Art. 25. - Nu pot fi membri ai COJES persoanele care: - Legea 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi - Republicare

M.Of. 326

În vigoare
Versiune de la: 3 Mai 2022
Art. 25
(1)În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti funcţionează comisia judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (COJES).
(2)COJES este alcătuită din reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale, ai structurilor subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, ai structurilor deconcentrate ale autorităţilor administraţiei publice centrale, ai confederaţiilor sindicale, ai confederaţiilor patronale, precum şi din reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale reprezentative la nivel local, desemnaţi de acestea.

(21)Nu pot fi membri ai COJES persoanele care:
a)au fost condamnate definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni sau sancţionate pentru fapte de discriminare de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin hotărâre rămasă definitivă;
b)au fost revocate anterior din calitatea de membru al COJES.

(3)Atribuţiile COJES sunt prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare al comisiilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea CONES.

(4)COJES-urile colectează date relevante în vederea elaborării şi publicării, trimestrial, a rapoartelor privind condiţia femeilor şi bărbaţilor în diferite domenii de activitate.
(5)Rapoartele COJES sunt înaintate de către preşedintele COJES secretarului de stat al ANES pentru a fi dezbătute şi aprobate în şedinţele CONES, urmând a fi date publicităţii.

(6)Preşedintele COJES este reprezentantul în teritoriu al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, fiind persoana desemnată din cadrul agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială şi, respectiv, a municipiului Bucureşti, cu atribuţii în domeniul egalităţii de şanse.

(7)Vicepreşedintele COJES este persoana desemnată din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului/Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.
(8)Structura de conducere a COJES este constituită din preşedinte, vicepreşedinte şi secretar executiv.
(9)Secretarul executiv este reprezentantul consiliului judeţean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(10)Activităţile de pregătire şi organizare a şedinţelor COJES sunt asigurate de un secretariat tehnic.