Legea 210/1999 Legea concediului paternal

M.Of. 654

În vigoare
Versiune de la: 29 August 2022
Legea 210/1999 Legea concediului paternal
Dată act: 31-dec-1999
Emitent: Parlamentul
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1
(1)Concediul paternal se acordă în condiţiile prevăzute de prezenta lege, în scopul de a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut şi de a facilita concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie în cazul lucrătorilor care sunt părinţi.
Arată norme de aplicare
(2)În cuprinsul prezentei legi, prin termenul lucrător se înţelege persoana care desfăşoară activitate în baza unui raport de muncă sau de serviciu, încheiat conform legii.
(3)În vederea acordării concediului paternal şi a indemnizaţiei aferente se asimilează lucrătorilor şi următoarele categorii de persoane:
a)cele care desfăşoară activitate pe baza unor contracte din activitate sportivă încheiate potrivit art. 671 alin. (1) lit. a)-e) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
b)cele care desfăşoară activitate pe baza unor convenţii de muncă individuale încheiate potrivit Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare;
c)directorii care desfăşoară activitate pe baza contractelor de mandat încheiate potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d)cele care desfăşoară activitate pe baza unor contracte de management încheiate potrivit Legii nr. 66/1993 privind contractul de management;
e)cele care desfăşoară activitate pe baza unor contracte de management şi de administrare încheiate potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
f)cele care ocupă o funcţie de demnitate publică.

Arată norme de aplicare
Art. 2
(1)Tatăl copilului nou-născut care are calitatea de lucrător are dreptul la un concediu paternal plătit de 10 zile lucrătoare.

(11)De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază şi poliţiştii, cadrele militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti, precum şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în activitate.
(12)Lucrătorii şi persoanele prevăzute la alin. (11) pot cumula dreptul la concediul paternal plătit cu dreptul la învoire plătită, permisie sau zile de concediu, după caz, pentru naşterea unui copil, prevăzut de reglementările legale în vigoare aplicabile categoriei de personal din care fac parte.

Arată norme de aplicare
(2)Concediul paternal se acordă la cerere, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului, justificat cu certificatul de naştere al acestuia, din care rezultă calitatea de tată a petiţionarului.
(3)Indemnizaţia pentru concediul paternal se plăteşte din fondul de salarii al angajatorului şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective.

(31)Perioada concediului paternal constituie vechime în muncă şi în serviciu, precum şi în specialitate şi se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea, cu respectarea prevederilor Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare.

(4)Pentru personalul prevăzut la alin. (11), drepturile salariale cuvenite pe perioada concediului paternal se stabilesc potrivit dispoziţiilor legale privind salarizarea acestor categorii de personal.

Arată norme de aplicare
Art. 3
(1)Tatăl care îndeplineşte obligatoriu serviciul militar în calitate de militar în termen, potrivit legii, are dreptul la o permisie de 10 zile lucrătoare acordate la naşterea propriului copil, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2).
(2)Permisia prevăzută la alin. (1) se acordă şi tatălui care îndeplineşte obligatoriu serviciul militar în calitate de militar în termen, în vederea recunoaşterii paternităţii, în condiţiile legii. Permisia solicitată va fi justificată cu certificatul de naştere al nou-născutului, din care să rezulte calitatea de tată a militarului, respectiv cu declaraţia de recunoaştere a paternităţii, întocmită în condiţiile legii.

Arată norme de aplicare
Art. 4
(1)În cazul în care tatăl copilului nou-născut a obţinut atestatul de absolvire a cursului de puericultură, durata concediului paternal, acordat în condiţiile art. 2, se majorează cu 5 zile lucrătoare.
(2)Tatăl poate beneficia de prevederile alin. (1) pentru fiecare copil nou-născut, pe baza atestatului de absolvire a cursului de puericultură, indiferent când este acesta obţinut.

Art. 41
(1)Angajatorul are obligaţia de a aproba concediul paternal prevăzut la art. 1 şi de a informa angajaţii cu privire la dreptul stabilit potrivit prezentei legi.
(2)Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul lucrătorului care se află în concediu paternal.
(3)Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii.
Art. 42
(1)Drepturile dobândite de lucrător anterior momentului acordării concediului paternal sau care sunt în curs de a fi dobândite de lucrător la data la care începe concediul paternal se menţin pe toată durata concediului şi se aplică şi după încetarea acestuia.
(2)La încetarea concediului paternal, lucrătorului i se aplică prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiind de condiţii care nu îi sunt mai puţin favorabile, precum şi de orice îmbunătăţire a condiţiilor de muncă la care ar fi avut dreptul dacă nu ar fi efectuat concediul.
Art. 43
Este interzisă aplicarea unui tratament mai puţin favorabil tatălui care a solicitat sau a efectuat concediul de paternitate.

Arată norme de aplicare
Art. 5
(1)În cazul decesului mamei copilului în timpul naşterii sau în perioada concediului de lăuzie, tatăl copilului beneficiază de restul concediului neefectuat de către mamă.
(2)Pe perioada concediului acordat în condiţiile alin. (1), tatăl copilului beneficiază de o indemnizaţie egală cu ajutorul pentru sarcină şi lăuzie cuvenit mamei sau de o indemnizaţie calculată după salariul de bază şi vechimea în muncă ale acestuia, în condiţiile legii.

(3)Personalul prevăzut la art. 2 alin. (11) beneficiază, pe perioada concediului acordat în condiţiile alin. (1), de drepturile salariale reglementate pentru aceste situaţii de dispoziţiile legale privind salarizarea acestor categorii de personal.

Art. 51
(1)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei nerespectarea de către angajator, în calitate de persoană juridică, a prevederilor art. 41 alin. (1) şi ale art. 42 alin. (1).
(2)Încetarea de către angajator a raporturilor de muncă sau de serviciu în perioada în care lucrătorul se află în concediu paternal din alte motive decât cele prevăzute la art. 41 alin. (3), precum şi încălcarea prevederilor art. 42 alin. (2) şi art. 43 se sancţionează potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 202/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se fac de către inspectorii de muncă.
(4)Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal de contravenţie ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(5)Dispoziţiile referitoare la contravenţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 6
În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei legi, Guvernul va aproba prin hotărâre normele metodologice de aplicare, la propunerea comună a Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
Art. 61
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale asigură informarea corespunzătoare atât a salariaţilor, cât şi a angajatorilor cu privire la aplicarea prevederilor acestei legi, prin publicarea informaţiilor relevante pe website-ul instituţiei, dar şi prin alte mijloace de comunicare accesibile salariaţilor şi angajatorilor.

Art. 7
Prezenta lege intră în vigoare la 45 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României.
*
Prezenta lege transpune parţial art. 1 lit. a), art. 2, art. 3 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 4, art. 8 alin. (1) şi (2), art. 10, art. 11, art. 12 alin. (1), art. 13, art. 17, art. 19 şi art. 20 din cuprinsul Directivei (UE) 2019/1.158 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor şi de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al UE, seria L, nr. 188 din 12.07.2019.

-****-
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 15 decembrie 1999, cu respecta-rea prevederilor art. 76 alin. (2) şi 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

ANDREI IOAN CHILIMAN

ULM NICOLAE SPINEANU

Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 654 din data de 31 decembrie 1999