Art. 38. - Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii: - Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice*) - Republicare
M.Of. 948
În vigoare Versiune de la: 2 Aprilie 2025
Art. 38
(1)Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii:
g)obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
k)interdicţia pentru agresor de a încasa alocaţia de stat pentru copii şi încuviinţarea încasării acesteia de către părintele/persoana căruia/căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa acestuia. Interdicţia se comunică, de îndată, agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială sau a municipiului Bucureşti, după caz. Alocaţia este încasată de părintele/persoana beneficiar/beneficiară al/a măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul sau în situaţia în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta/aceasta.
a)evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b)reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
c)limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d)cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, şi, după caz, a copiilor, într-un centru de asistenţă dintre cele prevăzute la art. 19;
e)obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiţi potrivit prevederilor art. 5, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
f)interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
g)obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;h)interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
i)obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
j)încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.
k)interdicţia pentru agresor de a încasa alocaţia de stat pentru copii şi încuviinţarea încasării acesteia de către părintele/persoana căruia/căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa acestuia. Interdicţia se comunică, de îndată, agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială sau a municipiului Bucureşti, după caz. Alocaţia este încasată de părintele/persoana beneficiar/beneficiară al/a măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul sau în situaţia în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta/aceasta.(2)Măsura prevăzută la alin. (1) lit. g) se dispune dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
b)atunci când s-a dispus obligarea agresorului de a păstra o distanţă minimă faţă de victimă şi, după caz, membrii familiei acesteia, persoanele protejate îşi exprimă acordul de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere care să permită verificarea respectării obligaţiei agresorului.
a)a fost dispusă una dintre măsurile prevăzute la alin. (1) lit. e) sau f);
b)atunci când s-a dispus obligarea agresorului de a păstra o distanţă minimă faţă de victimă şi, după caz, membrii familiei acesteia, persoanele protejate îşi exprimă acordul de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere care să permită verificarea respectării obligaţiei agresorului.(3)Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.
(4)Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanţa poate dispune şi obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie şi poate recomanda internarea voluntară sau, după caz, poate solicita internarea nevoluntară, în condiţiile Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată. În cazul în care agresorul este consumator de substanţe psihoactive, instanţa poate dispune, cu acordul acestuia, integrarea acestuia într-un program de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, conform art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune luarea unei măsuri de control al respectării ordinului de protecţie şi pentru prevenirea încălcării acestuia, precum:
a)obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanţă potrivit împrejurărilor, la secţia de poliţie competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecţie;
b)obligarea agresorului de a da informaţii organului de poliţie cu privire la noua locuinţă, în cazul în care prin ordin s-a dispus evacuarea lui din locuinţa familiei;
c)verificări periodice şi/sau spontane privind locul în care se află agresorul.
(6)Dispozitivul hotărârii va cuprinde şi menţiunea că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune, conform art. 47 alin. (1).
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (12382)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (12382)
- Sentinta nr. RJ 28547g82d/2025 din 05-dec-2025, Judecatoria Botosani, infractiuni la alte legi speciale (Penal)
- Sentinta nr. RJ d9466378d/2025 din 28-nov-2025, Judecatoria Ploiesti, ordin de protectie (Minori si familie)
- Sentinta nr. RJ 65gdd3ede/2025 din 28-nov-2025, Judecatoria Negresti Oas, ordin de protectie (Minori si familie)