de executare silită şi/sau creditorului, aşa cum aceştia sunt înscrişi în evidenţele de carte funciară, faptul că bunul imobil supus măsurilor asigurătorii/procedurilor de executare silită sau ipotecii, după caz, face obiectul procedurii de expropriere, solicitându-le să instituie măsurile asigurătorii sau poprirea asupra sumelor care vor rezulta din procedura de expropriere, comunicându-le datele de identificare a bunului imobil, datele de identificare a proprietarilor, valoarea imobilului, precum şi orice alte informaţii pe care expropriatorul le consideră necesare.
(33)În termen de 15 zile de la emiterea notificării prevăzute la alin. (32), organul de urmărire penală/de executare silită şi/sau creditorul comunică expropriatorului dacă intenţionează să dispună măsurile asigurătorii sau poprirea asupra sumelor care urmează a fi consemnate în contul proprietarului imobilului, ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică.
(34)În situaţia în care organul de urmărire penală/de executare silită şi/sau creditorul, după caz, nu răspunde în termenul prevăzut la alin. (33) solicitat de expropriator sau reprezentantul acestuia, procedura de expropriere va continua conform prezentei legi, iar sumele rezultate din exproprierea bunului imobil urmează a fi consemnate pe seama proprietarului, fără a lua în considerare măsurile asigurătorii instituite de către organul de urmărire penală/de executare silită sau ipoteca instituită de creditor asupra bunului imobil expropriat.
(35)În situaţia prevăzută la alin. (34) măsurile asigurătorii asupra bunului imobil, respectiv ipoteca încetează de drept odată cu intabularea dreptului de proprietate în favoarea statului român, judeţelor, oraşelor sau comunelor, după caz.
(36)În situaţia în care organul de urmărire penală/de executare silită şi/sau creditorul comunică faptul că intenţionează să dispună instituirea măsurilor asiguratorii/poprirea asupra sumelor rezultate din exproprierea bunului imobil, expropriatorul va consemna sumele în contul proprietarului imobilului, concomitent cu instituirea respectivelor măsuri, cu înştiinţarea organului de urmările penală/de executare silită, respectiv a creditorului.

(4)Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.
(5)După efectuarea transferului dreptului de proprietate, expropriatorul solicită intabularea dreptului de proprietate asupra coridorului de expropriere în baza unei documentaţii întocmite pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile. Ulterior operaţiunii de intabulare, expropriatorul are obligaţia de a începe lucrările într-un termen considerat rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora, dar nu mai târziu de 24 de luni de la eliberarea autorizaţiei de construire.

(51)Coridorul de expropriere include lista imobilelor expropriate, precum şi lista imobilelor proprietate publică.

(6)În vederea clarificării situaţiei juridice a zonelor afectate de expropriere, expropriatorul va întocmi documentaţiile cadastrale conform dispoziţiilor legale aplicabile.
(7)În situaţia în care se expropriază doar o parte dintr-un imobil care nu este înscris în cartea funciară, pe baza măsurătorilor executate de expropriator se determină atât suprafaţa expropriată, cât şi cea neexpropriată. Numărul cadastral se acordă numai pentru suprafaţa neexpropriată.
(8)Lista cu proprietarii, inclusiv elementele de identificare ale terenului, suprafaţă şi sumă, va fi actualizată, în interiorul coridorului de expropriere, după individualizarea suprafeţei expropriate, prin modificarea şi completarea anexei la hotărârea prevăzuta la art. 5.

Art. 10
În situaţiile prevăzute la art. 9 alin. (3), persoanele îndreptăţite să solicite despăgubiri au posibilitatea de a face dovada dreptului de proprietate în faţa comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor expropriate, potrivit prevederilor prezentei legi.