Secţiunea 1 - Operatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare - Legea 241/2006 serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare - REPUBLICARE
M.Of. 679
În vigoare Versiune de la: 10 Aprilie 2025
SECŢIUNEA 1:Operatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare
Art. 26
(1)Au calitatea de operatori furnizorii/prestatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare care asigură funcţionarea, gestionarea, administrarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare aferente serviciului şi care îşi desfăşoară activitatea pe baza unei licenţe. Operatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare sunt definiţi potrivit dispoziţiilor Legii nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare.
(2)Acordarea licenţelor operatorilor furnizori/prestatori ai serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare intră în sfera de competenţă a A.N.R.S.C. Licenţa se eliberează în condiţiile Legii nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare.
(3)Operatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare au, în temeiul prezentei legi, aceleaşi drepturi şi obligaţii în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale sau cu utilizatorii, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată sau de statutul juridic, de forma de organizare, de natura capitalului, de tipul de proprietate ori de ţara de origine din Uniunea Europeană.
Art. 27
(1)În vederea realizării obiectivelor şi sarcinilor ce le revin în domeniul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare a localităţilor, operatorii trebuie să asigure:
a)producerea, transportul, înmagazinarea şi distribuţia apei potabile, respectiv preluarea, canalizarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate;
b)exploatarea sistemelor de alimentare cu apă, respectiv a sistemelor de canalizare în condiţii de siguranţă şi eficienţă tehnico-economică, cu respectarea tehnologiilor şi a instrucţiunilor tehnice de exploatare;
c)constituirea, supravegherea şi întreţinerea, corespunzător dispoziţiilor legale, a zonelor de protecţie sanitară, a construcţiilor şi instalaţiilor specifice sistemelor de alimentare cu apă potabilă, de canalizare şi de epurare a apelor uzate;
d)monitorizarea strictă a calităţii apei potabile distribuite prin intermediul sistemelor de alimentare cu apă, în concordanţă cu normele igienico-sanitare în vigoare;
e)captarea apei brute, respectiv descărcarea apelor uzate orăşeneşti în receptorii naturali, numai cu respectarea condiţiilor impuse prin acordurile, avizele şi autorizaţiile de mediu şi de gospodărire a apelor;
f)întreţinerea şi menţinerea în stare de permanentă funcţionare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare;
g)contorizarea cantităţilor de apă produse, distribuite şi, respectiv, facturate;
h)creşterea eficienţei şi a randamentului sistemelor în scopul reducerii tarifelor, prin eliminarea pierderilor în sistem, reducerea costurilor de producţie, a consumurilor specifice de materii prime, combustibili şi energie electrică şi prin reechiparea, reutilarea şi retehnologizarea acestora;
i)limitarea cantităţilor de apă potabilă distribuită prin reţelele publice, utilizată în procesele industriale, şi diminuarea consumurilor specifice prin recircularea, refolosirea şi reutilizarea acesteia.
(2)Dreptul de trecere pentru utilităţi asupra terenurilor afectate de lucrările de execuţie, reabilitare, întreţinere şi exploatare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare se exercită pe toată durata existenţei acestor sisteme, indiferent de titularii dreptului de proprietate, astfel:
a)cu titlu gratuit, în cazul terenurilor aparţinând proprietăţii publice sau private a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;
b)cu justă despăgubire, în cazul terenurilor aparţinând unor persoane fizice sau juridice de drept privat afectate de execuţia noilor lucrări de investiţii.
(3)În cazul în care în timpul lucrărilor de intervenţie pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, înlăturare avarii se produc pagube, operatorii au obligaţia să plătească aceste despăgubiri în condiţiile legii. Cuantumul despăgubirilor se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească.
(4)Operatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare organizaţi ca societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îşi pot desfăşura activitatea şi în alte localităţi, pe baze contractuale.
(5)Operatorii au obligaţia să ţină evidenţe distincte pentru fiecare activitate, având contabilitate separată pentru fiecare tip de serviciu şi/sau localitate de operare în parte.
(6)Operatorii regionali/Operatorii care îşi desfăşoară activitatea în mai multe localităţi înfiinţează sedii secundare în localităţile unde deservesc mai mult de 30.000 de locuitori.