Art. 193. - În sensul prezentei legi, consilierea şi orientarea în carieră includ următoarele tipuri de activităţi: - Legea 199/2023 a învăţământului superior

M.Of. 614

În vigoare
Versiune de la: 1 August 2025
Art. 193
(1)Statul asigură accesul gratuit la servicii de consiliere şi orientare în carieră tuturor elevilor, studenţilor şi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
(2)Consilierea şi orientarea carierei pe tot parcursul vieţii se referă la totalitatea serviciilor şi activităţilor care asistă persoanele de orice vârstă şi în orice moment al existenţei lor să facă alegeri în sfera educaţională, de formare sau muncă şi să îşi gestioneze cariera.
(3)În sensul prezentei legi, consilierea şi orientarea în carieră includ următoarele tipuri de activităţi:
a)informarea cu privire la carieră, care se referă la toate informaţiile necesare pentru a planifica, obţine şi păstra un anumit loc de muncă;
b)educaţia cu privire la carieră, care se realizează în instituţiile de învăţământ superior prin intermediul activităţilor desfăşurate de centrele de consiliere, care oferă informaţii privind piaţa muncii, dezvoltarea abilităţilor de a face alegeri privind educaţia, formarea, munca şi viaţa în general, oportunităţile de a experimenta diverse roluri din viaţa comunităţii sau din cea profesională, precum şi instrumentele pentru planificarea carierei;
c)instituţiile de învăţământ superior pot să încheie parteneriate cu agenţi economici publici sau privaţi sau cu alte instituţii, cu scopul de a testa şi aprofunda aspectele privind consilierea şi orientarea în carieră a studenţilor şi a altor categorii de persoane înmatriculate;
d)consilierea în carieră, care ajută persoanele să îşi clarifice scopurile şi aspiraţiile, să îşi înţeleagă propriul profil educaţional, să ia decizii informate, să fie responsabile pentru propriile acţiuni şi să îşi gestioneze cariera şi procesul de tranziţie în diferite momente;
e)consilierea pentru angajare, care ajută persoanele să îşi clarifice scopurile imediate privind angajarea şi să înveţe despre abilităţile necesare pentru a căuta şi a obţine un loc de muncă;
f)plasarea la locul de muncă, care reprezintă sprijinul acordat persoanelor pentru găsirea unui loc de muncă.
(4)Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (1), precum şi pentru facilitarea corelării sistemului de învăţământ cu piaţa muncii, în toate instituţiile de învăţământ superior funcţionează centre de consiliere care desfăşoară activităţi de consiliere şi orientare în carieră pentru elevii de liceu, studenţi şi absolvenţi, în cadrul cărora vor funcţiona unităţi de analiză şi gestiune previzională a solicitărilor pieţei muncii, care vor realiza şi activităţi de monitorizare a parcursului profesional al absolvenţilor.
(5)Centrele de consiliere din cadrul instituţiilor de învăţământ superior desfăşoară, prin personal specializat angajat, activităţi de consiliere educaţională şi vocaţională, consiliere şi orientare în carieră şi consiliere în scop de optimizare personală adresate studenţilor. Aceste centre pot oferi studenţilor şi altor membri ai comunităţii universitare şi servicii de consiliere psihologică, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
(6)Metodologia privind organizarea şi funcţionarea centrelor de consiliere din instituţiile de învăţământ superior se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei.
(7)Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale colaborează în scopul creşterii calităţii educaţiei, prin sincronizarea şi asigurarea continuităţii activităţilor de consiliere şi orientare în carieră de care beneficiază o persoană pe parcursul întregii vieţi.
(8)Ministerele prevăzute la alin. (7) stabilesc, prin ordin comun, instrumente şi metodologii comune referitoare la formarea specialiştilor în consiliere şi orientare, utilizarea instrumentelor Europass şi Youthpass, precum şi organizarea de activităţi comune de sensibilizare a cadrelor didactice şi a formatorilor, a părinţilor şi a publicului larg cu privire la dimensiunea consilierii şi orientării în educaţie şi formarea profesională.
(9)Pentru asigurarea transparenţei serviciilor şi a mobilităţii persoanelor în spaţiul european, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale realizează demersurile necesare pentru integrarea României în reţelele europene de consiliere şi orientare pe tot parcursul vieţii.